În 2017 începeam prezentarea fermierilor campioni prin a menționa faptul că rapița a avut un an excelent, iar fermierii producții record. Nu același lucru îl putem spune și acum, pentru că vremea capricioasă a afectat culturile, iar la nivel de țară, producțiile vor fi mult mai mici. Cu toate acestea, agricultorii care au ales hibrizii Pioneer se bucură de rezultate. În fiecare județ există fermieri campioni, care au avut încă o dată încredere în produsele Pioneer.
“România nu are un an foarte bun în ceea ce privește producțiile la rapiță, nu am fi avut cum să avem culturi de excepție pentru că vremea secetoasă din toamna trecută, apoi din primăvară, au afectat lanurile de rapiță. Cred că media din acest an va scădea cu 40% față de anul trecut, va fi în jur de 1.800 – 2.000 kg/ha. Cu toate acestea, ca în fiecare an, compania noastră poate desemna fermierii campioni”, a declarat Jean Ionescu, director Corteva Agriscience Divizia de Agricultură DowDuPont.
Ferma cu care începem prezentarea rezultatelor din acest an este Agrozootehnica Adunații Copăceni, județul Giurgiu, unde inginerul Mihai Pascu a obținut cu hibridul PT225 – 5.080 kg/ha. Acolo am efectuat și o recoltare live unde am putut observa îndeaproape rezultatele. În cadrul fermei s-au semănat 3 hibrizi Pioneer, iar recoltarea la care am participat a fost într-un lan de 50 ha, semănat cu hibridul PT225. “Ca tehnologie, am semănat acest hibrid în data de 25 august 2017, pe un teren foarte bine pregătit. Înaintea semănatului, am aplicat o cantitate de 300 de kg/ha de complex triplu 15, apoi am semănat 50 de boabe germinabile/m², iar răsărirea a fost foarte uniformă și densitatea a fost foarte bună. Am aplicat în toamnă un insecticid, un graminicid și un fungicid. După care, în primăvară am aplicat 100 de kg/ha de uree și 300 de kg/ha de nitrocalcar. În primăvară, când terenul ne-am permis să intrăm, am aplicat un insecticid și un fungicid. Am aplicat ierbicidul Galera Super datorită umidității din prima parte a primăverii și am avut o eficiență foarte bună. Aleg hibrizii Pioneer datorită stabilității pe care o au, sunt toleranți la boli și au o creștere foarte bună în primăvară. Anul acesta am avut destul de multe probleme din cauza umidității în prima parte a primăverii. În a doua parte a primăverii, am avut secetă, pe o perioadă destul de mare, alternanța de temperatură dintre zi și noapte a fost destul de ridicată. Acest hibrid este unul semitimpuriu și merg pe acest tip de hibrizi, pentru a păcăli perioada de arșiță, iar perioada înfloritului să fie în cele mai bune condiții, atunci când clima este puțin mai blândă cu noi”, a declarant fermierul campion Mihai Pascu.
Din județul Giurgiu, mergem în județul Arad, localitatea Nădab, acolo unde Manea Daniel lucrează 220 ha, iar rapiță a semănat pentru prima oară în acest an pe 22 ha. A ales hibridul PT225, iar la finalul campaniei a obținut 4.820 kg/ha, deși în fotografie apare producția de 4.700 kg/ha, agricultorul ne-a detaliat rezultatul final după recoltarea ultimei sole, unde cultura s-a dezvoltat mult mai bine, iar media finală a crescut. “Am semănat rapița după cultura de grâu. Am arat la 25-30 cm, am aplicat 200 kg/ha complex 18.46.0, am efectuat o trecere cu combinatorul și am semănat în jurul datei de 1 septembrie. În toamnă am mai aplicat un tratament cu regulator de creștere și am aplicat un foliar, iar cultura a intrat în iarnă în 7-8 frunze. În primăvară am mai aplicat 300 kg/ha de îngrășământ granulat pe bază de azot și sulf, plus încă două tratamente, primul în faza de 8-10 frunze, iar următorul după o săptămână jumătate. Am recoltat în jurul datei de 20 iunie și pot spune că am fost foarte mulțumit de cultură, mai ales că a fost un an dificil, iar pentru mine prima experiență cu această cultură. În toamnă voi semăna din nou hibrizi Pioneer, cred că aceeași suprafață”, a punctat fermierul arădean.
