Palatul Copiilor din Cluj a accesat primele fonduri europene

Proiectele de la Palatul Copiilor Cluj-Napoca (PCC), de 700.000 de euro, vizează înzestrarea cu un laborator de informatică inteligent, respectiv dotarea a 70 de cercuri din cadrul instituției cu mobilier nou.

Cele două proiecte câștigate în 2023 se vor derula în acest an, a anunțat directorul instituției, Valentin Cuibus.

Proiectele de la Palatul Copiilor Cluj (PCC), de 700.000 de euro, vizează înzestrarea cu un laborator de informatică inteligent, respectiv dotarea a 70 de cercuri din cadrul instituției cu mobilier nou, conform Făclia de Cluj.

Cuibus a explicat că prin proiectul privind dotările se vor face investiții de ultimă generație: 8.400 € pentru fiecare sală, din care 4.000 € vor acoperi mobilierul, iar 4.400 € pentru calculatoare, laptopuri, table interactive, aparate de multiplicat și de sonorizare.

Proiectele au fost depuse pe Planul Național de Redresare și Reziliență în perioada februarie – martie, iar rezultatele s-au dat în iunie 2023. PCC s-a numărat printre cele 17 instituții care a obținut finanțarea dintre cele 42 de asemenea palate din țară.

În cadrul PCC activează 7.000 de copii, inclusiv în filiala din cartierul Mărăști, cele cinci structuri din localitățile urbane ale județului și bazele turistice de la Băișoara (50 locuri) și Valea Ierii – Caps (45 locuri). PCC grupează 50 de activități diferite sau complementare.

Exit mobile version