Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

FOTO-VIDEO: The Voices of Business Awards Brașov 2023. Am premiat performanța!

Echipa revistei Transilvania Business a organizat, la Belvedere Events Center, cea de-a doua ediție a galei The Voices of Business Awards Brașov 2023. Evenimentul a fost susținut de partenerii noștri Gold – DP World și Grupul IRUMMAVIPROD, și de partenerii silver – DAW Bența România, E.ON Energie Romania, Transavia și Valserv. Din partea autorităților publice ne-a onorat cu prezența președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea. Companiile au fost premiate luând în considerate atât indicatori economici relevanți, cât și potențialul firmelor de a inova, de a rezista într-o economie turbulentă, de a se reinventa și upgrada în acord cu trendurile actuale.

 

Ne-am bucurat să ne întâlnim sau ne revedem cu performerii economiei brașovene la cea de-a doua ediție a Galei The Voices of Business Awards Brașov. Un eveniment prin care ne dorim ca liderii din business să fie vocile puternice ale business-ului real din județul Brașov.

Învățând din experiența celor 14 ediții pe care le-am organizat în 2022 în județele din Banat și Transilvania, am propus un format upgradat și mai corect de acordare a trofeelor The Voices of Business.

Am ținut cont în stabilirea companiilor care vor fi atât de peformanțe, de indicatorii economici tradiționali, însă am luat în considerare și potențialul de dezvoltare a firmelor, reziliența, capacitatea lor de inovare, atenția acordată dezvoltării sustenabile.

 

Bun venit la The Voices of Business Awards Brașov 2023

Gala a fost prezentată de Alexandra Cotoi, colega noastră realizator de la Ardeal TV, televiziune regională cu sediul central în județul Mureș, care a fost alături de noi chiar de ziua sa de naștere.

Mesajul din partea revistei a fost adresat în deschiderea galei de Aurelian Grama, fondatorul publicației Transilvania Business.

“Am început de 2 ani să venim înspre mediul de afaceri din fiecare județ ca să ducem informație peste Carpați. Am spus încă de anul trecut și către Bruxelles pentru că prin companiile străine, prin ambasade, prin atașații comerciali, prin tot ceea ce înseamnă cluburile de afaceri creăm o punte și între oameni de afaceri români, oameni de afaceri străini, dar și companii mixte. Trebuie să vă felicit că azi mâine o să venim cu avionul sau să plecăm cu avionul din Brașov, trebuie să vă felicit că metropola pare de interes realmente pentru ce înseamnă românii care se relocă în Brașov, dar și pentru afacerile străine, este important că județul, și știu ce zic pentru că urmărim activitatea și a ADR-urilor și a ministerelor, acționează înspre a atrage foarte multe fonduri, fie din Europa, fie din alte surse. Și în seara asta mă bucur să vă oferim o distincție de bronz lucrată de un sculptor din Târgu Mureș”, a spus acesta.

 

Vocea administrației

La această ediție, am fost onorați să îl avem alături pe Adrian Veștea, președintele Consiliului Județean Brașov, care ne-a dovedit astfel că apreciază mediul de afaceri brașovean.

“Fiecare autoritate publică locală are anumite instrumente și anumite posibilități de a sprijini mediul de afaceri. La nivelul Consiliului Județean nu există aceleași resurse pe care le are o comunitate, un oraș, un municipiu, chiar și o comună, pentru că, de fapt, fiecare dintre ele au patrimoniu. Consiliile județene au fost create la începutul anilor 90 ca autorități intermediare, prin intermediul cărora s-au detașat o serie de responsabilități, fie de protecția copilului, sănătate, muzee, drumuri județene și, de la o perioadă la alta, o parte din toate aceste responsabilități au fost subfinanțate, de fiecare dată a trebuit să găsim soluții, să asigurăm funcționarea tuturor acestor instituții”, a spus în deschiderea alocuțiunii președintele CJ Brașov, Adrian Veștea.

În a doua parte, acesta a punctat investițiile importante pe care autoritatea publică județeană le derulează.

