Omul de afaceri ieşean Mihail Eusebiu Siminiceanu, alături de partenerul său Gabriel Marchievici, a cumpărat cu circa 2,7 mil. euro un teren de circa trei hectare, parte a uzinei de camioane Roman Braşov, aflată în insolvenţă din 2014. Investitorii vor să facă aici un parc de retail, scrie capital.ro.
Administratorul judiciar al fabricii Roman, deţinută până la apariţia insolvenţei de milionarul braşovean Ioan Neculaie, a organizat în acest trimestru o licitaţie prin care a scos la vânzare şase parcele din terenul platformei industriale, care totalizează 30.641 mp, potrivit Buletinului Procedurilor de Insolvenţă. Câştigătorul este firma Building Development, care, până în octombrie anul acesta, a fost deţinută de Mihail Eusebiu Siminiceanu şi Gabriel Marchievici, însă Siminiceanu şi-a cedat participaţiile partenerului său. Ieşeanul spune că această mişcare face parte dintr-un proces de reorganizare al firmei şi că el încă este parte a acestei afaceri.
„Am câştigat licitaţia pentru achiziţia terenului Roman, iar procesul de achiziţie este aproape finalizate. Putem face aici un proiect de retail. Deocamdată suntem în negocieri şi nu pot oferi detalii. Deocamdată nu avem alte achiziţii în plan în Braşov, doar dacă apare ceva. Analizăm oportunităţile“, a declarat pentru revista Capital Mihail Eusebiu Siminiceanu.
Potrivit sursei citate, cei doi investitori vor plăti 15% din preţul de vânzare după efectuarea unui Studiu geologic final de investigare şi evaluare a poluării mediului geologic, a unui raport due dilligence legal fără riscuri şi a unui studiu urbanistic care să permită obţinerea documentaţiei de urbanism necesară construirii. Restul sumei va fi achitată în rate.
Tot în acest an, Siminiceanu a mai cumpărat terenul fostei fabrici Fartec din Braşov, de la firma poloneză Echo Investment. El vrea să construiască aici un centru comercial.
Uzina Roman a fost fabrică de armament la înfiinţarea sa, în 1938, iar începând cu anul 1953, după naţionalizare a fost numită Steagu Roşu şi a început să fabrice autocamioane. În 1977 a avut o producţie record de 33.000 de maşini pe an. Celebrele modele Carpaţi, Bucegi, ROMAN sau DAC aveau mare căutare la export în Ungaria, RDG, Polonia, Statele Unite sau Grecia. Fabrica este în insolvenţă, din 2014.
Citește și:
Revolut Travel Report: Ce recorduri în materie de turism se vor depăși anul acesta?
Revolut se așteaptă ca peste 1 milion de români să-și poarte cardul în telefonul mobil sau în portofelul…
7 mai 2024
Kaufland oferă reduceri egale cu valoare garanției recuperate la returnarea recipientelor SGR
Kaufland România derulează, în perioada 6-12 mai, o nouă campanie de încurajare a reciclării, cu recompense pentru clienții…
7 mai 2024
Dentons awarded for Deal of the Year in CEE, Romania and Slovakia
Global law firm Dentons received three awards at the CEE Legal Matters Deal of the Year Awards, held…
7 mai 2024
Studiu: Majoritatea românilor au redus temperaturile din locuințe pe timpul iernii, pentru a ține facturile sub control
O treime dintre ei aleg să încălzească doar camerele în care stau majoritatea timpului; Izolarea termică a locuinței…
7 mai 2024
Un autobuz alimentat cu hidrogen va fi disponibil pentru testare în Cluj-Napoca
România găzduiește în luna mai cel de-al treilea turneu de promovare a autobuzelor cu hidrogen, ca parte a…
7 mai 2024
Carl Al Khawand, noul Chief Financial Officer (CFO) al Grupului Orange România
Orange l-a numit pe Karl Al Khawand în funcția de Chief Financial Officer (CFO) al Grupului Orange România,…
7 mai 2024
Senseiul restaurantelor
O familie din Cluj face furori în Tokyo cu sarmale și papanași reinterpretați, dar și cu pălinca și…
7 mai 2024
Fondatorul EBS a scos o carte despre antreprenoriat
Creatorul companiei informatice preluată de grupul japonez NTT și-a lansat volumul la Institutul de Istorie George Bariţiu (IIGB)…
6 mai 2024