Moldoveanu Florin este un alt fermier campion la rapiță, obținând 4.400 kg/ha cu hibridul PT264. Acesta lucrează în localitatea Vâlcelele, județul Călărași, 408 ha, dintre care pe 110 ha a semănat rapiță, după păioase. “Pentru a păstra apa în sol am făcut lucrări minime, am scarificat și mai intrat cu un tiger și un disc, am aplicat 18.46.0 – 250 kg/ha și am început semănatul la finalul lunii august. În primăvară am mai aplicat 300 kg/ha de azot și 150 kg sulfat de amoniu. Cultura a beneficiat și de 3 tratamente, însă din cauza vremii am avut diverse problem în cultură și totuși am obținut o producție neașteptată. Am avut și alți hibrizi în cultură, dar PT264 mi-a oferit cea mai bună producție”, a declarat fermierul campion. Acesta a mai adăugat faptul că în această toamnă va semăna cel puțin 100 ha cu rapiță și deja a ales hibrizii PT264, PT225 și noul hibrid PT275.
Corteva Agriscience™, Divizia de Agricultură a DowDuPont (NYSE: DWDP), urmează să devină companie independentă, listată la bursă, așa cum s-a anunțat anterior, proces care va fi finalizat în luna iunie 2019. Diviza combină capacitățile DuPont Pioneer, DuPont Protecția Plantelor și Dow AgroSciences. Corteva Agriscience™ oferă fermierilor din lume cel mai complet portofoliu din industrie — incluzând unele dintre cele mai cunoscute mărci din agricultură: Pioneer®, Encirca®, nou lansatul Brevant™ Semințe, precum și alte produse premiate de protecția culturilor – și aduce constant noi produse în piață prin intermediul unei echipe de cercetare puternice în domeniul chimic și tehnologic.
Citește și:
Comisarul pentru comerț al Regelui Charles s-a întâlnit cu primarul Clujului
Britanicii și-au oferit expertiza pentru direcțiile strategice de dezvoltare a municipiului, de la infrastructura verde la inovația urbană.…
5 iunie 2025
Familia Trump a pus ochii pe “cartierul Elena Udrea” de la Cluj
Manageri ai organizațiilor înființate de președintele american au sosit în România pentru a analiza două amplasamente dedicate investițiilor.…
5 iunie 2025
KESZ a ridicat structura de rezistență a Institutului de Cercetare în AI
Universitatea Tehnică a marcat simbolic momentul prin așezarea unui copac în cel mai înalt punct al clădirii, conform…
5 iunie 2025
Exproprierile pe Centura Metropolitană a Clujului costă 200 milioane €
Primăria Cluj-Napoca (PCN) a dat liber la proiectarea tronsonului cel mai consistent al viitoarei șosele de mare viteză…
5 iunie 2025
Bihorul va avea strategie de dezvoltare turistică pe termen mediu și lung
Mircea Mălan, președintele Consiliului Județean Bihor, a semnat marți, 2 iunie 2025, contractul pentru elaborarea Strategiei de Dezvoltare…
5 iunie 2025
Euras are un an să reabiliteze Palatul Administrativ din Cluj
Conducerea Instituției Prefectului Cluj i-a pus în vedere antreprenorului termenul limită în care trebuie să se încadreze cu…
5 iunie 2025
Clujul marilor proiecte pe hârtie
Metroul, trenul metropolitan și centura metropolitană propriu-zisă încă nu au ajuns în faza de șantier, conform listei proiectelor…
5 iunie 2025
Trenul electric PESA, prezentat în 22 mai la Oradea, a intrat în probe
După sosirea în țară, prezentat în cadrul Conferinței de Operatorie Feroviară și Material Rulant, organizată de Club Feroviar,…
5 iunie 2025
Investiții