“Cu siguranță că fiecare dintre dvs. a auzit de proiectele pe care le derulăm la nivelul Consiliului Județean, fie că vorbim despre sistemul sanitar unde am avut și am preluat o parte din investiții, fie că vorbim despre infrastructura rutieră, unde, începând cu anul 2016, Brașovul este campionul regiunii la ceea ce înseamnă accesarea de fonduri europene pe infrastructură rutieră. Până în 2016 nu s-a accesat niciun leu. În prezent avem foarte multe șantiere deschise, sunt foarte multe drumuri în județul Brașov care au calitatea de drum județean, sunt foarte, foarte multe investiții care trebuie făcute și în drumurile naționale. Cu toții simtim faptul că este necesar să avem infrastructură de tip autostradă, pentru că Brașovul este un pol economic extrem de important, dar, din păcate, la Brașov se ajunge extrem de greu în orice direcție a țării. Vestea bună pe care vreau să v-o dau este că am găsit soluțiile necesare, iar proiectul aeroportului de la Brașov care era, de fiecare dată, vehiculat doar în campaniile electorale prinde contur. Este un proiect greu care, pe lângă infrastructură, trebuie să asigure și partea de operaționalizare, operaționalizarea aeroportului înseamnă în primul rând siguranță, adică depinde de foarte multe instituții și de foarte multe reglementări care sunt la nivel național, sper să le parcurgem pe toate, vă asigur că acest proiect în ceea ce mă privește pe mine îmi doresc să prindă contur pe data de 15 iunie”, a arătat acesta.

 

DP World, puterea interconectivității

Sunt alături de noi, și la ediția 2023 a The Voices of Business Awards, parteneri care cred în demersul nostru de a promova business-ul real din Banat și Transilvania.

Partener gold al seriei de evenimente The Voices of Business Awards, DP World a anunțat, în 2022, lansarea noului său proiect inovator în România: un terminal intermodal și un hub logistic în Decea, lângă orașul Aiud din județul Alba. Investitorul are intenția de a crea mai multe terminale multimodale, iar cel de la Aiud este primul. Astfel, acest terminal va fi deschis pentru bunurile de export din zona Transilvaniei; aici se consolidează tot traficul, respectiv se poate oferi conectivitate nu doar cu portul Constanţa-Marea Neagră, dar şi cu Marea Adriatică, Marea Baltică sau Marea Nordului. Deci, conectivitatea se va face pe coridor feroviar electrificat şi coridor auto.

Dubai Ports este unul dintre cei mai mari operatori portuari din lume, activând în portul Constanța din anul 2004 în baza unui contract valabil până în 2049.

Vă invităm să aflăm mai multe din video-ul companiei.

 

Grupul MAVIPROD-IRUM, forța inovării

Și în acest an, ca partener gold, ne este alături Grupul de firme IRUM – MAVIPROD. Grupul a ajuns la un punct din istoria sa în care patronatul lucrează proactiv la un proiect stabil pe termen lung. 

MAVIPROD a fost fondată în 1993 din capital integral privat, de către familia Oltean, specificul de bază al societății fiind comercializarea pieselor de schimb pentru utilajele agricole și forestiere.

Începând cu 1998 MAVIPROD devine acționar majoritar al SC IRUM SA, producător de utilaje forestiere TAF, precum și alte utilaje pentru exploatarea și prelucrarea lemnului, precum și de utilaje agricole.

Pentru a deservi mai bine nevoile clienţilor din întreaga ţară, MAVIPROD s-a extins în mai multe zone ale țării prin înființarea unei rețele naționale de distribuție cu peste 15 locații de desfacere, servicii de asistență tehnică disponibilă 24/7 pentru utilaje agricole și forestiere, precum și puncte de lucru în Ungaria și Republica Moldova.

IRUM a lansat, în 2018, primul tractor românesc conceput și produs la Reghin, modelul TAGRO. Compania are peste 500 de angajați, care lucrează în producție, dar și în cadrul Centrului de Cercetare și Dezvoltare Tractoare Agricole și Forestiere iFOR. IRUM Reghin are un sistem integrat de producție, care include departamente de turnătorie, debitare, tratament termic sau prelucrări mecanice cu comandă numerică.

Să aflăm mai multe urmărind un video al companiei IRUM.

 

E.ON Energie România – furnizor integrat  de energie

E.ON ne-a fost alături și în 2022 la mai multe ediții ale The Voices of Business Awards. Anul acesta, ne bucurăm că ne însoțesc, din nou în caravana noastră de business.

