Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuţă” din Cluj-Napoca la ceas aniversar

Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuţă” din Cluj-Napoca (IOCN) organizează o serie de evenimente ştiinţifice reunite sub semnul împlinirii a 95 de ani de la înființare. Manifestările au început vineri, 14 iunie, ocazie cu care Prof. Dr. Patriciu Achimaş-Cadariu a subliniat importanța acestui centru medical prin care zeci de mii de pacienţi au trecut, în ultimii 20 de ani, în dorința de a-și păstra viața sau calitatea vieții în condiții de suferință. Evenimentele vor avea loc până în 18 iunie 2024.



Ceremonia Aniversară a avut loc în 14 iunie 2024, începând cu orele 16:00, în Clădirea Casino Centru de Cultură Urbană Cluj din parcul Central „Simion Bărnuțiu” din Cluj-Napoca. Nu întâmplător, căci 14 iunie este ziua internațională a donatorului de sânge. Este un gest mic și sănătos pentru donator, dar egal cu viața pentru cel care primește sângele. De aceea, IOCN are un parteneriat cu Centrul de Transfuzie Sanguină din Cluj-Napoca. Această zi reprezintă o oportunitate de a recunoaște și de a aprecia contribuția donatorilor de sânge din întreaga lume și de a promova importanța donării de sânge pentru salvarea de vieți și îmbunătățirea sănătății comunităților, pentru donarea de sânge, fără de care activitatea IOCN ar fi imposibilă, a pledat Prof. Dr. Patriciu Achimaş Cadariu.

La deschiderea festivă au fost prezenți consilierul prezidențial Diana Păun, primarul Clujului, Emil Boc, rectorul Universității Babeș-Bolyai, Daniel David, președintele Filialei Cluj a Academiei de Științe Medicale, Alexandru Irimie, președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer, Cezar Irimia, prorectorul Universității de Medicină și farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca, Mihaela Băciuț, managerul IOCN, Cătălin Vlad, prof. univ. dr. Patriciu AchimașCadariu, precum și un numeros public alcătuit din cadrele medicale și pacienți.

95 de ani a Institutului Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuţă”

Zilele Institutului Oncologic din Cluj-Napoca au început. Ele includ a de-a VII-a ediție a Forumului Național de  Ginecologie Oncologică, coordonat științific de Prof. Dr. Patriciu Achimaş-Cadariu. De asemenea, se află la ediția a IX-a a Conferinței Societății de Chirurgie a Sânului și Oncologie.

La ceremonia aniversară, Prof. Univ. Dr. Patriciu Achimaș-Cadariu a deschis intervenția sa subliniind capacitatea și realizările echipei manageriale.

„Vorbim extrem de mult despre obiecte, despre infrastructură, cea e foarte important și cred că trebuie să aplaudăm echipa managerială a institutului pentru eforturile din ultimii cinci ani, pentru că pe seama acestor eforturi, profesioniștii din institut au reușit performanțele despre care vorbim astăzi”.

Nu au fost uitate întâmplările din ultimii ani, când pacienții institutului fuseseră ținuți în stradă și au suferit din această cauză, menționând că, în ciuda acelor condiții, institutul nu a fost închis nici o singură zi. Cu această ocazie a menționat Clubul oamenilor de afaceri de la Transilvania Leaders, care au susținut institutul în perioada restricțiilor impuse.

Zilele Institului Oncologic la 95 de ani

Nu contează ce a fost, ci contează cum reuşim

„Din când în când, cred că trebuie să ne şi oprim şi să privim în urmă, să vedem ce am făcut bine, ce am făcut mai puţin bine. Până la urmă, munca noastră este zi de zi şi pacienţii nu au timp să aştepte nici weekend-uri, nici pandemii. Cred că e important să marcăm lucrurile astea, să vedem de unde venim şi să adaptăm constant cu ce va urma.

Adresabilitatea a crescut foarte mult şi pot să mă refer la ultimele două decenii, când zeci de mii de pacienţi ne-au trecut pragul. Şi numărul de ani de supravieţuire a fost calculat, dar până la urmă, aşa cum am vorbit şi cu pacienţii, nu contează ce a fost, ci contează cum reuşim să susţinem activitatea în acest moment, fiindcă aşteptările sunt foarte mari şi de fiecare dată când creştem această speranţă, trebuie să ne gândim cum putem să nu-i dezamăgim pe pacienţii noştri”, a spus Prof. Univ. Dr. Patriciu Achimaş-Cadariu.

Mesajul Prof. Univ. Dr. Patriciu Achimaş-Cadariu

Sărbătorim împreună anii de activitate ai Institutului nostru, momente în care recunoaștem și celebrăm angajamentul fiecărui cadru medical sau administrativ față de performanță și inovație în îngrijirea pacienților. În această perioadă, ne-am îmbunătățit continuu practicile medicale, am adoptat tehnologii de vârf și am promovat cercetarea și inovarea în tratamentele oncologice. Suntem mândri să fim la vârful progresului medical, dar recunoaștem că acest lucru vine cu responsabilitatea continuă de a ne menține la cel mai înalt standard și de a ne asigura că fiecare pacient primește cea mai bună îngrijire posibilă.

Performanțele noastre medicale sunt reflectate în fiecare zâmbet al unui pacient vindecat, în fiecare semn de speranță restabilită și în fiecare etapă câștigată în lupta împotriva cancerului. Acestea nu sunt doar cifre și statistici, ci povești de curaj, determinare și perseverență care demonstrează angajamentul nostru față de misiunea noastră.

