După consulatele francez și polonez, Republica Filipine și-a stabilit prezența diplomatică la Brașov prin inaugurarea Consulatului Onorific și numirea omului de afaceri Simon Andreas Maurer în funcția de consul onorific. ♦ „Mă simt deosebit de recunoscător şi onorat de misiunea care mi-a fost încredinţată de autorităţile filipineze”, declară Simon Maurer.
Relațiile diplomatice româno – filipineze au intrat într-o nouă etapă de consolidare a devotamentului manifestat de ambele state pentru sprijin reciproc.
Autoritățile filipineze își marchează prezența diplomatică în România prin înființarea unui Consulat onorific la Brașov. Inaugurarea a avut loc într-un cadru oficial și a beneficiat de prezența reprezentanților autorităților Republicii Filipine, române și a leadership-ul județului și municipiului Brașov.
În declarația oferită, Excelența Sa Fernando Morales, vice ministru pentru administrație al Republicii Filipine, a menționat următorul pas în consolidarea prezenței diplomatice filipineze în România.
„Marcăm un moment important al prieteniei şi relaţiilor diplomatice romano-filipineze. Deschiderea Consulatului sub conducerea distinsului consul onorific Simon Maurer are o încărcătură semnificativă. Totodată, îmi face plăcere să anunţ că următorul pas în dezvoltarea relaţiilor diplomatice va fi deschiderea amabasadei Filipine la Bucureşti, la 12 ani după ce a fost închisă”, – Excelența Sa Fernando Morales.
Excelența Sa Frank Cimafranca, ambasadorul Republicii Filipine la Budapesta, alături de cuvenitele mesaje de felicitare și susținere, a subliniat asistenţa oferită de ambasadorul de la Chişinău în cazul evacuării din Ucraina, la debutul invaziei ruseşti, a 300 de naţionali filipinezi, majoritatea marinari, către Republica Moldova şi, mai departe, în România. Totodată, ambasadorul filipinez la Budapesta a mulţumit Guvernului României pentru primirea refugiaţilor.
„Sincere felicitări domnului Simon Andreas Maurer, noul Consul onorific al Republicii Filipine. Inaugurăm primul Consulat în România. Cu domnul Maurer drept consul onorific, sunt încrezător că relaţiile bilaterale se vor dezvolta în beneficiul ambelor ţări. Atribuţiile consulului Maurer vor fi, în primul rând, asistarea cetăţenilor filipinezi din Braşov şi din regiunea de Vest a României, precum şi promovarea intereselor filipineze prin comerţ şi relaţii socio-culturale. Noul consul va facilita accesul la serviciile consulare, în special, cele privind emiterea de vize, deşi românii pot călători în Filipine fără viză pentru 30 de zile”, arată Excelența Sa Frank Cimafranca.
Obiectivele mandatului lui Simon Maurer, în calitate de Consulul onorific
Dincolo de asistența diplomatică și administrativă ce va fi oferită cetățenilor Republicii Filipine de pe teritoriul României, scutindu-i de drumuri până la Budapesta, Consulul onorific Simon Maurer a menționat pentru Transilvania Business și proiectele de business pe care intenționează să le implementeze în beneficiul ambelor părți implicate.
„Mă simt deosebit de recunoscător şi onorat de misiunea care mi-a fost încredinţată de autorităţile filipineze. Voi depune toate eforturile pentru a veni în sprijinul cetăţenilor Republicii Filipine care necesită asistenţă pe teritoriul României. În această nouă calitate, mă voi strădui să mă achit cu cinste şi onoare de toate îndatoririle care-mi revin. Vreau să fiu de un real ajutor pentru filipinezii din România, pentru că, în acest moment, ei trebuie să meargă la Budapesta pentru a-şi rezolva problemele. În al doilea rând, vreau să întăresc relaţiile bilaterale economice. Am o serie de proiecte foarte interesante pe energie verde şi în domeniul medicinei, capitol la care ei suferă, iar soluţiile noastre sunt eficiente şi accesibile. Ulterior, vom aborda proiecte de reconversie a spaţiilor de locuit. Acestea ar fi trei aspecte principale de natură economică pe agenda mandatului meu. Cel mai important avantaj de care România beneficiază este forţa de muncă filipineză. Şi vreau să dezvolt acest aspect prin asigurarea unor condiţii de trai şi de muncă mai bune”, a declarat Simon Maurer, Consulul onorific al Republicii Filipine în România.
Mesaje de susținere pentru noul Consul onorific de la Brașov
Oficialitățile prezente și reprezentanții leadership-ului brașovean au salutat alegerea făcută de autoritățile filipineze, asigurându-l, totodată, pe noul Consul onorific de sprijinul acestora.