E.ON Energie România, membră a Grupului german E.ON, este furnizor integrat de gaze naturale, electricitate şi soluţii energetice având un portofoliu variat format din circa 3,4 milioane de clienţi, atât rezidenţiali, cât şi companii şi municipalităţi. Grupul E.ON este unul dintre liderii pieţei de energie, având în România o prezenţă consolidată de-a lungul a 18 ani. De la intrarea pe piaţa din România, E.ON a investit 2,1 miliarde de euro, în principal în modernizarea reţelelor. Totodată, valoarea contribuţiilor virate la bugetul de stat şi bugetele locale se ridică la 3 miliarde de euro.

Mai multe despre compania E.ON vă invit să aflăm din următorul material video.

“Am trecut printr-o furtună și încă mai e furtună destul de mare în piața în care activăm, s-au făcut greșeli, dar am învățat extraordinar de mult. Mulțumim tuturor clienților care ne-au acordat încredere, care au avut răbdare cu noi, nu am fost pregătiți pentru ceea ce s-a întâmplat, acum suntem mult mai pregătiți, începe să se calmeze domeniul în care activăm. Ca orice criză, și aceasta e împărțită în două, pericole și oportunități, pericolele le-am avut toți, zi de zi, dvs. în primul rând, noi în al doilea rând, și legiutorii în al treilea rând, am încercat să fim un tampon între clienții noștri și legiuitori. Vă asigurăm de dezvoltarea relațiilor, încercăm să fim aproape de dvs., așteptăm să ne spuneți ce provocări aveți. O criză aduce și oportunități, deja suntem bine ancorați în piața de sisteme fotovoltaice, suntem un furnizor de încredere, avem o multitudine de proiecte deja implementate, avem un portofoliu divers și diversificat”, a adăugat Remus Negrea, Manager Clienți Business, E.ON Energie România, unul dintre cei reprezentanți ai companiei prezenți la eveniment.

Echipa E.ON Energie Romania – Andreea Simona Platt, Manager Clienți Business, și Remus Negrea, Manager Clienți Business

 

VALSERV – lider de piață

Un alt partener de excepție este compania de top VALSERV, lider de piață în domeniul comercializării și distribuției pardoselilor din lemn stratificat premium la nivel național. După investiții de 1,5 milioane de euro în ultimii 12 ani, business-ul Valserv cumulează afaceri de 2 milioane de euro. Compania este prezentă în Sibiu, Cluj-Napoca și Timișoara și intenționează să deschidă noi showroom-uri la Bistrița și Oradea. Pentru a onora rapid comenzile, compania a investit într-un depozit de peste 10.000 mp la Sibiu. Valserv a încheiat un parteneriat exclusiv pe zona Transilvania cu Ter Hürne, cel mai mare producător de pardoseli din Germania.

Ne-am bucurat să îl avem alături de noi pe Mihai Șipot, director vânzări al companiei Valserv, și pe Florin Anghel, Area Sales Manager Ter Hürne, ca invitat al celui mai mare partener al Ter Hürne din România, Valserv.

 

“Filmulețul pe care tocmai l-ați văzut nu vrea altceva decât să ne arate cât de mult s-a schimbat lumea în general în ultimii ani. Așa se întâmplă și în ceea ce privește pardoselile și parchetul. Și Hywood este ultima inovație pe care Ter Hürne a lansat-o în urmă cu câteva luni. Este o pardoseală 100% din lemn, se adresează clienților care iubesc lemnul, dar care nu sunt dispuși să facă niciun compromis din punct de vedere al funcționalității și din punct de vedere al eficienței. Atunci, Ter Hürne a venit cu acest răspuns, este o pardoseală 100% din lemn, este o pardoseală care are o rezistență și o eficiență extrem de mare și răspunde la cel mai mare neajuns pe care pardoselile le aveau până în acest moment și anume rezistența la apă. Este singura pardoseală care rezistă la apă și care este omologată și agrementată să fie montată în zone umede și în zone cu un grad ridicat de umiditate”, a completat Florin Anghel.

 

DAW Bența România, lider în investiții

Credem că vă amințiți de partenerii noștri DAW Bența România, prezenți și la prima ediție a galelor noastre. Ne sunt și anul acesta parteneri.