Se montează grinzile la pasajul suprateran din Oșorhei pe DN1, la ieșirea spre Aleșd
Săptămâna aceasta a început montarea grinzilor la pasajul suprateran de la ieșirea din Oșorhei spre Aleșd. Pasajul va…
5 iunie 2025
Fabrica elvețiană de înaltă tehnologie – VAT, și-a inaugurat noul sediu la Arad
O nouă investiție cu capital străin s-a concretizat în județul Arad: fabrica elvețiană VAT, specializată în tehnologii industriale…
5 iunie 2025
Timișorenii, interesați de mobilitatea urbană
Miercuri seară la Co Work Timișoara a avut loc lansarea oficială și prima prezentare a Invest, un accelerator…
5 iunie 2025
Lufthansa a inaugurat oficial legătura între Aeroportul Oradea și Munchen
Marți, 3 iunie 2025, Lufthansa a inagurat oficial cursele dintre Aeroportul Oradea și Aeroportul din Munchen. Vor fi…
3 iunie 2025
Alte 11 contracte „Anghel Saligny” au fost semnate, în valoare de 135 milioane lei
Noi contracte în valoare de 135,51 milioane lei au fost semnate prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.…
3 iunie 2025
Încă un pas pentru investiția în proiectului rețelei Tram-train metropolitan Oradea
Consiliul Județean Bihor a aprobat, în ședința ordinară de săptămâna trecută, indicatorii tehnico-economici ai proiectului „Dezvoltarea rețelei de…
2 iunie 2025
Construiana alocă 6,5 milioane € în noua unitate din parcul industrial Baia Sprie
Societatea sătmăreană de lucrări de construcții administrată de Ana Dumitrescu a decis să investească în județul vecin Maramureș.…
2 iunie 2025
Infrastructură
Exproprierile pe Centura Metropolitană a Clujului costă 200 milioane €
Primăria Cluj-Napoca (PCN) a dat liber la proiectarea tronsonului cel mai consistent al viitoarei șosele de mare viteză…
5 iunie 2025
Euras are un an să reabiliteze Palatul Administrativ din Cluj
Conducerea Instituției Prefectului Cluj i-a pus în vedere antreprenorului termenul limită în care trebuie să se încadreze cu…
5 iunie 2025
Clujul marilor proiecte pe hârtie
Metroul, trenul metropolitan și centura metropolitană propriu-zisă încă nu au ajuns în faza de șantier, conform listei proiectelor…
5 iunie 2025
Se montează grinzile la pasajul suprateran din Oșorhei pe DN1, la ieșirea spre Aleșd
Săptămâna aceasta a început montarea grinzilor la pasajul suprateran de la ieșirea din Oșorhei spre Aleșd. Pasajul va…
5 iunie 2025
“Expresul” de Tureni, funcțional din 1 iulie
Conexiunea dintre Autostrada Transilvania (A3) și Drumul Național 1 (DN1) menită să ocolească municipiul Turda va fi circulabilă…
3 iunie 2025
Încă un pas pentru investiția în proiectului rețelei Tram-train metropolitan Oradea
Consiliul Județean Bihor a aprobat, în ședința ordinară de săptămâna trecută, indicatorii tehnico-economici ai proiectului „Dezvoltarea rețelei de…
2 iunie 2025
Trenul metropolitan Brașov – licitație pentru a prinde 230 milioane euro
Asociația de Transport Brașov a reluat licitația pentru transportul feroviar metropolitan pe un sistem cu trei magistrale: Stupini…
2 iunie 2025
Oferte de angajare în toată țara și remote la Târgul de Carieră Feroviară în România
Târgul de Carieră Feroviară în România se apropie cu pași repezi și vine cu o mulțime de motive…
2 iunie 2025
Turism
Bihorul va avea strategie de dezvoltare turistică pe termen mediu și lung
