Feleacu își face dispensar de 1 milion de euro

Compania Națională de Investiții (CNI) a primit amplasamentul prin care în comuna Feleacu va fi amenajat un dispensar de 5,7 milioane de lei.

Compania Națională de Investiții (CNI) a primit amplasamentul prin care în comuna Feleacu va fi amenajat un dispensar de 5,7 milioane de lei.

“Am parcurs pași importanți în cadrul proiectului de modernizare pentru acest dispensar. Prin adresa comunicată de către CNI am intrat în etapă II în cadrul proiectului de modernizare a dispensarului.

S-a încheiat prima etapă care a fost desfășurată de către Primăria Feleacu, iar prin hotărârea consiliului local s-a predat pe baza de protocol, către CNI, amplasamentul dispensarului din Feleacu, începând astfel etapă II”, a rezumat primarul Gabriel Costea.

Amplasamentul pentru acest dispensar este predat pe toată perioada realizării investiției. După predare, licitația pentru proiectare și execuția obiectivului de investiții vor fi gestionate de către CNI.

Proiectul privește reabilitarea, extinderea, mansardarea și dotarea unității, prin programul de interes public sau social al CNI. Valoarea lucrării este de 5,75 milioane de lei. Finanțarea, aprobată din septembrie 2021, se va realiza în corelare cu alocațiile bugetate din cadrul acestui program.

Exit mobile version