DAW Bența este un producător și furnizor de materiale de finisaj și protecție pentru clădiri, de la vopsele lavabile, în interior – exterior, albe sau colorate, lacuri și lazuri pentru lemn și metal, până la sisteme de termoizolații și tot ce ține de finisajele fațadelor, soluții epoxidice de protecție pentru pereți și pardoseli și, nu în ultimul rând, sisteme speciale de renovare a clădirilor istorice. Toată această gamă de produse este reunită sub brandul Caparol și oferă soluții cam pentru orice aplicație în acest domeniu.

DAW Bența rămâne un etalon în viața investițională a județului Mureș, fiind singura companie care a inaugurat a treia unitate de producție în tot atâția ani, din 2019 încoace. Noua investiție – fabrica de cărămidă decorativă aparentă Meldorfer, edificată în mai puțin de doi ani și rezultat al unui efort financiar de 7 milioane de euro – și-a primit botezul în 1 noiembrie 2022. Finalizarea noii unități de producție este o dovadă a unui parteneriat solid, consolidat între două familii Bența și Murjahn, clădit pe valori comune – respect, încredere, muncă asiduă, orientare către client și cei mai buni angajați din lume. Un parteneriat cu potential uriaș în viitor.  Acționarii companiei pregătesc un plan investițional de anvergură, de circa 15 milioane de euro, care se va derula în perioada 2023-2024 și care presupune dublarea capacității de producție pentru vopsele și tencuieli, de asemenea un centru logistic diferit de cel actual și cu o capacitate dublă. Totodată, sunt studiate variante de creștere semnificativă a capacităților pentru producția de adezivi și polisțiren expandat.

 

Transavia, business cu reputație extrem de ridicată

Alături ne este și în acest an compania Transavia. Transavia este unul dintre cele mai reputate businessuri de familie românești, cu o experiență de 30 de ani pe piață, timp în care a devenit liderul local al industriei de carne de pui. Companie cu capital 100% românesc, Transavia operează sustenabil cu un model de business integrat vertical pentru a oferi cel mai bun standard de alimentație consumatorilor români și de pretutindeni. Transavia are peste 2300 de angajați, peste 400 hale în 29 ferme de creștere a păsărilor și peste 10.000 ha cultivate cu cereale pentru consumul propriu al păsărilor, o fabrică de nutrețuri combinate, 3 abatoare performante de ultimă generație și o fabrică de procesare a cărnii. Fermele Transavia sunt localizate în 8 județe din România, în Alba, Cluj, Sibiu, Brașov, Timiș, Mureș, Harghita și Caraș Severin, unde anual se produc peste 100.000 de tone de carne de pui. 15% la sută din producția anuală a companiei merge pe piața de export, în mai multe țări europene, precum Marea Britanie, Irlanda, Franţa, Olanda, Ungaria, Grecia, Slovacia, Bulgaria, Spania, Croația, Republica Cehă, Italia și continentul african.

 

Performerii județului Brașov

După un periplu printre atâtea locuri din Banat și Transilvania, am ajuns la momentul mult așteptat al serii: premierea performerilor din județul Brașov. Pentru că anul acesta am eliminat categoriile, companiile au fost premiate în ordine alfabetică. Trofeele, o îmbinare fericită de lemn și bronz, au fost înmânate de Nicolae Pop, directorul general al revistei Transilvania Business.

AGROPROSPECT este prima companie privată din România, certificată GEP, având o echipă cu experiență, capabilă să efectueze teste pe teren în toate regiunile agricole principale din țară. Echipa AgroProspect, condusă de președintele Dr. Ing. Gheorghe Boțoman, este alcătuită din oameni de știință instruiți, cu experientă în științele agricole si buni cunoscători ai tuturor caracteristicilor locale specifice.

AUTOLIV ROMANIA, subsidiara locală a grupului suedez Autoliv, una din cele mai mari companii din România este cunoscută cel mai bine pentru sentimentul de siguranță, la propriu și la figurat, pe care ni-l oferă produsele ei – centurile de siguranță din autovehicule.

Autoliv deţine pe piaţa locală fabrici în Braşov, Lugoj, Sfântu Gheorghe, Reşiţa, Oneşti şi Rovinari. Pe lângă unităţile de producţie a componentelor auto, compania mai deţine la nivel local centre de inginerie şi dezvoltare în Braşov, Iaşi şi Timişoara, dar şi un centru european de competenţe IT şi numeroase funcţii suport pentru subsidiarele Autoliv din România şi din Europa.

