Guvernul a adoptat, printr-o hotărâre discutată în ședința de astăzi, Programul Multianual pentru dezvoltarea investițiilor în turism şi pentru aprobarea criteriilor de eligibilitate a proiectelor de investiţii în turism.
Programul Multianual, denumit Master-Planul investițiilor în turism, are ca obiectiv principal dezvoltarea comunităților locale din zonele cu potențial turistic ridicat, prin creșterea investițiilor publice în infrastructura turistică, arată o informare a Guvernului.
Actul normativ prevede diverse activități în domeniul turismului: dezvoltarea turismului de sănătate, a domeniului schiabil, a infrastructurii turistice de agrement dar și dezvoltarea echilibrată şi integrată a zonei turistice din Delta Dunării și a stațiunilor de pe litoralul Mării Negre, a infrastructurii turistice de-a lungul Dunării și cea din zona montană înaltă și, nu în ultimul rând, extinderea infrastructurii de vizitare din ariile naturale protejate, altele decât cele din zona montană.
Conform Hotărârii, contribuția financiară a Ministerului Turismului în investiții variază în funcție de nivelul de importanță. Pentru investițiile de importanță națională, contribuția aparține în totalitate Ministerului. În această categorie se încadrează dezvoltarea unui domeniu schiabil de peste 100 km și a unor porturi turistice în zona Deltei Dunării și a litoralului Mării Negre.
Pentru investiții realizate în stațiunile de interes național, atestate în condițiile legii, contribuția instituției este de 90%, iar contribuția unității administrativ-teritoriale beneficiare este de 10%; pentru investiții realizate în stațiunile de interes local, contribuția Ministerului Turismului este de 85%, iar contribuția UAT-ului beneficiar este de 15% . Contribuția Ministerul Turismului este de 70% și contribuția UAT-ului/asociaţiei de dezvoltare intercomunitară beneficiară este de 30% pentru investiții în domenii de aplicare ale Hotărârii, altele decât cele menționate anterior.
Direcțiile de acțiune pentru extinderea investițiilor în turism au fost fundamentate în baza studiului de cercetare aferent perioadei 2007-2016, studiu realizat de Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare în Turism, la solicitarea Ministerului Turismului.
Potrivit Guvernului, stabilirea investițiilor finanțabile a fost realizată și pe baza unei consultări a unităților administrativ teritoriale, care au propus aproximativ 1.200 de idei de proiecte, funcție de necesitățile locale de dezvoltare a infrastructurii turistice, bazate pe cererea turistică. În urma aplicării filtrelor de selecție prezentate au fost selectate circa 140 de proiecte de interes local.
Precizăm că lista cuprinzând proiectele de investiţii în turism, cu contracte de finanțare aflate în derulare, cuprinde dezvoltarea infrastructurii turistice de agrement, staţiunea Borsec, din județul Harghita.
De asemenea, pe lista cu proiectele de turism de importanță locală se află, printre altele:
– Județul Alba: Baza Salvamont Șureanu, Valea Sebeșului
Amenajarea Domeniului Schiabil, Valea Sebeşului
Dezvoltarea infrastructurii turistice în zona montană înaltă, munţii Sebeş
Dezvoltarea Zonei Turistice ”Ursoaia”, comuna Horea
Dezvoltarea infrastructurii turistice – amenajare domeniu schiabil, orașul Zlatna
-Județul Arad: Repunerea în circuitul internațional a stațiunii Moneasa
Amenajarea unui ”Aventura Parc”, comuna Moneasa
-Județul Bihor: Pârtie de schi, comuna Budureasa
Dezvoltarea turismului de iarnă, pârtia Vârtop, etapa 2, oraș Nucet
Realizarea unui parc de distracţii şi aventură, comuna Sînmartin
Bază salvamont, Vadu Crişului
-Judeţul Bistriţa Năsăud: Extindere turistică Băile Figa – spa centru medical
Domeniu schiabil Valea Sălăuței
Domeniu schiabil Valea Bîrgăului, comuna Bistrița Bîrgăului
Dezvoltarea domeniului schiabil Valea Vinului, comuna Rodna
