Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Vastint România a lansat oficial faza a doua a Timpuri Noi Square, ce va include și un food hall de 6.000 mp

Vastint România anunță lansarea oficială a celei de-a doua etape a ansamblului său emblematic de birouri, Timpuri Noi Square, un reper important de regenerare urbană pentru zona Timpuri Noi din București.



Noua etapă de dezvoltare va adăuga peste 60.000 m² de suprafață închiriabilă totală estimată (GLA), prin construcția a două noi clădiri de birouri. Astfel, suprafața totală a complexului Timpuri Noi Square se va dubla, până la 112.000 m² GLA.

Primele trei clădiri, finalizate în prima fază a proiectului și totalizând 52.100 m² închiriabili, sunt deja închiriate în proporție de 100%, printre chiriași numărându-se companii precum Playtika, Ayvens, Radio AG (Kiss FM, Magic FM și Rock FM), Fratelli, Zitec, Bolt, Go Pro și Vola.

Lucrările de construcție pentru a doua fază au început anul trecut și se desfășoară conform graficului, astfel încât să fie respectat termenul de livrare planificat, T4 2026. Această etapă va include două clădiri de birouri clasa A, cu 8 și 15 etaje, care vor beneficia de 690 de locuri de parcare subterane și o componentă de retail generoasă.

În plus, faza a doua va găzdui cel mai mare food hall integrat într-o clădire de birouri din România, cu o suprafață de aproximativ 6.000 m².

„După succesul primei faze, suntem bucuroși să anunțăm lansarea oficială a fazei a doua a proiectului Timpuri Noi Square, un proiect de regenerare urbană cu impact major, pentru care ne propunem să obținem cel mai înalt nivel de certificare verde – peste 100 de puncte LEED Platinum – continuând astfel tradiția Vastint România de a promova sustenabilitatea în toate proiectele noastre. În ciuda numeroaselor provocări, am reușit să menținem un ritm alert al lucrărilor, cu peste 1.000 de persoane implicate până la finalizarea proiectului, un semn clar al angajamentului nostru față de crearea de oportunități reale de angajare. România rămâne o piață strategică pentru Vastint, iar rezultatele solide pe care le-am înregistrat aici ne oferă încredere în succesul viitoarelor investiții. De altfel, avem deja discuții cu chiriași interesați să aibă un birou în noile clădiri”, a declarat Antoniu Panait, Managing Director Vastint România.

Faza a doua a proiectului Timpuri Noi Square marchează o premieră absolută în peisajul imobiliar local, fiind singurul proiect de birouri de asemenea anvergură care elimină complet utilizarea combustibililor fosili.

Cele două clădiri sunt proiectate și vor fi executate în conformitate cu cele mai noi standarde nZEB și LEED. Pentru încălzire vor fi folosite surse regenerabile, inclusiv 1.700 m² de panouri fotovoltaice și două sisteme de pompe de căldură – o parte aer-apă instalate pe terase, iar cealaltă parte, pompe geotermale care vor utiliza 200 de puțuri forate. Astfel, utilizarea gazelor a fost complet eliminată.

Lucrările de structură sunt realizate de partenerii Vastint România – DESA ENGINEERING CONSTRUCTION, iar supravegherea și managementul șantierului, precum și conformitatea cu normele de sănătate și securitate în muncă, sunt asigurate de Bureau Veritas.

O altă noutate absolută adusă de faza a doua este New Tales – un concept de food hall contemporan, o premieră pentru piața locală. Cu o suprafață de aproape 6.000 m² desfășurați pe două niveluri, New Tales va include o zonă comună spațioasă și un mix atent selectat de unități comerciale. La parter, vizitatorii vor regăsi cafenele de specialitate, un cocktail bar cu scenă integrată pentru concerte și evenimente live, o brutărie, standuri tip cold & hot food station și un Deli Market. Etajul întâi va găzdui restaurante à la carte – inclusiv localuri tip tapas, un Garden Bar cu terasă generoasă și alte concepte gastronomice internaționale – toate gândite pentru a oferi o experiență culinară vibrantă și diversificată.

„La New Tales ne dorim să creăm mult mai mult decât o destinație dedicată gastronomiei. Acesta este un spațiu în care oamenii se reunesc pentru a mânca, a socializa, a se simți parte dintr-o comunitate urbană dinamică și nu în ultimul rând pentru experiențe culturale. Este un food hall curatoriat cu grijă, care celebrează aromele locale, creativitatea și conexiunea. Nu este doar o destinație culinară, ci un hub vibrant pentru chiriașii noștri, pentru vecini și pentru întreg orașul, un loc în care se nasc povești, prinde viață creativitatea și se simte energia cartierului”, a declarat Sorin Macoveiu, Commercial Manager Vastint România.

Zona de retail din faza a doua a fost gândită pentru a completa și extinde mixul de funcțiuni și servicii deja existente în prima etapă a proiectului Timpuri Noi Square.

Cu accent pe confort și stil de viață urban, această extindere va aduce un plus de funcționalitate proiectului, dezvoltând un ecosistem deja solid, care include sală de fitness, clinică de înfrumusețare, bancă, cofetărie artizanală, magazin de proximitate, restaurant și food market.

De asemenea, până la finalul acestui an, prima fază a proiectului se va extinde cu un centru de conferințe complet echipat, cu o suprafață interioară de 400 m² și o terasă exclusivă de 300 m², oferind și mai multă versatilitate gamei de servicii disponibile în cadrul complexului.

Vastint România este un dezvoltator imobiliar care operează pe piața din România din 2008 și face parte din Grupul VASTINT, o companie internațională cu peste 35 de ani de experiență în domeniul imobiliar. Dezvoltatorul deține Timpuri Noi Square și Business Garden Bucharest, proiecte de birouri premium în București, fiecare cu câte 3 clădiri, cu o suprafață totală închiriabilă de 95.257 mp. Scopul companiei este de a crea valoare pe termen lung prin investiții imobiliare.





Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior
TLMOC

Ofertă generoasă pentru companiile Clujului: 1.800 de potențiali angajați în o zi

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Bistrița-Năsăud, Mureș, Sălaj și Cluj 2024
The Voices of Business Awards Sibiu, Alba și Hunedoara 2024
The Voices of Business Awards Bihor, Satu Mare și Maramureș 2024
Citește și:
Investiții
Infrastructură
Turism
Citeste mai mult

Crama Jelna a luat bronzul la Top Hotel Awards

Pentru a treia oară consecutiv vinarii bistrițeni se clasează pe podiumul competiției destinate industriei ospitalității din România. „Suntem…
CNIPT
Citeste mai mult

Peregrinări prin Țara de Jos a Călatei

Centrul Național de Informare și Promovare Turistică (CNIPT) Zalău va promova această zonă a județului Sălaj printr-un tur…
Educație
Citeste mai mult

KINDER EXPO în Timișoara

KINDER EXPO, târg dedicat femeilor însărcinate, bebelușilor și copiilor , va avea loc în Timișoara, între 23 și…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share