 

Victor Scarlat, director vânzări, Auto Novex – dealer autorizat Ford

AUTO NOVEX este dealer autorizat Ford în Brașov din 2010, iar din 2020 își desfășoară activitatea într-o locație mai spațioasă și  modernă,  pe Bulevardul Griviței  A100, lângă Paradisul Acvatic. Ford Brașov – Auto Novex pune la dispoziția clienților servicii complete, de la consultanță despre mașini și produse financiare la cel mai important, servicii post-vânzare (service, mașini de înlocuire, închirieri auto).

 

BAUER KOMPRESSOREN este o companie nouă în Brașov, din 2022, dar face parte din BAUER COMP HOLDING din Germania înființat acum aproape 80 de ani.

Bauer Kompressoren produce o gamă largă de compresoare și sisteme de aer comprimat, inclusiv compresoare pentru scufundări, aplicații industriale, aplicații medicale și militare. Compania este cunoscută pentru calitatea și fiabilitatea produselor sale și este recunoscută ca un lider în industrie.

Îi urăm succes tinerei companii brașovene și domnului Sorin Poteraș, directorul general al acesteia.

BELVEDERE HORECA SRL (BELVEDERE EVENTS CENTER) administrează Hotel Belvedere, cu o tradiție de peste 15 ani, și Belvedere Events Center, locul în care suntem onorați să fim găzduiți astăzi. Fie că sunteți într-un voiaj de afaceri sau într-un voiaj leisure, fie că aveți o conferință sau un eveniment privat, echipa de profesioniști a companiei va face în așa fel încât șederea dumneavoastră la Hotel Belvedere să fie un cadru perfect pentru a petrece timp de calitate. Belvedere Events Center dispune de servicii perfect adaptate pentru cele mai reușite evenimente. De la petreceri anuale de companie, la lansare de produse, la petreceri de firmă de Crăciun, petreceri aniversare și orice alte evenimente legate de viața unei companii. Evenimentul poate fi organizat la locația clientului sau la o locație propusă de noi în funcție de tipicul petrecerii în locații încăpătoare de până la 400 de persoane tip nuntă sau 700 de persoane tip cocktail party.

 

COMPLEXUL HOTELIER CHEILE GRĂDIȘTEI este format din două resorturi, şi anume Resort Moeciu şi Resort Fundata. Împreună au peste 700 de locuri de cazare, 2 restaurante, 2 centre Spa, cât și o bază sportivă.

Complexul  este administrat de  Ovidiu Gârbacea, și este într-o continuă  dezvoltare. Înainte de a deveni antreprenor, el a fost multiplu campion naţional la schi fond, campion universitar şi campion balcanic, antrenor al Lotului Olimpic, punând astfel bazele poligonului de biatlon, cu pârtiile de schi fond aferente, care a intrat în circuitul internaţional la Festivalul Olimpic al Tineretului European.

Locația este unică prin amplasare, cota 1300 m, și prin facilitățile pe care le pune la dispoziție atât persoanelor care caută o oază de liniște, companiilor care organizează evenimente corporate dar și loturilor de sportivi profesioniști.

Complexul Cheile Grădiştei, a avut venituri record, 2021 fiind cel mai bun an din istoria companiei. Complexul a înregistrat venituri de 41 milioane lei, în creştere cu 50% faţă de anul anterior, conform datelor de la Ministerul de Finanţe.

 

CLINICCO este primul spital privat din Brașov, inaugurat în 2009, cunoscut în întreaga țară pentru Centrul de Cardiologie Intervențională și Chirurgie Cardiovasculară, Clinica de Ortopedie și Centrul de Recuperare Medicală.

Serviciile medicale sunt asigurate de cadre medicale specializate, cu experiență recunoscută la nivel național și internațional. Echipa medicală are la dispoziție 5 săli de operație și 14 paturi pentru anestezie și terapie intensivă, oferind asistență 24 de ore din 24, 7 zile din 7.
Spitalul dispune de 97 de paturi și de un ambulator de specialitate (policlinică), în care consultațiile sunt asigurate de către aceeași medici din spital pentru specialitățile menționate, oferind rapid, în aceeași zi, consultul și toate investigațiile necesare unui diagnostic corect și unui tratament adecvat.

