În data de 15 Noiembrie, Institutul Mentally Fit Easten Europe, în parteneriat cu Camera Bilaterală de Comerț Româno-Belgiană (BEROBA) și Camera de Comerț Româno-Britanică (BRCC) se va lansa pe piața din România, organizând conferința LEADERSHIFT. Această conferință reprezintă un efort al camerelor de comerț față de consolidarea leadership-ului membrilor parteneri și nu numai. Invitat de onoare și speaker principal va fi însuși Alain Goudsmet, CEO al Mentally Fit Global și expert în coaching, recunoscut la scară mondială pentru companiile de top cu care a colaborat și prestigioasele universități în cadrul cărora a predat.
Tehnicile pe care Alain Goudsmet le utilizează sunt deprinse din cei 20 de ani ai săi de experiență în  “mental coaching”, atât în peisajul corporatist, lucrând cu lideri din firme precum IBM, AirFrance, Shell, Ernst &Young, Unilever, dar mai ales în domeniul sportului, activând pentru o bună perioadă de timp în calitate de “mental coach” al Lotului Olimpic al Belgiei. În acest fel, Alain a reușit să adapteze filozofii și metafore din lumea sportului într-un context profesional, pentru o stimulare mai eficientă a energiilor individuale și dinamicii de echipă.
“ După ce pe parcursul anului precedent am avut parte de nenumărate întâlniri cu lideri ai comunității de business din România, am ajuns la concluzia că proiectele antreprenoriale din această zonă progresează atât în numere, cât și în ceea ce privește indicatorii de performanță.
Astfel, modul în care Mentally Fit poate consolida progresul acestor inițiative constă în varietatea de unelte simple și practice, inspirate din sportul de înaltă performanță care, odată implementate, oferă un impuls clar, canalizând energia echipelor și a indivizilor spre eficiență definitivă la locul de muncă.
 
Conform abordării noastre, ingredientele universale ale performanței sunt reprezentate de confidență, curaj, implicare, perseverență și un spirit solid de echipă. În sport, există două concepte de timp: “Acum” sau “Prea târziu”. Pentru noi este ACUM. Alătură-te nouă ! “ – Alain Goudsmet – CEO Mentally Fit Global
 
Manageri și lideri ce alcătuiesc comunitatea de business din România sunt așteptați pe 15 Noiembrie, între orele  9:00 și 13,00 , în sala de conferințe a hotelului Novotel din București, pentru a lua parte într-un mod interactiv la o prezentare live pe care Alain o va conceptualiza folosindu-se de energia și participarea activă a celor din audiență. Ineditul conferinței constă în abordarea unică ce oferă participanților șansa de a dezbate concepte abstracte precum talent, energie sau atitudine, elemente cruciale în menținerea unui progres constant pe plan profesional și personal. Mai mult, acest eveniment va reprezenta totodată o excelentă oportunitate de networking pentru invitați.
 
Mentally Fit Institute a fost fondat de către Alain în 1996 și reprezintă o asociație științifică multidisciplinară care aduce împreună oameni de știință și specialiști în propagarea energiei umane, precum doctori, nutriționiști, psihologi și “mental coaches”. În decursul a celor aproximativ 22 de ani de existență, Mentally Fit s-a extins pe 4 continente, astăzi dispunând de o varietate de mai bine de 20 de naționalități în rândul echipei de traineri ce dirijează activitatea acestui institut.
 
Viziunea Mentally Fit are la bază premisa conform căreia coeficientul spiritual este ceea ce deosebește oamenii de animale, reprezentând suma dintre IQ, PhQ (capacitatea Fizica )  și EQ (inteligență emoțională). Examinarea acestui coeficient spiritual (SQ) constă în abilitatea de a înțelege nevoia organizațiilor și implicit a oamenilor pentru un scop în ceea ce fac. Astfel, dispunând de un sens bine definit, oamenilor li se oferă o mai mare deschidere spre creativitate și spre răspunsuri la întrebări fundamentale ce pot extinde considerabil orizonturi.
 