Parc de aventuri, orașul Sîngeorz Băi
Sat de vacanță, orașul Sîngeorz Băi
– Județul Brașov: Sanie de vară în Poiana Braşov, municipiul Brașov
Extindere Domeniul schiabil – etapa II, Poiana Braşov, municipiul Brașov
Modernizare pârtie de schi Drăguș, comuna Drăguș
Domeniul schiabil, comuna Lisa
Îmbunătățire domeniu schiabil, orașul Predeal
Dezvoltarea domeniului schiabil zona Olăreasa, orașul Predeal
Amenajare domeniu schiabil Etapa 2 – legătura cu Azuga, orașul Predeal
Amenajare de noi pârtii de schi, orașul Predeal
Modernizarea pârtiilor de schi existente, orașul Predeal
Dezvoltarea infrastructurii de transport pe cablu, orașul Predeal
Amenajarea de parcuri/baze sportive tematice de iarna și de vară, orașul Predeal
Dezvoltarea unei zone de agrement în Timișul de Jos, orașul Predeal
Refugiu Salvamont Pârtia Clăbucet, orașul Predeal
Parc de agrement Valea Râșnoavei, orașul Predeal
Infrastructură agrement sportiv, orașul Râșnov
Dezvoltarea domeniului schiabil – modernizare bază olimpică, orașul Râșnov
Domeniu schiabil Valea Largă, municipiul Săcele
Realizarea unor pârtii de schi cu facilitățile aferente în zona Brebina, oraşul Zărnești
-Judeţul Cluj: Schi în România, stațiunea Băișoara, comuna Băișoara
Amenajare lac Chinteni, comuna Chinteni
Aquapark, comuna Chinteni
-Județul Harghita: Extinderea Complexului Balnear, oraşul Băile Tuşnad
Reabilitarea băii tradiţionale Nadas, comuna Tuşnad
Organizarea unui complex de practicare a sporturilor de iarnă în imediată vecinătate a pârtiei de schi, oraşul Borsec
Realizarea unui parc de aventură, oraşul Borsec
Lucrări de reamenajare și modernizare a punctelor de acces la izvoarele de apă minerală, oraşul Borsec
Pârtii de schi și telecabine la Harghita-Mădăraș, comuna Căpâlnița
Amenajare domeniu schiabil Suhard, municipiul Gheorgheni
Realizarea unui sistem de telegondolă din Stațiunea Lacu Roșu pe vârful Suhardul Mare, municipiul Gheorgheni
Înființare Centru de SPA în Stațiunea Lacu Roșu, municipiul Gheorgheni
Dezvoltarea zonei de agrement la Băile Homorod, orașul Vlăhița
Dezvoltarea domeniului schiabil, Izvoru Mureşului, comuna Voșlăbeni
-Județul Hunedoara: Amenajare zonă de agrement, oraşul Geoagiu
Schi în România, stațiunea Straja, municipiul Lupeni
Dezvoltarea și extinderea „Domeniul Schiabil Șureanu” oraşul Petrila
-Județul Maramureş: Telegondolă și pârtie olimpică de schi, oraşul Borşa
Dezvoltarea Domeniului Schiabil Prislop – Știol- Runcul Știol- Buza Dealului, oraşul Borşa
Amenajarea unui complex de trambuline pentru practicarea sportului de sărituri cu schiurile, oraşul Borşa
Construirea unei instalații de transport pe cablu de tip telecabină baza muntelui Pietrosul Rodnei-Lacul Iezer-vârful muntelui, oraşul Borşa
Construirea unei arene de biatlon și schi fond, oraşul Borşa
Amenajarea Domeniului Schiabil Gutâiul Doamnei, oraşul Cavnic
-Județul Mureş: Amenajare bază de agrement (aquaparc), oraşul Sovata
Amenajare pârtie de schi, oraşul Sovata
-Județul Satu Mare: Dezvoltarea zonei turistice Luna Șes – Negrești Oaș
Înființarea unui post de salvamont în zona turistică ”Luna Șes”, orașul Negreşti-Oaş
Bază de tratament, orașul Tășnad
-Județul Sibiu: Dezvoltarea turismului pentru practicarea schiului și a altor sporturi de iarnă, orașul Avrig
Înființare bază tratament (wellness), comuna Bazna
Înființare bază de agrement (aqua park), comuna Bazna
Dezvoltarea infrastructurii turistice în stațiunea balneoclimatică Ocna Sibiului, orașul Ocna Sibiului
Bază salvare Salvamont în stațiunea Păltiniș, municipiul Sibiu
-Județul Timiș: Aquaparc cu ape minerale, orașul Buziaș
Citește și:
COVER STORY. Guido Retter: Viziunea unui inginer care a transformat perfecțiunea în strategie de business
Guido Retter, CEO Retter Projectmanagement
29 octombrie 2025
Comoara pierdută a Transilvaniei. Mai poate fi salvată Salina Praid?