 

Cu 23 de ani de activitate în oferirea de servicii complete de medicină dentară, la Brașov, DENTAL ALEX numără 4 clinici, peste 45 de angajați și colaboratori permanenți și este fondatoare Denterra – Internațional Dental Hospital Concept.

În cadrul Denterra sunt înglobate soluții high-tech de tratamente orale, centre de imagistică 2D și 3D, servicii academice de specializare continuă a profesioniștilor din domeniu și creșterea permanentă a accesului pacienților la servicii de calitate premium.

 

DS SMITH este un furnizor de top de soluții de ambalare sustenabile, produse din hârtie și servicii de reciclare la nivel global. Odată cu preluarea fabricii de hârtie din Zărneşti în 2018, DS Smith a investit constant în infrastructura locală de mediu, retehnologizare și siguranța angajaților, continuând astfel o tradiție veche de peste 150 de ani în fabricarea hârtiei în județul Brașov. În acest moment, DS Smith Zărnești este cea mai mare unitate de producţie a hârtiei din România, deservind aproape jumătate din piaţa locală. Sustenabilitatea se află în centrul strategiei de afaceri a companiei, și se concentrează pe închiderea buclei printr-un design mai bun, protejarea resurselor, reducerea deșeurilor și a poluării, facilitând tranziția către o economie verde.

 

EREN CONS, parte a Eren Grup, este compania ce asigură o gamă extinsă de servicii de antrepriză generală, fapt ce o recomandă pentru lucrări de construcții de mare anvergură. Proiectele de infrastructură, terasamentele şi structurile de rezistenţă reprezintă specializările principale ale companiei, la care se adaugă servicii de zidărie și finisaje. Până în prezent, societatea a executat lucrări în majoritatea zonelor din țară, remarcându-se prin calitatea acestora și soluțiile speciale implementate. Cu o experiență de 18 ani pe piața din România, grupul Eren reușește, grație profesionalismului și mobilității interne deosebite a echipelor proprii, să abordeze corect proiecte cu un grad ridicat de complexitate și să le livreze la timp beneficiarilor, indiferent de dimensiuni sau de locul în care sunt amplasate acestea. Recent, compania a reusit sa dezvolte un departament intern de proiectare, cu rolul de a cataliza dezvoltarea sa pe latura proiectelor industriale, cu abordare proiectare si execuție.

Înființată în anul 2005 la Brașov, ERTEX INTERNATIONAL face parte din grupul german Peppermint, având o experiență de zeci de ani în țesături fine de tip jacquard.

Compania și-a consolidat prezența în Brașov prin investiția recentă în noua hală de producție de la Codlea, care a generat deja rezultate de piață remarcabile.

 

EXPERT CLEANING este lider de piață în Brașov în domeniul serviciilor de curățenie industrială, retail și office buildings. Fondată în 2005, compania și-a extins activitatea, șase ani mai târziu, la nivel național. Astăzi, portofoliul Expert Cleaning include, în proporție de peste 95%, clienți persoane juridice private.
Premiul se acordă pentru reziliența dovedită a companiei în anii de criză sanitară și managementul eficient al doamnei Andreea Mija.

Compania de consultanță ICEBERG+ se poate lăuda cu nu mai puțin de 19 proiecte europene derulate sau în curs de derulare. Ne-a luat puțin timp să le numărăm pe toate și să aflăm detalii despre ele. Diferența Iceberg începe cu oamenii săi, orientați către realizări, atât pentru client cât și pentru echipă Povestea companiei fondată de Ionuț Țața este scrisă cu rezultate, iar inovarea este în centrul culturii Iceberg.

Întreprindere Individuală NAN CORNELIA GABI  este una dintre doamnele fermier cu care județul Brașov se mândrește. Printre cele mai recente intenții de de dezvoltare în domeniul agricol al domanei Cornelia Gabi Nan se numără proiectul “CONSTITUIRE UNITATE CONDIȚIONARE ȘI DEPOZITE CEREALE”. Premiul a fost ridicat de Dr. Ing. Gheorghe Boțoman, familia Nan fiind în câmp, la Feldioara.

 

Anul acesta, JOYSONQUIN AUTOMOTIVE SYSTEMS ROMANIA aniversează 20 de ani de când compania a început să funcționeze la Brașov, sub denumirea de Quin Romania. În ultimii ani compania a investit în proiecte noi și tehnologie de ultimă generație.

