ADR Vest s-a mutat în casă nouă

Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest funcționează, începând cu data de 1 martie 2024, într-un nou sediu, clădirea Nokia – Bega Business Center, pe Splaiul Nicolae Titulescu nr. 8, etaj 3, Timișoara, 300158.

Mutarea din imobilul de pe strada Gheorghe Lazăr nr. 14, Timișoara, în care ADR Vest a funcționat până în prezent, are loc în scopul eficientizării activității în contextul dezvoltării programelor europene și preluării de noi programe.

Experiență de peste 25 de ani

Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest are o experiență de 25 de ani în gestionarea programelor finanțate din fonduri europene și deține în prezent rolul de Autoritate de Management pentru Programul Regional Vest 2021-2027, Organism Intermediar pentru Programul Tranziție Justă – Județul Hunedoara și Organism Intermediar pentru Programul Sănătate în Regiunea Vest.

Totodată, ADR Vest desfășoară activități de promovare a investițiilor în Regiunea Vest, este implicată în momentul de față în șase proiecte internaționale și oferă servicii de suport pentru IMM-uri prin rețeaua Enterprise Europe Network (EEN).

Exit mobile version