Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Proiectul Creative Start, dedicat antreprenoriatului în domeniul industriilor creative

Reprezentanţi ai Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) şi ai Blocului Naţional Sindical (BNS) au prezentat miercuri, la Universitatea Oradea, proiectul Creative Start, dedicat antreprenoriatului în domeniul industriilor creative.
„Proiectul are ca scop sprijinirea zonei de industrie creativă, artă, softuri, orice industrie care aduce ceva nou. El se adresează în mod special tinerilor, de la care se aşteaptă să fie creativi. Oaspeţii noştri au oferit informaţii despre proiectul pe care l-au lansat, sumele care se pot accesa şi noutăţile. Este un gen de proiect mai bun decât altele, pentru că oferă din start 75% din valoarea proiectului câştigat, adică ai banii, îi cheltui şi apoi îi justifici, comparativ cu altele care sunt invers”, a declarat, pentru AGERPRES, preşedintele Societăţii Antreprenoriale Studenţeşti din Oradea, Aurel Căuş.
Proiectul a fost prezentat, în sala bibliotecii universitare, de preşedinte CNIPMMR, fostul ministru al IMM-urilor Florin Jianu, de preşedintele BNS, Dumitru Costin, alături de reprezentanţi ai universităţii şi ai autorităţilor orădene.
Lansat până în prezent în zona de nord-vest a României, în cadrul proiectului Creative Start vor fi selectate pentru cursurile de antreprenoriat 600 de persoane din judeţele Bihor, Cluj, Bistriţa-Năsăud, Maramureş, Satu Mare şi Sălaj. Acestea vor participa gratuit la cursuri, iar 75 dintre viitorii antreprenori vor putea câştiga cel mult 35.000 de euro – bani nerambursabili pentru planul de afaceri propus. Ca noutate, potrivit lui Florin Jianu, se va aduce şi componenta de mentorat, firmele urmând să fie mentorate de oameni de afaceri cu experienţă şi expertiză demonstrată.







Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Evoluția sectorului financiar-bancar este dezbătută în cadrul evenimentului Romanian Financial Conference

Articolul următor

Hidroelectrica, cel mai bun profit din istoria companiei

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Brașov, Covasna și Harghita 2024
The Voices of Business Awards Arad, Timiș și Caraș-Severin 2024
The Voices of Business Awards Bistrița-Năsăud, Mureș, Sălaj și Cluj 2024
The Voices of Business Awards Sibiu, Alba și Hunedoara 2024
The Voices of Business Awards Bihor, Satu Mare și Maramureș 2024
Citește și:
TWIPLA
Citeste mai mult

“RMN-ul” site-urilor, creat la Cluj

Un grup de tineri pasionați de acest domeniu a inițiat soluția The Website Intelligence Platform (TWIPLA) ce trezește…
InnoComp
Citeste mai mult

Tehnologia și inovația, abordate la InnoComp Cluj

Orașul Cluj-Napoca devine epicentrul discuțiilor despre viitorul tehnologiei și inovației, , prin găzduirea conferinței internaționale Innovative Perspectives on…
Investiții
Leshan
Citeste mai mult

Investitorii din China, invitați în Baia Mare

Administrația băimăreană se bazează în decontaminarea și ecologizarea perimetrelor miniere pe echipamentele de ultimă generație din această țară.…
Infrastructură
Turism
Citeste mai mult

Spune Aeroportului Sibiu unde vrei să zbori

Aeroportul Internațional Sibiu anunță lansarea unui sondaj de opinie destinat pasagerilor și comunității locale, prin care se urmărește…
Educație
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share