Complex President și Oradea, împreună la Târgul de Turism „Ferien Messe” din Viena

Complexul President din Băile Felix și Municipiul Oradea, prin Visit Oradea, se promovează împreună la Târgul de Turism „Ferien Messe” din Viena.

Evenimentul, care se desfășoară în perioada 14-17 martie 2024, este cel mai mare eveniment de profil din Austria.

Acest târg reprezintă o adevărată oportunitate de a promova resortul President, de a stabili legături noi și valoroase în industria turismului, precum și de a invita vizitatorii din Austria ai târgului, dar nu numai, să viziteze Băile Felix și complexul nostru. De asemenea, ne bucurăm de faptul că promovăm orașul Oradea și Băile Felix ca destinație turistică ideală pentru experiențe wellness & spa”, spun reprezentanții Complexului President.

Municipalitatea orădeană prezintă oferta turistică a orașului pentru anul 2024. Prin prezența la eveniment se urmărește consolidarea poziției orașului Oradea ca destinație de top și atragerea de turiști străini.

La ediția din acest an România participă cu un stand de 80 mp, care găzduiește 13 co-expozanți. Pe parcursul celor 4 zile, atât profesioniștii din domeniu, cât și publicul larg vor avea oportunitatea de a vizita și descoperi ofertele turistice pregătite de Visit Oradea și Complex President.

Exit mobile version