Produce elemente de interior pentru autoturisme premium din gama Mercedes, Volkswagen, BMW, Audi și Porsche.

La mulți ani, Joysonquin!

 

MAURER IMOBILIARE – este unul din cei mai prolifici și serioși dezvoltatori imobiliari din Brașov și din România. Cu peste 10 mii de apartamente vândute, Maurer Imobiliare dezvoltă, pe lângă cele din Brașov, proiecte imobiliare de anvergură în Cluj-Napoca, Tg. Mureș și Sighișoara.

Remarcăm preocuparea Maurer pentru inovare, prin implementarea unor soluții revoluționare așa cum este conceptul RoomInnovation.

 

Prezentă în Brașov din anul 2009, MIELE TEHNICA produce componente electronice și subansambluri pentru unitățile de control ale aparatelor electrocasnice inteligente pentru care brandul Miele este cunoscut în toată lumea.

Compania șia dezvoltat și consolidat o divizie de software la Brașov, unde sunt realizate programe software pentru o gamă extrem de variată de electrocasnice și produse profesionale Miele.

Ne bucurăm că printre premianții acestei gale se numără și mass-media. MONITORUL EXPRES este una dintre cele mai vechi și cea mai de încredere publicație din județul Brașov. Monitorul Expres a fost fondat de Marius Stoianovici în 5 ianuarie 2004, ca succes al Monitorului de Brașov. Dintre cele mai importante acțiuni ale ziarului, pe lângă informarea obiectivă și completă a cetățenilor, Monitorul Expres și-a făcut o datorie de onoare în a susține cazuri sociale, prin campanii umanitare.

Monitorul Expres este membru al Biroului Roman de Audit al Tirajelor si al A.P.E.L. (Asociaţia Patronală a Editorilor Locali).

NBHX ROLEM este o companie cu tradiție de peste 25 ani în județul Brașov, parte a grupului NBHX Trim Group, lider mondial în suprafețe inovative pentru industria automotive. Compania produce piese ornamentale din furnir nobil, aluminiu, carbon sau plastic lăcuit pentru interioarele mașinilor de lux ale celor mai mari producători auto: Mercedes, Porsche, Audi, BMW, Audi, Volvo, Jaguar, Land Rover, VW și Peugeot. În prezent compania numără aproape 1000 de angajați și își desfășoară activitatea în 3 unități de producție distincte din județul Brașov.

În noiembrie 2007, NTT DATA Romania și-a deschis un birou la Brașov în care activează 170 de specialiști.

Compania NTT DATA Romania, parte a concernului japonez NTT DATA, este furnizor și integrator de sisteme IT complexe, de soluții inovative pentru accelerarea transformării digitale a afacerilor din mai multe domenii, dar și în sectorul administrației publice și cybersecurity.

 

PREH ROMANIA  – subsidiara din România a grupului german Preh, este una din companiile reper din Brașov și din România, specializată pe producția de componente auto, furnizor pentru cunoscutele branduri auto Porsche, Mercedes, Audi și BMW.

Prezentă în țara noastră din anul 2008, Preh România se remarcă prin capacitatea înaltă a producției industriale, un mediu de lucru stimulativ, fiind unul din cei mai mari angajatori din Brașov, dar și prin investiții importante în tehnologizare.

 

RADISSON BLU AURUM s-a deschis în octombrie 2022, printr-o investiție de 17 milioane de euro, pe amplasamentul fostului Palat al Telefoanelor de pe Bd. Eroilor din Brașov. Cu o echipă experimentată de 70 de persoane, hotelul atrage deja turiști din Statele Unite, Marea Britanie, Orientul Mijlociu sau Germania, dar și un număr mare de turiști români care vizitează Brașovul pentru afaceri sau în timpul liber.

Hotelul Radisson Blu Aurum Brașov a fost construit de antreprenorii locali Ramona și Răzvan Neamțu, proprietarii Ra-Ra Group, care și-au dorit să dezvolte un proiect cu impact semnificativ în comunitatea locală

ROPHARMA LOGISTIC – face parte din grupul Ropharma, unul dintre cei mai mari producători de medicamente din România. Compania are o rețea extinsă de depozite și centre logistice în întreaga țară, ceea ce îi permite să livreze produse farmaceutice în mod eficient și rapid la nivel național.

