Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), Mihai Daraban, a afirmat vineri, în cadrul simpozionului „Turismul pe litoralul românesc în sezonul 2017”, organizat de Camera de Comerț Industrie Navigație și Agricultură din Constanța, că segmentul turismului clandestin, practicat de proprietarii de locuințe, ar putea fi scos din economia subterană dacă s-ar aplica o impozitare diferențiată a locuințelor.
„Mă bucur că după mulți ani avem în sfârșit un Minister al Turismului, pentru că acesta este un important domeniu de activitate și mi-ași dori să se reflecte în economia națională printr-un aport important, pe măsură, la PIB-ul României. Din păcate, în fiecare an, aflăm cifre statistice contradictorii, transmise pe diferite canale de colectare, precum ar fi INS: care a raportat, aferent anului 2016, un număr de 84.675 locuri de cazare pe litoralul românesc, în vreme ce Ministerul Turismului a înregistrat un număr de 107.339 turiști, într-un weekend din vârf de sezon, iar Ministerul de Interne raportează, pentru aceeași perioadă de sezon, cam 250. 000 de turiști ce intră pe litoral, până la cifra maximă de câte 400.000 de Ziua Marinei. Eu nu înțeleg unde se cazează toți acești turiști, că doar nu toți au rude în localitățile de pe litoral. Cred că mulți proprietari de locuințe practică turism clandestin, fără să se autorizeze și să plătească impozite, în detrimentul celor care fac investiții”, a afirmat Daraban.
El a spus că acest fenomen al turismului clandestin „poate fi scos la suprafață” doar prin introducerea unei impozitări diferențiate a locuințelor private în funcție de proiectarea apartamentelor și de numărul de dormitoare raportat la numărul persoanelor care locuiesc la acea adresă, în imobilul respectiv.
„Să admitem că un dormitor ar fi de ajuns pentru câte un membru al familiei, ca spațiu vital de locuit, iar restul să fie impozitat diferențiat, ca mijloc de producție cu scop de cazare turistică și astfel se poate rezolva o problemă. Cred că veniturile reale realizate în sectorul turistic românesc ar fi pe undeva pe la 4,5-5% din PIB și nu 1,5%, cât raportează acum INS”, a declarat Mihai Daraban.
Citește și:
Ramada by Wyndham Oradea aniversează 15 ani de excelență în ospitalitate
					Hotelul Ramada by Wyndham Oradea aniversează 15 ani de activitate, marcând un deceniu și jumătate de excelență, inovație…				
			
			31 octombrie 2025
Recomandare de weekend-Visit Timiș
					Simple legende pentru unii, trasee de poveste pentru cei pasionați de mister și istorie. În acest weekend, de…				
			
			31 octombrie 2025
Festivalul „D’ale porcului” 2025 se mută în parcarea de la intrarea în Băile Felix
					Chef Cezar Munteanu și Deți Iuga sunt capetele de afiș ale celui mai important festival-concurs de preparare tradițională…				
			
			31 octombrie 2025
Comoara pierdută a Transilvaniei. Mai poate fi salvată Salina Praid?
					Exploatarea sării este exclusă, însă turismul poate fi relansat dacă situația se stabilizează în zonă, concluzionează experții europeni…				
			
			29 octombrie 2025
Silicon Valea. Casele centenare care prind suflet
					Investitori români stabiliți în SUA s-au alăturat unei familii de întreprinzători care în pandemie a dat confortul Clujului…				
			
			28 octombrie 2025
Oradea a fost desemnată Capitala Tineretului din România 2027
					Municipiul Oradea a fost desemnat ”Capitala Tineretului din România 2027”, în urma competiției naționale derulate în cadrul programului…				
			
			25 octombrie 2025
Pâncota–Buteni, drumul care deschide Aradul spre turism și investiții
					Consiliul Județean Arad se pregătește să finalizeze modernizarea drumului județean Pâncota–Târnova–Buteni, una dintre cele mai importante investiții în…				
			
			21 octombrie 2025
Hotel Mercure, cea mai importantă investiție în turism realizată în Alba Iulia după Revoluție
					Construcția primului hotel afiliat internațional din orașul Marii Uniri a depășit 10,5 milioane de euro  Mercure Alba Iulia,…				
			
