UBB își recrutează din orașele Transilvaniei viitorii studenți vorbitori de germană

Programul cuprinde cursuri interactive, workshop-uri creative și prezentări despre posibilităţi de carieră | Foto: UBB

90 de elevi din zona Ardealului vor participa la programul Universitatea Elevilor de la Cluj-Napoca.

Universitatea Babeş-Bolyai (UBB), prin linia sa de studii specifică, organizează, în 15-19 aprilie, Universitatea Elevilor / Schuleruniversitat, program de prezentare a posibilităților de studii pentru elevii vorbitori de germană.

90 de elevi din Cluj-Napoca și alte șase orașe din Transilvania vor lua parte la cursuri interactive, workshop-uri creative, prezentări referitoare la ofertele de studiu în limba germană la UBB şi vor afla despre posibilităţile de carieră oferite de un studiu absolvit în limba germană.

Organizatorii le-au pregătit un program cultural şi de petrecere a timpului liber, pentru a-i familiariza cu viaţa studenţească din Cluj. Profesorilor însoţitori li se oferă oportunitatea schimbului de idei şi creării de reţele de colaborare. Partenerii şi sponsorii acestui program sunt companiile Xiting ROM, E.ON Business Services Cluj, Haufe Lexware și Emerson.

Ambasada Germaniei a contribuit la finanțarea programului, făcând posibilă acoperirea integrală a cazării, deplasării și mesei elevilor. Evenimentul este susținut de Gutenberg – Asociaţia Studenţilor Vorbitori de Limba Germană.

Exit mobile version