Exploatarea sării este exclusă, însă turismul poate fi relansat dacă situația se stabilizează în zonă, concluzionează experții europeni…
29 octombrie 2025
Produsele Crafted in Transylvania, propulsate la nivel mondial
Succesul standului amenajat la Săptămâna Europeană a Regiunilor și Orașelor (SERO) de la Bruxelles a convins inițiatorii să…
29 octombrie 2025
Varianta finală a Drumului Expres Cluj – Dej, agreată de primarii de pe traseu
Consiliul Județean (CJ) Cluj a fost gazda unei consultări publice care a avut drept scop agrearea, de către…
29 octombrie 2025
Constructorii de la Avril încep lucrul la Piața Dumbrava Nord
Piața agroalimentară a cartierului din municipiul Zalău va fi modernizată printr-un contract de 1,5 milioane € pe Programul…
29 octombrie 2025
Cercetătorii Universității din Oradea – Medalia de aur la „Salonul Inovării și Cercetării UGAL INVENT” 2025
În perioada 23 – 24 octombrie 2025, la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, s-a desfășurat cea de-a VII-a ediție…
29 octombrie 2025
Adriana Sohodoleanu și Cosmin Dragomir lansează o nouă carte de bucate
„Sărut-mâna pentru masă! Carte de(spre) bucate” de Adriana Sohodoleanu și Cosmin Dragomir, lansată pe 3 noiembrie la București.…
29 octombrie 2025
Tiger Someș a achiziționat una dintre cele mai performante tehnologii din lume
Investiția realizată de fabrica din Dej constă într-o mașină de tipar flexografic de ambalaje din carton și hârtie…
29 octombrie 2025
Investiții
COVER STORY. Guido Retter: Viziunea unui inginer care a transformat perfecțiunea în strategie de business
Guido Retter, CEO Retter Projectmanagement
29 octombrie 2025
Ungaria aduce cele mai multe firme în Bihor, Olanda cei mai mulți bani
Datele Camerei de Comerț și Industrie (CCI) Bihor arată că la 30.06.2025 în județul Bihor erau înregistrate 5.254…
27 octombrie 2025
Oradea a fost desemnată Capitala Tineretului din România 2027
Municipiul Oradea a fost desemnat ”Capitala Tineretului din România 2027”, în urma competiției naționale derulate în cadrul programului…
25 octombrie 2025
Revoluție verde la Seleuș – Arad: adio lemne, bun venit energiei verzi!
Seleuș, prima comună din România care renunță la încălzirea pe lemne. O centrală pe biogaz va asigura căldura…
24 octombrie 2025
Ionuț Țața și Iceberg+ catalizează inovația în mobilitate urbană la Timișoara prin inVest Accelerator Demo Day
Ecosistemul de inovare și business din Regiunea Vest a fost în centrul atenției pe 22 octombrie, la Timișoara,…
23 octombrie 2025
Viitorul e verde! Workshop pe energie regenerabilă la Oradea Arena
Energia verde a fost subiectul central al unui workshop desfășurat miercuri, 22 octombrie 2025, la Oradea Arena, în…
22 octombrie 2025
Locuri de muncă verzi și colaborare româno-maghiară la Oradea Arena
Aproape 700 de locuri de muncă, dintre care majoritatea în domeniul energiilor regenerabile, au fost oferite miercuri, 22…
22 octombrie 2025
S-a semnat contractul pentru construcția Drumului Expres Oar–Satu Mare
„Someș Expres” va fi construit de Construcții Erbașu și va lega municipiul Satu Mare de frontiera cu Ungaria.…
21 octombrie 2025
Infrastructură
COVER STORY. Guido Retter: Viziunea unui inginer care a transformat perfecțiunea în strategie de business
Guido Retter, CEO Retter Projectmanagement
29 octombrie 2025
Varianta finală a Drumului Expres Cluj – Dej, agreată de primarii de pe traseu
Consiliul Județean (CJ) Cluj a fost gazda unei consultări publice care a avut drept scop agrearea, de către…
29 octombrie 2025
S-a semnat contractul pentru construcția Drumului Expres Oar–Satu Mare
„Someș Expres” va fi construit de Construcții Erbașu și va lega municipiul Satu Mare de frontiera cu Ungaria.…
21 octombrie 2025
Pâncota–Buteni, drumul care deschide Aradul spre turism și investiții
Consiliul Județean Arad se pregătește să finalizeze modernizarea drumului județean Pâncota–Târnova–Buteni, una dintre cele mai importante investiții în…
21 octombrie 2025
Pasajul Oșorhei, aproape gata: o gură de oxigen pentru traficul Oradea – Cluj
Veste bună pentru șoferii care tranzitează cea mai aglomerată porțiune de drum din Bihor: lucrările la pasajul suprateran…
17 octombrie 2025
Șeful CNIR a luat pulsul lucrărilor pe lotul Chiribiș – Biharia din A3 – Transilvania
Directorul general al Companiei Naționale de Investiții Rutiere (CNIR), Gabriel Budescu și secretarul de stat în Ministerul Transporturilor…
10 octombrie 2025
Constructorii de la Aedificium deschid șantier după șantier
Proiectele în care este implicată compania clujeană de construcții sunt poziționate în județele Brașov, Hunedoara, Timiș, dar și…
9 octombrie 2025
Aeroportul Internațional Sibiu – primul aeroport din România pe care devine operațional Sistemul de Intrare/Ieșire (EES) la controlul de frontieră
Începând de duminică, 12 octombrie 2025, ora 10:30, la Aeroportul Internațional Sibiu devine operațional Sistemul de Intrare/Ieșire (EES…
9 octombrie 2025
Turism
Comoara pierdută a Transilvaniei. Mai poate fi salvată Salina Praid?