 

SCHAEFFLER ROMANIA este o companie reper a județului Brașov și una din cele mai mari din România. A început la Brașov în anul 2002 cu 100 de angajați, ajungând acum la aproape 5.000 de angajați și o infrastructură industrială uriașă.

Furnizor pentru industria automotive, la Schaffler se produce o gamă largă de echipamente pentru industria grea, pentru industria eoliană, feroviară, automatizări industriale și multe altele.

SPITALUL REGINA MARIA BRAȘOV este singură unitate medicală din Brașov care face parte dintr-o rețea de servicii medicale private cu 12 acreditări internaționale, statut ce oferă echipelor medicale posibilitatea de a lucra multidisciplinar, la standarde de siguranță impuse la nivel internațional. Spitalul găzduiește echipe multidisciplinare, în cadrul cărora colaborează chirurgi cu experiențe și competențe deosebite în specialitățile: neurochirurgie, ortopedie, ORL, urologie, chirurgie generală, chirurgie ginecologică. Spitalul Regina Maria Brașov dispune de 6 linii de de garda, maternitate, Centru de Imagistică și un Laborator performant cu linie automată Siemens și program non-stop.

Înființată în anul 2010, STADLER & PARTNERS este un furnizor de soluții tehnologice consacrat pe piața locală și internațională. Stadler & Partners redefinește modul în care companiile folosesc tehnologia pentru a face afaceri și a își crește competitivitatea în piață, prin furnizarea de produse și servicii software practice și cu impact în îmbunătățirea eficienței operaționale. Stadler & Partners este, de asemenea, parteneră cu Microsoft și UiPath, și a dezvoltat în timp expertiza necesară pentru a implementa cu succes proiecte inovatoare complexe, ce au la bază soluțiile de ultimă generație puse la dispoziție de aceste companii – și nu numai.

 

TEMAD CO – este unul din cei mai importanți și cunoscuți importatori și distribuitori din România care activează pe piața materialelor auxiliare pentru construcții, renovări, amenajări, industrie și auto.

TEMAD CO a fost creată de Florin Madăr în 1994, cu doar 4 angajați, ajungând acum o companie extinsă la nivel național în care activează peste 250 de angajați.

 

UNIOR-TEPID, liderul national in distributia sculelor de mana industriale, are din nou,din iunie 2022 actionariat 100% romanesc si tot de atunci a dublat capitalul social la 1.100.000 Euro. Firma prognozeaza pentru  anul 2023 o cifra de afaceri de 12 milioane euro.

 

URBAN INVEST dezvoltă Urban Plaza, un proiect mixed-use de avergură europeană. Întregul proiect va cuprinde peste 78.000 mp zonă rezidențială, spații de birouri, un hotel Marriott, zonă de retail, clinică medicală, spa, restaurante și cel mai mare parc rezidențial ce poartă semnătura renumitului peisagist Gianfranco Paghera.

 

În 2019 VITESCO TEHNOLOGIES s-a desprins din grupul Continental devenind rapid unul dintre angajatorii importanți din Brașov. Compania dezvoltă tehnologii inovatoare și soluții eficiente de electrificare pentru toate tipurile de vehicule. De asemenea, gama de produse conține unități electronice de control, senzori și actuatori, precum și soluții pentru post-tratament de evacuare.

Compania alocă resurse importante pentru cercetare și dezvoltare.

 

Reprezentantul fiecărei companii premiate a răspuns unei întrebări adresate din partea revistei, răspunsuri pe care vă invităm să le lecturați pe parcursul următoarelor zile.

Evenimentul a continuat cu partea de networking, la un pahar de vin de la Crama Jelna și degustând bucatele delicioase pregătite de profesioniștii Belvedere Events Center.

Gala The Voices of Business Awards 2023 continuă în 6 aprilie, la Sibiu. După aceea, până la finalul lunii iunie, ne vom reîntâlni cu performerii business-ului din Banat și Transilvania în județele Arad – 27 aprilie, Alba – 18 mai, Cluj – 8 iunie, Mureș – 20 iunie.

Ligia VORO

Foto: Paul VASIU

Video: Cătălin NICOLAU

 

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Aliz Kosza – “Menirea mea: să întorc cât mai mult societății și nu oriunde, ci în orașul meu natal”

Articolul următor

Finanțările pentru împăduriri, explicate pe înțelesul beneficiarilor, la Oradea

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share