Mircea Mălan, președintele Consiliului Județean Bihor, a semnat marți, 2 iunie 2025, contractul pentru elaborarea Strategiei de Dezvoltare…
5 iunie 2025
Trenul electric PESA, prezentat în 22 mai la Oradea, a intrat în probe
După sosirea în țară, prezentat în cadrul Conferinței de Operatorie Feroviară și Material Rulant, organizată de Club Feroviar,…
5 iunie 2025
NTT DATA a actualizat varianta de mobil pentru Via Transilvanica
Asociația Tășuleasa Social (ATS) a anunțat noua unealtă digitală pentru descoperirea traseului turistic care străbate România. „Ești pregătit…
4 iunie 2025
Lufthansa a inaugurat oficial legătura între Aeroportul Oradea și Munchen
Marți, 3 iunie 2025, Lufthansa a inagurat oficial cursele dintre Aeroportul Oradea și Aeroportul din Munchen. Vor fi…
3 iunie 2025
Băile Felix, gazda EMTW 2025 (European Medical Tourism & Wellness Conference)
În perioada 2-6 iunie 2025, stațiunea balneară Băile Felix găzduiește EMTW 2025 (European Medical Tourism & Wellness Conference),…
3 iunie 2025
Încă un pas pentru investiția în proiectului rețelei Tram-train metropolitan Oradea
Consiliul Județean Bihor a aprobat, în ședința ordinară de săptămâna trecută, indicatorii tehnico-economici ai proiectului „Dezvoltarea rețelei de…
2 iunie 2025
Încă 6,6 milioane euro în reabilitarea Palatului Principilor Transilvaniei
Palatul Principilor Transilvaniei din Alba Iulia beneficiază de încă o finanțare în valoare de 6,6 milioane euro, pentru…
2 iunie 2025
S-a stabilit data lansării oficiale a grupului BNI Oradea – BNI Varadinum
Sala Toscana de conferințe de la Ramada by Wynham Oradea a găzduit, miercuri, 29 mai 2025, ultima întâlnire…
2 iunie 2025
Educație
KESZ a ridicat structura de rezistență a Institutului de Cercetare în AI
Universitatea Tehnică a marcat simbolic momentul prin așezarea unui copac în cel mai înalt punct al clădirii, conform…
5 iunie 2025
Cum s-au autoclasificat universitățile din Cluj
Patru instituții de învățământ superior din oraș se vor a fi de educație și cercetare avansată, iar alte…
5 iunie 2025
Civitas va preda servicii de extensie agricolă la Cluj după modelul american
Fundația Civitas pentru Societatea Civilă Cluj, Romanian-American Foundation (RAF) și University of Georgia (SUA) au prezentat programul pilot…
4 iunie 2025
TenarisSilcotub a schimbat designul spațiilor de interacțiune și recreere de la UTCN
Cel mai important producător român de țevi fără sudură de diametre mici a inaugurat un proiect de design…
4 iunie 2025
Aradul, pe radarul Elveției: Planuri pentru investiții și reforme în educație și sănătate
Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, a avut o întâlnire de lucru cu Excelența Sa Massimo Baggi, ambasadorul…
3 iunie 2025
Băile Felix, gazda EMTW 2025 (European Medical Tourism & Wellness Conference)
În perioada 2-6 iunie 2025, stațiunea balneară Băile Felix găzduiește EMTW 2025 (European Medical Tourism & Wellness Conference),…
3 iunie 2025
S-a stabilit data lansării oficiale a grupului BNI Oradea – BNI Varadinum
Sala Toscana de conferințe de la Ramada by Wynham Oradea a găzduit, miercuri, 29 mai 2025, ultima întâlnire…
2 iunie 2025
Oferte de angajare în toată țara și remote la Târgul de Carieră Feroviară în România
Târgul de Carieră Feroviară în România se apropie cu pași repezi și vine cu o mulțime de motive…
2 iunie 2025
Zi de Zi știri economice: