Asocierea Asfamixt (lider) – OPR Asfalt va lărgi la 4 benzi DN 19 către Biharia

Marți, 2 aprilie 2024, a fost desemnat constructorul pentru proiectarea și execuția lucrărilor de lărgire de la două la patru benzi pe drumul național 19 (DN 19), la ieșirea din Oradea spre Biharia, în direcția Satu Mare.

Oferta câștigătoare, în valoare de 36.634.372,07 lei, TVA inclus, a fost depusă de asocierea de firme SC Asfamixt SRL (lider) și SC OPR Asfalt. Termenul pentru depunerea contestațiilor este 12 aprilie. Durata de execuție a contractului este de 9 luni, din care 3 luni sunt prevăzute pentru proiectare și avizare și 6 luni pentru lucrările propriu-zise.

 

Ce prevede proiectul

Proiectul prevede lărgirea drumului la 4 benzi pe o distanță de 3,7 km, între pozițiile km 5+985 – km 9+731. Practic, tronsonul este cuprins între benzinăria Socar, continuă spre sensul giratoriu din zona Supermarketului Remarkt, până la intersecția cu Varianta de ocolire Biharia, aflată în execuție. Se propune amenajarea unui sens giratoriu la intersecția cu centura.

DN 79 spre Arad, lărgit de Dumexim

Un proiect similar se află în implementare pe DN 79, înspre Arad. Firma Dumexim va proiecta și va executa lucrările de lărgire la patru benzi pe un tronson de 1,6 kilometri, cuprins între Aeroportul Internațional Oradea și intersecția cu drumul către Livada de Bihor, unde va fi amenajat un sens giratoriu (aici se vor intersecta trei drumuri: DN 79, DC 77 spre Livada de Bihor și noua centură dintre Oradea și Nojorid).

Cele două proiecte sunt realizate în baza parteneriatului dintre Consiliul Județean Bihor și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), iar finanțarea va fi asigurată din fonduri europene, prin Programul Transport 2021 – 2027.

Lărgirile la patru benzi înspre Arad și Satu Mare vor îmbunătăți circulația rutieră și vor reduce numărul accidentelor. Acestea completează investițiile în infrastructură derulate de Consiliul Județean Bihor în zona metropolitană a Municipiului Oradea, respectiv centurile Nojorid, Oșorhei, Sânmartin, și Sântandrei.

 

 

 

Exit mobile version