ACI Cluj a trecut de recepția de la Sala Polivalentă Turda Arena

Polivalenta turdeană are un regim de înălțime cu două etaje, suprafață construită de 5.460 mp și desfășurată de 12.793 mp, conform Antreprizei de Construcții și Instalații (ACI) Cluj.

Noua sală va putea găzdui competiții internaționale de handbal, volei și baschet | Foto & Video: ACI Cluj

Antreprenorul din Cluj a raportat finalizarea procedurii de recepție la Sala Polivalentă din Turda, cu o capacitate de 3.165 de locuri.

Polivalenta turdeană are un regim de înălțime cu două etaje, suprafață construită de 5.460 mp și desfășurată de 12.793 mp, conform Antreprizei de Construcții și Instalații (ACI) Cluj. Demisolul cuprinde un bazin de înot și cameră tehnică.

La parter se regăsesc vestiare cu dușuri și grupuri sanitare, sală de forță, spații tehnice, spații de depozitare, cameră de masaj, saună, cabinet de fizioterapie. Sala Polivalentă va putea găzdui competiții la nivel internațional de handbal, volei și baschet.

Valoarea actualizată a noului obiectiv sportiv a crescut substanțial de la estimarea inițială a beneficiarului, până la 23,6 milioane euro. ACI a început lucrările în 2020. Pe terenul de 6.845 mp a apărut o sală cu un etaj, o suprafață utilă de 10.071 mp, o capacitate de 3.320 de locuri.

Sala de sport cu un etaj are o înălțime de 19 m, o suprafață construită de 8.693 mp. Investiția era estimată inițial de către CNI la 17 milioane de euro. ACI Cluj a câștigat licitația CNI cu 18 milioane de euro. Materialele de construcții s-au scumpit însă în perioada 2020-2022, majoritatea antreprenorilor implicați în lucrările publice de infrastructură solicitând statului fonduri suplimentare.

Exit mobile version