Julia & Bruno Scavo sunt nominalizați la Drinks Gourmand Awards 2024

Gourmand International a nominalizat, în cadrul Drinks Gourmand Awards, ediția a 29-a, volumul Wine secrets of Romania–Dragasani Region, Vol 1, a soților Julia & Bruno Scavo,  pentru categoria cea mai bună carte din Estul Europei despre vinuri. Au fost luate în considerare cărțile despre băuturi înscrise în competiție, care au fost publicate în perioada 15 noiembrie 2022-25 noiembrie 2023.

Julia Scavo  este nu doar teoretician al vinului, ci și Campion mondial cu echipa României la degustări pe nevăzute, titlu obținut anul acesta, la finalul unei competiții disputate cu pasiune pentru vinuri și onoarea de a reprezenta România.

Asociația WINELOVER Romania (WLR) prezintă cartea soților Scavo

„Wine secrets of RomaniaDragasani Region a fost scrisa de Julia și Bruno Scavo, în urma unui amplu proces de documentare, cu vizite si degustări la cramele din zona. Pe Julia și pe Bruno îi veți descoperi chiar la începutul acestei cărți. Cartea este un periplu interesant și poartă cititorul prin istoria și tradiția de peste 500 de ani a vinului de Drăgăşani – cu o scurta prezentare a Muzeul Viei și Vinului și a Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație, până la dealurile și colinele impresionante, solurile și clima din regiune. Urmează apoi soiurile indigene – Crâmpoșia Selecționată, Negru de Drăgășani și Novacul, alte soiuri românești, soiurile internaționale si cramele din Drăgăşani și Sâmbureşti cu oamenii, istoria si poveștile lor.

Primul volum din seria de șapte Wine Secrets of Romania, este un volum documentat și scris de Julia și Bruno Scavo, somelieri și educatori de vin de renume internațional. Wine Secrets of Romania este un proiect al Asociației Winelover România, o organizație non-profit care promovează activ vinurile românești și soiurile naționale de struguri.

Nominalizările la premiile Drinks Gourmand 2024

În 15 noiembrie  2023, reprezentanții Gourmand International au făcut publică lista nominalizărilor la premiile Drinks Gourmand 2024.

Ceremonia de premiere pentru cărțile de băuturi publicate în 2023 va avea loc în primul semestru al anului 2024. Festivitatea va avea loc într-o ţară producătoare de vin, cu podgorii frumoase şi un mare simţ al ospitalităţii. Organizatorii vor face cunoscut atât locul, cât și data aleasă cât mai curând posibil.

„Avem mai multe cărți despre băuturi înscrise decât în oricare dintre edițiile anterioare, venite din 65 de țări. Ele au sosit de pe toate continentele, din 8 țări din Africa, 15 din America, 10 din Asia, 29 din Europa și 3 din Oceania/Pacific. Calitatea este remarcabila. Este un conținut grozav, demonstrând o cercetare profundă și o producție frumoasă. Cărțile despre băuturi par să fie publicate pentru a-și lua locul în biblioteci și să fie folosite ani de zile. Există mii de publicații care pot fi descărcate gratuit de pe internet. Unele sunt de înaltă calitate. S-a constatat că numărul de descărcări, chiar și pentru cele mai bune, este surprinzător de scăzut. I-am selectat pe cei mai buni, iar ei sunt incluși în Premiile Gourmand, reprezentând un total de 15% din înscrieri” se arată în comunicatul semnat chiar de Edouard Cointreau, președintele și fondatorul Premiilor Gourmand.

Premiile Gourmand World

Premiile Gourmand World sunt o competiție de nivel mondial dedicate culturii gastronomice. Participarea este deschisă tuturor țărilor, indiferent de limbă și gratuită. Distincțiile urmăresc atât arta culinară, cât și pe cea enologică.

Volumul soților Scavo concurează pentru Premiul Drinks Gourmand, în secțiunea dedicată Europei de Est cu alte două cărți. Este vorba despre una reprezentând Georgia,  Histoire et ethnologie de la vigne et du vin en Georgie, de Pascal Reigniez, apărută la editura Harmattan și de Povestea nespusă a ucraineanului a lui Serhii Klimov, din Ucraina. 

România a câștigat premiul Gourmand World Cookbook pentru cea mai bună carte de bucate din Estul Europei, la ediția cu numărul 29, cu volumul ZĂMURI – supe, zupe și năcreli (rețete ardelenești din bătrâni), gândită, realizată, documentată și scrisă de Mircea Groza și editată de GastroArt.

 

Exit mobile version