“ După ce am participat în cadrul seminarului susținut de Alain Goudsmet  pe parcursul Săptămânii Belgiene desfășurate la Cluj-Napoca, am fost convins pe deplin că trebuie să facem demersurile necesare organizării unui astfel de eveniment și la București. Mental Coaching-ul devine treptat una dintre principalele influențe ale business-ului contemporan și putem să ne adaptăm acestei tendințe doar învățând de la cei mai buni din industrie. “ – Alain Schodts – Președinte BEROBA
 
 
În luna Iulie 2017, Asociația de Business Belgiano-Română, împreună cu Ambasada Regatului Belgiei de la București au anunțat formarea Camerei Bilaterale de Comerț. Astfel, BEROBA reprezintă astăzi o organizație de business a cărei scop principal constă în încurajarea afacerilor dintre cele două state prin promovarea și apărarea intereselor membrilor săi, totodată oferind potențialilor membri acces la o platformă ce dispune de informații relevante cu privire la dezvoltarea business-ului atât în Belgia, cât și în România.  În număr de mai bine de 85, atât companii și oameni de afaceri, cât și entități belgiene cu interese comerciale, organizează în România încă din anul 2013 întâlniri constante, urmărind consolidarea comunității de business Belgiano-Română.
Camera de Comerț Româno-Britanică reprezintă principala organizație care facilitează comerțul bilateral și business-ul între Regatul Unit și România. Misiunea BRCC constă în asigurarea unei colaborări sustenabile între cele două țări prin intermediul unui dialog business-to-business cât mai transparent, care să creeze un context favorabil dezvoltării investițiilor. Oferind numeroase parteneriate și o rețea extinsă de persoane cu influență, atât din peisajul corporatist, cât și pe plan individual, BRCC pune la dispoziție resursele, cunoștințele și infrastructura necesară pentru materializarea oportunităților de business a companiilor britanice în România, dar și vice-versa.
 
Citește și:
Ramada by Wyndham Oradea aniversează 15 ani de excelență în ospitalitate
					Hotelul Ramada by Wyndham Oradea aniversează 15 ani de activitate, marcând un deceniu și jumătate de excelență, inovație…				
			
			31 octombrie 2025
Recomandare de weekend-Visit Timiș
					Simple legende pentru unii, trasee de poveste pentru cei pasionați de mister și istorie. În acest weekend, de…				
			
			31 octombrie 2025
Festivalul „D’ale porcului” 2025 se mută în parcarea de la intrarea în Băile Felix
					Chef Cezar Munteanu și Deți Iuga sunt capetele de afiș ale celui mai important festival-concurs de preparare tradițională…				
			
			31 octombrie 2025
Timișoara a devenit pentru o zi capitala produselor digitale – peste 650 de profesioniști s-au adunat la Prow Conference 2025 pentru a vorbi despre inovație, tehnologie și viitorul produselor.
					Prow Conference 2025 s-a încheiat cu succes săptămâna trecută la Timișoara, România, atrăgând peste 650 de profesioniști din…				
			
			31 octombrie 2025
Tiger Someș a achiziționat una dintre cele mai performante tehnologii din lume
					Investiția realizată de fabrica din Dej constă într-o mașină de tipar flexografic de ambalaje din carton și hârtie…				
			
			29 octombrie 2025
UMF Cluj Technology Transfer Days 2025 – UMF „Iuliu Hațieganu” promovează inovația cu aplicabilitate reală în sănătate
					Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca organizează, în perioada 29-30 octombrie 2025, cea de-a patra ediție…				
			
			28 octombrie 2025
Explorează strategii avansate pentru optimizarea managementului flotelor auto
					Fleet Management Conference este cel mai important eveniment dedicat gestionării flotelor auto, unde profesioniștii dornici să dezvolte strategiile…				
			
			28 octombrie 2025
Wizz Air vine cu cinci destinații noi sau reluate de la Cluj
					Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj (AIAIC), Consiliul Județean Cluj și compania Wizz Air au anunțat extinderea rețelei de…				
			
			28 octombrie 2025
Investiții
COVER STORY. Guido Retter: Viziunea unui inginer care a transformat perfecțiunea în strategie de business
					Guido Retter, CEO Retter Projectmanagement
				
			
			29 octombrie 2025
Ungaria aduce cele mai multe firme în Bihor, Olanda cei mai mulți bani
					Datele Camerei de Comerț și Industrie (CCI) Bihor arată că la 30.06.2025 în județul Bihor erau înregistrate 5.254…				
			
			27 octombrie 2025
Oradea a fost desemnată Capitala Tineretului din România 2027
					Municipiul Oradea a fost desemnat ”Capitala Tineretului din România 2027”, în urma competiției naționale derulate în cadrul programului…				
			
			25 octombrie 2025
Revoluție verde la Seleuș – Arad: adio lemne, bun venit energiei verzi!
					Seleuș, prima comună din România care renunță la încălzirea pe lemne. O centrală pe biogaz va asigura căldura…				
			
			24 octombrie 2025
Ionuț Țața și Iceberg+ catalizează inovația în mobilitate urbană la Timișoara prin inVest Accelerator Demo Day
					Ecosistemul de inovare și business din Regiunea Vest a fost în centrul atenției pe 22 octombrie, la Timișoara,…				
			
			23 octombrie 2025
Viitorul e verde! Workshop pe energie regenerabilă la Oradea Arena
					Energia verde a fost subiectul central al unui workshop desfășurat miercuri, 22 octombrie 2025, la Oradea Arena, în…				
			
			22 octombrie 2025
Locuri de muncă verzi și colaborare româno-maghiară la Oradea Arena
					Aproape 700 de locuri de muncă, dintre care majoritatea în domeniul energiilor regenerabile, au fost oferite miercuri, 22…				
			
			22 octombrie 2025
S-a semnat contractul pentru construcția Drumului Expres Oar–Satu Mare
					„Someș Expres” va fi construit de Construcții Erbașu și va lega municipiul Satu Mare de frontiera cu Ungaria.…				
			
			21 octombrie 2025
Infrastructură
COVER STORY. Guido Retter: Viziunea unui inginer care a transformat perfecțiunea în strategie de business
					Guido Retter, CEO Retter Projectmanagement
				
			
			29 octombrie 2025
Varianta finală a Drumului Expres Cluj – Dej, agreată de primarii de pe traseu
					Consiliul Județean (CJ) Cluj a fost gazda unei consultări publice care a avut drept scop agrearea, de către…				
			
			29 octombrie 2025
S-a semnat contractul pentru construcția Drumului Expres Oar–Satu Mare
					„Someș Expres” va fi construit de Construcții Erbașu și va lega municipiul Satu Mare de frontiera cu Ungaria.…				
			
			21 octombrie 2025
Pâncota–Buteni, drumul care deschide Aradul spre turism și investiții
					Consiliul Județean Arad se pregătește să finalizeze modernizarea drumului județean Pâncota–Târnova–Buteni, una dintre cele mai importante investiții în…				
			
			21 octombrie 2025
Pasajul Oșorhei, aproape gata: o gură de oxigen pentru traficul Oradea – Cluj
					Veste bună pentru șoferii care tranzitează cea mai aglomerată porțiune de drum din Bihor: lucrările la pasajul suprateran…				
			
			17 octombrie 2025
Șeful CNIR a luat pulsul lucrărilor pe lotul Chiribiș – Biharia din A3 – Transilvania
					Directorul general al Companiei Naționale de Investiții Rutiere (CNIR), Gabriel Budescu și secretarul de stat în Ministerul Transporturilor…				
			
			10 octombrie 2025
Constructorii de la Aedificium deschid șantier după șantier
					Proiectele în care este implicată compania clujeană de construcții sunt poziționate în județele Brașov, Hunedoara, Timiș, dar și…				
			
			9 octombrie 2025
Aeroportul Internațional Sibiu – primul aeroport din România pe care devine operațional Sistemul de Intrare/Ieșire (EES) la controlul de frontieră
					Începând de duminică, 12 octombrie 2025, ora 10:30, la Aeroportul Internațional Sibiu devine operațional Sistemul de Intrare/Ieșire (EES…				
			
			9 octombrie 2025
Turism
Ramada by Wyndham Oradea aniversează 15 ani de excelență în ospitalitate
					Hotelul Ramada by Wyndham Oradea aniversează 15 ani de activitate, marcând un deceniu și jumătate de excelență, inovație…				
			
			31 octombrie 2025
Recomandare de weekend-Visit Timiș
					Simple legende pentru unii, trasee de poveste pentru cei pasionați de mister și istorie. În acest weekend, de…				
			
			31 octombrie 2025
Festivalul „D’ale porcului” 2025 se mută în parcarea de la intrarea în Băile Felix
					Chef Cezar Munteanu și Deți Iuga sunt capetele de afiș ale celui mai important festival-concurs de preparare tradițională…				
			
			31 octombrie 2025
Comoara pierdută a Transilvaniei. Mai poate fi salvată Salina Praid?
					Exploatarea sării este exclusă, însă turismul poate fi relansat dacă situația se stabilizează în zonă, concluzionează experții europeni…				
			
			29 octombrie 2025
Silicon Valea. Casele centenare care prind suflet
					Investitori români stabiliți în SUA s-au alăturat unei familii de întreprinzători care în pandemie a dat confortul Clujului…				
			
			28 octombrie 2025
Oradea a fost desemnată Capitala Tineretului din România 2027
					Municipiul Oradea a fost desemnat ”Capitala Tineretului din România 2027”, în urma competiției naționale derulate în cadrul programului…				
			
			25 octombrie 2025
Pâncota–Buteni, drumul care deschide Aradul spre turism și investiții
					Consiliul Județean Arad se pregătește să finalizeze modernizarea drumului județean Pâncota–Târnova–Buteni, una dintre cele mai importante investiții în…				
			
			21 octombrie 2025
Hotel Mercure, cea mai importantă investiție în turism realizată în Alba Iulia după Revoluție
					Construcția primului hotel afiliat internațional din orașul Marii Uniri a depășit 10,5 milioane de euro  Mercure Alba Iulia,…				
			
			20 octombrie 2025
Educație
Festivalul „D’ale porcului” 2025 se mută în parcarea de la intrarea în Băile Felix
					Chef Cezar Munteanu și Deți Iuga sunt capetele de afiș ale celui mai important festival-concurs de preparare tradițională…				
			
			31 octombrie 2025
Tehnologie pentru medicina viitorului, la UMF Cluj Transfer Days
					Evenimentul organizat de Universitatea de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu aduce în prim-plan inovația, colaborarea interuniversitară și ideile…				
			
			30 octombrie 2025
Cercetătorii Universității din Oradea – Medalia de aur la „Salonul Inovării și Cercetării UGAL INVENT” 2025
					În perioada 23 – 24 octombrie 2025, la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, s-a desfășurat cea de-a VII-a ediție…				
			
			29 octombrie 2025
Adriana Sohodoleanu și Cosmin Dragomir lansează o nouă carte de bucate
					„Sărut-mâna pentru masă! Carte de(spre) bucate” de Adriana Sohodoleanu și Cosmin Dragomir, lansată pe 3 noiembrie la București.…				
			
			29 octombrie 2025
UMF Cluj Technology Transfer Days 2025 – UMF „Iuliu Hațieganu” promovează inovația cu aplicabilitate reală în sănătate
					Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca organizează, în perioada 29-30 octombrie 2025, cea de-a patra ediție…				
			
			28 octombrie 2025
Cursuri digitale gratuite pentru profesioniștii din construcții și arhitectură
					Proiectul „Competențe digitale pentru DEzvoltarea IMM-urilor 2.0”, derulat de Camera de Comerț și Industrie (CCI) Bihor, pregătește specialiștii…				
			
			28 octombrie 2025
Aura Cadiș, Montessori: “Finalizăm campusul în doi ani”
					Zonele de echitație și sere ale megacampusului educațional de 20 milioane € – cu piscină, sală de escaladă,…				
			
			27 octombrie 2025
Cercetare UBB: știrile false influențează percepția asupra brandurilor
					O echipă de cercetători de la Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor din cadrul Universității Babeș-Bolyai a…				
			
			27 octombrie 2025
Zi de Zi știri economice:

 
												 
												 
												 
												



 
						 
						 
						 
						 
						 
						 
						 
						 
						 
						 
						 
						 
						 
						 
						 
						 
						 
						 
						 
						 
						 
						 
						 
						 
						 
						 
						 
						 
						 
						