Sibiul, marcat de Viahar

Marcaje rutiere. Credit foto: depositphotos.com

Primăria Sibiu a contract lucrări de realizare a marcajelor rutiere în valoare de 17,84 milioane lei. Compania Viahar a câștigat licitația cu 91% din valoarea estimată a contractului. Acordul cadru este semnat pe 4 ani.

Lucrările de marcaje rutiere în Municipiul Sibiu, estimate de administrația locală pe 4 ani la 19,6 milioane lei, au fost câștigate de compania Viahar, din Harghita. Declarată câștigătoare a fost și asocierea dintre Girod Semnalizare Rutieră și Sav Sib, ca backup în cazul în care pe perioada acordului cadru câștigătorul clasat pe locul I nu are capacitatea de a răspunde solicitărilor Primăriei Sibiu.

Oferta care i-a adus contractul companiei Viahar reprezintă 91% din valoarea totală estimată de autoritatea contractantă, respectiv 17.844.300 lei. Relativ recenta companie din Harghita a fost înființată de doi actori vechi în piața de marcaje rutiere din România, respectiv Plastidrum SRL (70%) și Teo Trans Consulting SRL (30%).

Viahar funcționează din 2019, însă fără activitate. Potrivit ultimelor date disponibile privind activitatea firmei, Viahar a avut în 2022 un număr mediu de 13 angajați, cifră de afaceri de 7,32 milioane lei, datorii în proporție de 51% din cifra de afaceri și 616.000 lei profit. Mai multe informații despre piața marcajelor rutiere din România puteți citi aici.

Lucrările cuprinse în acordul cadru

  1. Marcaje rutiere executate cu vopsea convențională (clasică) pe arterele de circulație și vopsirea bordurilor în intersecții, girații, stații BUS, stații TAXI, scuaruri, etc.
  2. Marcaje executate cu vopsea convențională (clasică) pentru parcări.
  3. Marcaje rutiere executate cu vopsea bicomponentă pe arterele de circulație.
  4. Ansambluri rutiere termoplastice antiderapante pentru marcajele la trecerile pentru pietoni.
  5. Marcaje rutiere termoplastice preformate.
  6. Marcaje tactile.
  7. Marcaje rutiere rezonatoare.
  8. Ștergerea marcajelor.
Exit mobile version