În fiecare zi suntem inspirați de curajul și reziliența pacienților noștri și suntem hotărâți să continuăm să le oferim speranță și angajamentul nostru în a căuta mereu modalități noi și mai eficiente de a trata și învinge cancerul.

La mulți ani Institutului Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță” și tuturor celor implicați în a continua cei 95 de ani de excelență în oncologie!” a urat Prof. Univ. Dr. Patriciu Achimaş-Cadariu

Istoria IOCN

Managerul Institutului Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuţă” din Cluj-Napoca, dr. Cătălin Vlad, a adus în atenție trecutul institutului, precum și performanțele înregistrate aici.

În aceste zile marcăm un moment deosebit în istoria noastră medicală – aniversarea a 95 de ani de la înființarea spitalului nostru. Este o ocazie deosebită pentru a reflecta asupra realizărilor noastre, a progresului pe care l-am înregistrat și a impactului pe care l-am avut în comunitatea noastră. Aș dori să transmit sincere mulțumiri întregii echipe pentru devotamentul, angajamentul și profesionalismul demonstrat de-a lungul anilor. Sunteți adevărații piloni ai acestei instituții și fără contribuția dumneavoastră, nu am fi putut să atingem această marcă remarcabilă. De-a lungul decadelor, spitalul nostru a fost martor la nenumărate momente de bucurie, tristețe, dar mai presus de toate, de speranță și vindecare.

Fiecare dintre voi, de la medici și asistente la personalul administrativ și de întreținere, ați contribuit la menținerea standardelor ridicate de îngrijire medicală și la crearea unui mediu sigur și confortabil pentru pacienții noștri. În anii ce urmează, ne așteaptă noi provocări și oportunități, iar cu sprijinul vostru și cu spiritul nostru colectiv de echipă, sunt convins că vom continua să fim o forță pozitivă în domeniul medical și în comunitatea noastră. Încă o dată, vă mulțumesc tuturor pentru contribuția voastră la succesul nostru comun. Sărbătorim împreună această aniversare remarcabilă și să ne continuăm munca cu același zel și devotament în viitor” a transmis Șef Lucr. Dr. Ioan Cătălin Vlad, Manager IOCN.

Găsim soluţii

„A fost greu, dar în acelaşi timp a fost frumos, pentru că la nivelul Institutului s-a creat o echipă şi o foarte bună legătură între ceea ce înseamnă departamentul administrativ, conducerea managerială a Institutului şi profesioniştii din Institut. Fiecare a avut partea lui de dificultate. Pe partea administrativă, am încercat permanent să găsim soluţii, să atragem fonduri, am încercat să ne gospodărim, astfel încât echipa medicală să beneficieze de cele mai bune condiţii, obiectivul final fiind ca pacienţii noştri să beneficieze de un act medical de calitate, la standarde europene şi cu rezultate oncologice comparabile cu cele din vestul şi centrul Europei”, a completat managerul Dr. Cătălin Vlad.

IOCN

Institutul Oncologic din Cluj-Napoca a fost fondat în anul 1929 de Prof. Dr. Iuliu Moldovan alături de Prof. Dr. Iuliu Hațiegan,  sub denumirea de ,,Institutul pentru Profilaxia si Tratamentul Cancerului” și este unul din primele centre medicale de profil din Europa.

De-a lungul timpului, Institutul a traversat mai multe etape de dezvoltare sub conducerea unor personalități vizionare, centrându-și activitatea în jurul a trei elemente esențiale: tratarea pacientului oncologic, activitatea de cercetare în cancerologie și formarea specialiștilor oncologi. În prezent, Institul poartă numele celui de care se leagă modernizarea sa, Prof. Dr. Ion Chiricuță.

Institutul redefinește și acum standardul la nivel național în ceea ce privește calitatea actului medical, tratarea multidisciplinară a pacientului oncologic, activitatea de cercetare, precum și formarea următoarelor generații de medici.

Furnizor de servicii medicale preventive, curative și  paleative în domeniul oncologic, desfășurând și o amplă activitate de învățământ și cercetare, IOCN este singurul din România care a primit titlul de Centru European de Cancer din partea Organizației Europene a Institutelor de Cancer (OECI).





Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior
Banca Transilvania (BT) Cluj va avea o pondere mai redusă, de la 21,29% la 19,98%, în timp ce Electrica crește de la 2,47% la 3,11%, iar Aquila urcă de la 0,84% la 1,06%

Interes crescut al investitorilor față de piața de capital din România

Articolul următor

Se licitează parcelele din Parcul de Specializare Inteligentă Marghita

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Bistrița-Năsăud, Mureș, Sălaj și Cluj 2024
The Voices of Business Awards Sibiu, Alba și Hunedoara 2024
The Voices of Business Awards Bihor, Satu Mare și Maramureș 2024
Citește și:
Investiții
Infrastructură
Turism
Citeste mai mult

Crama Jelna a luat bronzul la Top Hotel Awards

Pentru a treia oară consecutiv vinarii bistrițeni se clasează pe podiumul competiției destinate industriei ospitalității din România. „Suntem…
CNIPT
Citeste mai mult

Peregrinări prin Țara de Jos a Călatei

Centrul Național de Informare și Promovare Turistică (CNIPT) Zalău va promova această zonă a județului Sălaj printr-un tur…
Educație
Citeste mai mult

KINDER EXPO în Timișoara

KINDER EXPO, târg dedicat femeilor însărcinate, bebelușilor și copiilor , va avea loc în Timișoara, între 23 și…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share