Primăria Șelimbăr: Nu se măresc taxele și impozitele locale nici în 2024

Marius Grecu, primarul comunei Șelimbăr

Nivelul taxelor și impozitelor locale din Șelimbăr nu va fi majorat nici în 2024. În ciuda acestei măsuri comuna din coasta Municipiului Sibiu se află într-un proces continuu de dezvoltare. Vezi pe ce se bazează primarul comunei, Marius Grecu.

„Noi nu am mai mărit taxele și impozitele locale din 2015. Există o creștere de 13,8%, însă aceasta este impusă de lege, reprezentând rata inflației și se aplică tuturor localităților. Eu cred că rolul administrației publice locale este să găsească resurse financiare prin alte modalități și nu să crească taxele și impozitele. O analiză a fost făcută în acest sens și putem să ne dezvoltăm în continuare fără să recurgem la această măsură,” a declarat Marius Grecu, primarul comunei Șelimbăr, pentru Transilvania Business.

„Ne descurcăm singuri. Avem în lucru baza sportivă”

Principalele argumente ale conducerii administrației publice din Șelimbăr rezidă în atragerea fondurilor nerambursabile, indiferent de sursa acestora. Deși, în ultima perioadă, cea mai mare parte a bugetului de investiții a fost alimentat din surse proprii, de la bugetul local.

„Ne-am descurcat singuri prin nivelul de dezvoltare la care a ajuns comuna. În principiu, cam toate investițiile urgente, pentru că suntem într-o dezvoltare continuă, au fost făcute din buget propriu. Dacă vorbim de fonduri europene, o perioadă de timp nu s-au făcut alocări. Iar pe parte de fonduri nerambursabile guvernamentale atrase avem chiar acum în derulare un proiect cu baza sportivă, cu finanțare de la Compania Națională de Investiții,”  mai precizează Marius Grecu.

2024 – Evoluție financiară bună, dacă Șelimbăr nu e „ciuntită” de la cotele defalcate

Fondurile de la bugetul central constituie, totuși, o sursă importantă de fonduri care acoperă într-un procent semnificativ nevoile comunității. Din acest motiv, primarul Grecu este optimist din fire.

„Pe plan local cred că lucrurile vor merge bine, desigur dacă nu vor apărea modificări cu privire la cote defalcate, cele care ne revin de drept din economia națională,” – arată edilul.

31.000 lei – ultima repartiție de la Consiliul Județean Sibiu

Reamintim faptul că valorile sumelor repartizate din cota de 6% din impozitul pe venit pe unitățile administrative au fost stabilite de către consilierii județeni. Comunei Șelimbăr i-a revenit 31.000 lei, ca, de altfel, tuturor comunelor din județul Sibiu.

Consiliul Județean Sibiu a primit 2,03 milioane lei, sumă aferentă cotei de 6% din impozitul pe venit, reprezentând doar 5% din cât a primit județul Alba. Citește despre acest subiect aici.

Cu privire la alocarea către comuna Șelimbăr, primarul Marius Grecu a refuzat să comenteze apreciind totuși că se putea mai mult.

„Dar dacă așa s-a decis … cred că-i o formulă de calcul care sper să fie unitară.”

10% reducere la plata taxelor și impozitelor

Printr-o decizie a Consiliului Local Șelimbăr votată la ultima ședință, la fel ca în fiecare an, și în 2024 este prevăzută o bonificație de 10% pentru plata cu anticipație a impozitelor locale, până la data de 31 martie, datorate pentru întregul an de către contribuabil.

Sursă foto – Facebook Marius Grecu

Exit mobile version