Universitatea Politehnica Timisoara
63 articole
Studenții Universității Politehnica Timișoara gândesc un nou proiect pentru campusul universitar
Anul 2023 aduce, alături de alte evenimente, și sărbătorirea a 100 de ani de la inaugurarea primei clădiri…
4 ianuarie 2023
Peste 90 la sută dintre absolvenții Universității Politehnica Timișoara își găsesc un job, aproape toți în domeniul în care studiază
Universitatea Politehnica Timișoara are o rată de angajabilitate a absolvenților instituției, care au finalizat studiile de licență sau…
29 decembrie 2022
Timișoara, ca destinație universitară, va fi promovată în cadrul unui târg internațional, organizat de cele patru universități din oraș
Timișoara universitară va avea pentru prima dată o ofertă unitară pentru atragerea de studenți în oraș. Cele patru…
18 decembrie 2022
Universitatea Politehnica Timișoara este solicitată pentru a oferi consultanță în vederea utilizării de energie alternativă
Cei mai mari consumatori de energie din vestul țării își regândesc fabricile și caută soluții inovatoare de economisire.…
10 noiembrie 2022
Cu sprijinul Dräxlmaier Group, un laborator al Universității Politehnica Timișoara a fost total renovat
Studenții Universității Politehnica Timișoara vor beneficia de un nou laborator de robotică. Cu sprijinul financiar acordat de o…
8 noiembrie 2022
Experiment agricol la Timișoara. Inginerii Politehnicii au realizat o seră complet automată, cu panouri fotovoltaice și senzori performanți
O echipă comună de cercetare de la Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) și Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Electrochimie…
2 noiembrie 2022
Analiză, rectorul Politehnicii timișorene: Firmele vor angajații la birou două-trei zile pe săptămână, dar nu prea reușesc
Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timișoara, spune că a purtat discuți cu cei care lucrau în sistem remote,…
30 septembrie 2022
Monopostul de Formula E al echipei Mahindra Racing, condus de Nick Heidfeld, prezentat la Timișoara
ZF Group și Universitatea Politehnica Timișoara organizează în 24 septembrie 2022 evenimentul The Drive to Win, în cadrul…
13 septembrie 2022
Rectorul Universității Politehnica Timișoara cere adaptarea profesorilor la noua realitate și predare prin interactivitate, storytelling sau gamification
Studenții Universității Politehnica Timișoara au avut la dispoziție un campus virtual de calitate, dar au folosit prea puțin…
9 august 2022
Analiză realizată de Universitatea Politehnica Timișoara. Ce meserii sunt căutate de angajatori
Alegerea facultății este o decizie destul de grea pentru tinerii care au finalizat liceul și au promovat examenul…
21 iulie 2022
La Universitatea Politehnica Timișoara funcționează, în premieră, primele grupe de excelență
Universitatea Politehnica Timișșoara vine cu o nouă premieră pentru mediul universitar timișorean – formarea unor grupe de…
12 martie 2022
Universitatea Politehnica Timișoara a analizat piața muncii. Școala universitară online a schimbat procesul de recrutare derulat de noile firme
Pandemia de coronavirus a schimbat procesul de recrutare, dar și modalitățile de predare în instituțiile de învățământ superior.…
2 februarie 2022
Care sunt problemele mediului de afaceri din IT și automotive? Rectorul Politehnicii timișorene a discutat cu managerii din domeniu.
Criza forței de muncă, care va încurca planurile de extindere și dezvoltare, problemele din lanțul de aprovizionare și…
24 decembrie 2021
Proiectul CIDAS, de 20 de milioane de euro, al Politehnicii Timișoara, inclus pe foaia de parcurs din Strategia Națională privind Cercetare
CIDIAS – Centrul de cercetare în ingineria datelor, inteligență artificială și sisteme inteligente, proiect dezvoltat de Universitatea Politehnica…
10 noiembrie 2021
Rectorul Universității Politehnica Timișoara atrage atenția: Nu eliminați scutirile de impozit pe veniturile IT-iștilor, dar și cele din construcții
De ceva timp se discută despre eliminarea scutirilor de impozit a veniturilor obținute de IT. Florin Drăgan, rectorul…
27 octombrie 2021
Studenții din Timișoara au câștigat primele două locuri la concursul internațional organizat de Bosch la Cluj
Locurile I și II ale competiției organizate de compania Bosch, în cadrul Centrului de Inginerie din Cluj, au…
22 septembrie 2021
În lipsă de dascăli, corpul profesoral de la Universitatea Politehnica Timișoara e completat cu angajați din marile companii
Universitatea Politehnica Timișoara acoperă deficitul de cadre didactice prin specialiști care provin din companii. În prezent absolvenții doresc…
20 august 2021
Universitățile timișorene vor relua cursurile cu prezența fizică a studenților în sălile de studiu
Studiul ”live” cu studenții în laboratoare și sălile de curs sau seminarii este opțiunea luată de universitățile din…
19 iulie 2021
Selecție inedită pentru noi studenți. Universitatea Politehnica Timișoara face târg virtual de oferte educaționale în Clădirea Rectoratului, recreată digital
Pandemia de coronavirus a făcut ca interacțiunea față în față cu potențialii studenți să fie mult mai redusă…
26 mai 2021
Fetele sunt tot mai atrase de Universitatea Politehnica Timișoara. Sectorul IT este ”vânat” de tinere pentru oportunitățile profesionale
Raportul genurilor începe să se echilibreze în universitățile tehnice. Numărul studentelor este în creștere în cadrul Universității Politehnica…
7 mai 2021