			20 octombrie 2025
Investiții
COVER STORY. Guido Retter: Viziunea unui inginer care a transformat perfecțiunea în strategie de business
					Guido Retter, CEO Retter Projectmanagement
				
			
			29 octombrie 2025
Ungaria aduce cele mai multe firme în Bihor, Olanda cei mai mulți bani
					Datele Camerei de Comerț și Industrie (CCI) Bihor arată că la 30.06.2025 în județul Bihor erau înregistrate 5.254…				
			
			27 octombrie 2025
Oradea a fost desemnată Capitala Tineretului din România 2027
					Municipiul Oradea a fost desemnat ”Capitala Tineretului din România 2027”, în urma competiției naționale derulate în cadrul programului…				
			
			25 octombrie 2025
Revoluție verde la Seleuș – Arad: adio lemne, bun venit energiei verzi!
					Seleuș, prima comună din România care renunță la încălzirea pe lemne. O centrală pe biogaz va asigura căldura…				
			
			24 octombrie 2025
Ionuț Țața și Iceberg+ catalizează inovația în mobilitate urbană la Timișoara prin inVest Accelerator Demo Day
					Ecosistemul de inovare și business din Regiunea Vest a fost în centrul atenției pe 22 octombrie, la Timișoara,…				
			
			23 octombrie 2025
Viitorul e verde! Workshop pe energie regenerabilă la Oradea Arena
					Energia verde a fost subiectul central al unui workshop desfășurat miercuri, 22 octombrie 2025, la Oradea Arena, în…				
			
			22 octombrie 2025
Locuri de muncă verzi și colaborare româno-maghiară la Oradea Arena
					Aproape 700 de locuri de muncă, dintre care majoritatea în domeniul energiilor regenerabile, au fost oferite miercuri, 22…				
			
			22 octombrie 2025
S-a semnat contractul pentru construcția Drumului Expres Oar–Satu Mare
					„Someș Expres” va fi construit de Construcții Erbașu și va lega municipiul Satu Mare de frontiera cu Ungaria.…				
			
			21 octombrie 2025
Infrastructură
COVER STORY. Guido Retter: Viziunea unui inginer care a transformat perfecțiunea în strategie de business
					Guido Retter, CEO Retter Projectmanagement
				
			
			29 octombrie 2025
Varianta finală a Drumului Expres Cluj – Dej, agreată de primarii de pe traseu
					Consiliul Județean (CJ) Cluj a fost gazda unei consultări publice care a avut drept scop agrearea, de către…				
			
			29 octombrie 2025
S-a semnat contractul pentru construcția Drumului Expres Oar–Satu Mare
					„Someș Expres” va fi construit de Construcții Erbașu și va lega municipiul Satu Mare de frontiera cu Ungaria.…				
			
			21 octombrie 2025
Pâncota–Buteni, drumul care deschide Aradul spre turism și investiții
					Consiliul Județean Arad se pregătește să finalizeze modernizarea drumului județean Pâncota–Târnova–Buteni, una dintre cele mai importante investiții în…				
			
			21 octombrie 2025
Pasajul Oșorhei, aproape gata: o gură de oxigen pentru traficul Oradea – Cluj
					Veste bună pentru șoferii care tranzitează cea mai aglomerată porțiune de drum din Bihor: lucrările la pasajul suprateran…				
			
			17 octombrie 2025
Șeful CNIR a luat pulsul lucrărilor pe lotul Chiribiș – Biharia din A3 – Transilvania
					Directorul general al Companiei Naționale de Investiții Rutiere (CNIR), Gabriel Budescu și secretarul de stat în Ministerul Transporturilor…				
			
			10 octombrie 2025
Constructorii de la Aedificium deschid șantier după șantier
					Proiectele în care este implicată compania clujeană de construcții sunt poziționate în județele Brașov, Hunedoara, Timiș, dar și…				
			
			9 octombrie 2025
Aeroportul Internațional Sibiu – primul aeroport din România pe care devine operațional Sistemul de Intrare/Ieșire (EES) la controlul de frontieră
					Începând de duminică, 12 octombrie 2025, ora 10:30, la Aeroportul Internațional Sibiu devine operațional Sistemul de Intrare/Ieșire (EES…				
			
