Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad își va produce, în regim propriu, oxigenul

Asta se datorează finalizării proiectului ,,Consolidarea infrastructurii Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, în contextul creșterii gradului de securitate la incendiu.

 

Valoarea totală a proiectului a fost de 9,8 milioane de lei, în acești bani fiind cuprinse și cele trei grupuri electrogene, instalate, la finele lunii august, la sediile spitalului din strada Andrenyi Karoly, nr 2-4, Piața Mihai Viteazul nr. 7-8 și strada Stephan Ludwig Roth.

Proiectul este derulat de Consiliul Județean Arad în parteneriat cu spitalul.

În pandemie, stocurile de oxigen au salvat vieți. Era o disperare pentru asigurarea necesarului. Și din acest motiv proiectul câștigat de Consiliul Județean Arad este atât de important, fiindcă pe de o parte înseamnă echiparea cu aparatură și echipamente, pe de altă parte previne o posibilă nouă situație de criză, pe care nu ne-o dorim, dar pentru care suntem pregătiți”, a precizat Iustin Cionca, președintele CJ Arad.

 

Ce prevede proiectul

Prin acest proiect s-au instalat echipamente necesare producerii de gaze medicinale: oxigen, aer comprimat și vacuum, s-au instalat trei grupuri electrogene și totodată s-a construit o nouă rețea de gaze medicinale aferentă secțiilor din clădirea principală.

Instalarea stației de producere a gazelor medicinale acoperă, în primul rând, consumul din sediul central al spitalului, acolo unde funcționează secții chirurgicale, terapia intensivă și cel mai mare bloc operator al unității.

Totodată, acum putem asigura, în caz de avarie, încă două surse de oxigen, cu un stocator de 5.000 de litri, respectiv cu o stație de butelii mari – montată în cadrul acestui proiect. Foarte important este și faptul că posibilitatea producerii gazelor medicinale în regim propriu va conduce și la economii la bugetul propriu al spitalului”, a explicat Iustin Cionca.

Exit mobile version