Exploatarea sării este exclusă, însă turismul poate fi relansat dacă situația se stabilizează în zonă, concluzionează experții europeni…
29 octombrie 2025
Silicon Valea. Casele centenare care prind suflet
Investitori români stabiliți în SUA s-au alăturat unei familii de întreprinzători care în pandemie a dat confortul Clujului…
28 octombrie 2025
Oradea a fost desemnată Capitala Tineretului din România 2027
Municipiul Oradea a fost desemnat ”Capitala Tineretului din România 2027”, în urma competiției naționale derulate în cadrul programului…
25 octombrie 2025
Pâncota–Buteni, drumul care deschide Aradul spre turism și investiții
Consiliul Județean Arad se pregătește să finalizeze modernizarea drumului județean Pâncota–Târnova–Buteni, una dintre cele mai importante investiții în…
21 octombrie 2025
Hotel Mercure, cea mai importantă investiție în turism realizată în Alba Iulia după Revoluție
Construcția primului hotel afiliat internațional din orașul Marii Uniri a depășit 10,5 milioane de euro Mercure Alba Iulia,…
20 octombrie 2025
Invitație Visit Timiș: concert în peșteră
Dacă în ultimele săptămâni v-am trimis pe la diferite târguri de gastronomie din Timiș, duminica aceasta luăm o…
17 octombrie 2025
Încă un pas spre construirea „Aquapark-ului Transilvania Terme Tășnad”
Șase asocieri de firme au depus oferte pentru construirea „Aquapark-ului Transilvania Terme Tășnad”, o investiție majoră de circa…
17 octombrie 2025
Oradea a intrat în circuitul artei contemporane europene cu NOCA
Oradea marchează un moment definitoriu în evoluția sa culturală prin inaugurarea NOCA (New Oradea Contemporary Art), primul centru…
16 octombrie 2025
Educație
Cercetătorii Universității din Oradea – Medalia de aur la „Salonul Inovării și Cercetării UGAL INVENT” 2025
În perioada 23 – 24 octombrie 2025, la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, s-a desfășurat cea de-a VII-a ediție…
29 octombrie 2025
Adriana Sohodoleanu și Cosmin Dragomir lansează o nouă carte de bucate
„Sărut-mâna pentru masă! Carte de(spre) bucate” de Adriana Sohodoleanu și Cosmin Dragomir, lansată pe 3 noiembrie la București.…
29 octombrie 2025
UMF Cluj Technology Transfer Days 2025 – UMF „Iuliu Hațieganu” promovează inovația cu aplicabilitate reală în sănătate
Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca organizează, în perioada 29-30 octombrie 2025, cea de-a patra ediție…
28 octombrie 2025
Cursuri digitale gratuite pentru profesioniștii din construcții și arhitectură
Proiectul „Competențe digitale pentru DEzvoltarea IMM-urilor 2.0”, derulat de Camera de Comerț și Industrie (CCI) Bihor, pregătește specialiștii…
28 octombrie 2025
Aura Cadiș, Montessori: “Finalizăm campusul în doi ani”
Zonele de echitație și sere ale megacampusului educațional de 20 milioane € – cu piscină, sală de escaladă,…
27 octombrie 2025
Cercetare UBB: știrile false influențează percepția asupra brandurilor
O echipă de cercetători de la Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor din cadrul Universității Babeș-Bolyai a…
27 octombrie 2025
Oradea a fost desemnată Capitala Tineretului din România 2027
Municipiul Oradea a fost desemnat ”Capitala Tineretului din România 2027”, în urma competiției naționale derulate în cadrul programului…
25 octombrie 2025
Granzii instalațiilor iau cu asalt Universitatea Tehnică
Honeywell, Daikin, Geberit sau Nibe sunt brandurile care se arată dispuse să pună la bătaie cele mai performante…
23 octombrie 2025