			9 octombrie 2025
Turism
Ramada by Wyndham Oradea aniversează 15 ani de excelență în ospitalitate
					Hotelul Ramada by Wyndham Oradea aniversează 15 ani de activitate, marcând un deceniu și jumătate de excelență, inovație…				
			
			31 octombrie 2025
Recomandare de weekend-Visit Timiș
					Simple legende pentru unii, trasee de poveste pentru cei pasionați de mister și istorie. În acest weekend, de…				
			
			31 octombrie 2025
Festivalul „D’ale porcului” 2025 se mută în parcarea de la intrarea în Băile Felix
					Chef Cezar Munteanu și Deți Iuga sunt capetele de afiș ale celui mai important festival-concurs de preparare tradițională…				
			
			31 octombrie 2025
Comoara pierdută a Transilvaniei. Mai poate fi salvată Salina Praid?
					Exploatarea sării este exclusă, însă turismul poate fi relansat dacă situația se stabilizează în zonă, concluzionează experții europeni…				
			
			29 octombrie 2025
Silicon Valea. Casele centenare care prind suflet
					Investitori români stabiliți în SUA s-au alăturat unei familii de întreprinzători care în pandemie a dat confortul Clujului…				
			
			28 octombrie 2025
Oradea a fost desemnată Capitala Tineretului din România 2027
					Municipiul Oradea a fost desemnat ”Capitala Tineretului din România 2027”, în urma competiției naționale derulate în cadrul programului…				
			
			25 octombrie 2025
Pâncota–Buteni, drumul care deschide Aradul spre turism și investiții
					Consiliul Județean Arad se pregătește să finalizeze modernizarea drumului județean Pâncota–Târnova–Buteni, una dintre cele mai importante investiții în…				
			
			21 octombrie 2025
Hotel Mercure, cea mai importantă investiție în turism realizată în Alba Iulia după Revoluție
					Construcția primului hotel afiliat internațional din orașul Marii Uniri a depășit 10,5 milioane de euro  Mercure Alba Iulia,…				
			
			20 octombrie 2025
Educație
Festivalul „D’ale porcului” 2025 se mută în parcarea de la intrarea în Băile Felix
					Chef Cezar Munteanu și Deți Iuga sunt capetele de afiș ale celui mai important festival-concurs de preparare tradițională…				
			
			31 octombrie 2025
Tehnologie pentru medicina viitorului, la UMF Cluj Transfer Days
					Evenimentul organizat de Universitatea de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu aduce în prim-plan inovația, colaborarea interuniversitară și ideile…				
			
			30 octombrie 2025
Cercetătorii Universității din Oradea – Medalia de aur la „Salonul Inovării și Cercetării UGAL INVENT” 2025
					În perioada 23 – 24 octombrie 2025, la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, s-a desfășurat cea de-a VII-a ediție…				
			
			29 octombrie 2025
Adriana Sohodoleanu și Cosmin Dragomir lansează o nouă carte de bucate
					„Sărut-mâna pentru masă! Carte de(spre) bucate” de Adriana Sohodoleanu și Cosmin Dragomir, lansată pe 3 noiembrie la București.…				
			
			29 octombrie 2025
UMF Cluj Technology Transfer Days 2025 – UMF „Iuliu Hațieganu” promovează inovația cu aplicabilitate reală în sănătate
					Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca organizează, în perioada 29-30 octombrie 2025, cea de-a patra ediție…				
			
			28 octombrie 2025
Cursuri digitale gratuite pentru profesioniștii din construcții și arhitectură
					Proiectul „Competențe digitale pentru DEzvoltarea IMM-urilor 2.0”, derulat de Camera de Comerț și Industrie (CCI) Bihor, pregătește specialiștii…				
			
			28 octombrie 2025
Aura Cadiș, Montessori: “Finalizăm campusul în doi ani”
					Zonele de echitație și sere ale megacampusului educațional de 20 milioane € – cu piscină, sală de escaladă,…				
			
			27 octombrie 2025
Cercetare UBB: știrile false influențează percepția asupra brandurilor
					O echipă de cercetători de la Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor din cadrul Universității Babeș-Bolyai a…				
			
			27 octombrie 2025
Zi de Zi știri economice:

 
												 
												 
												 
												



 
						 
						 
						 
						 
						 
						 
						 
						 
						 
						 
						 
						 
						 
						 
						 
						 
						 
						 
						 
						 
						 
						 
						 
						 
						 
						