Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Guvernul va negocia construirea autostrăzii Ploieşti – Braşov cu constructorul celui mai mare pod din lume

Guvernul va începe în curând negocierile cu asocierea formată din companiile China Communications Construction Company (CCCC) din China, care a construit cel mai lung pod din lume, şi Makyol Insaat Sanayi Turizm din Turcia, pentru construcţia şi operarea în regim de parteneriat public-privat a autostrăzii Ploieşti – Braşov, proiect estimat la 1,36 miliarde de euro, potrivit Profit.ro.

Miercuri, Guvernul a anunțat că începe negocierile pentru autostrada Ploieşti – Braşov, dar nu a indicat companiile.

CCCC ar putea fi unul dintre constructori, iar Executivul va demara negocierile cu compania chineză, potrivit Profit.ro.

CCCC este unul dintre cei mai mari constructori la nivel mondial, cu afaceri de aproape 80 de miliarde de dolari şi peste 160.000 de angajaţi. Firma a fost implicată în diferite proiecte, printre care şi cel mai lung pod din lume, Danyang–Kunshan Grand Bridge, cu o lungime de 164,8 kilometri, care face legătura între oraşele Beijing şi Shanghai. Podul a costat 8,5 miliarde de dolari.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Finanțare de 5 milioane de euro primită de Grupul TeraPlast de la BERD

Articolul următor

Universitatea Politehnica Timișoara, în topul mondial al instituțiilor dedicate ingineriei

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Brașov, Covasna și Harghita 2024
The Voices of Business Awards Arad, Timiș și Caraș-Severin 2024
The Voices of Business Awards Bistrița-Năsăud, Mureș, Sălaj și Cluj 2024
The Voices of Business Awards Sibiu, Alba și Hunedoara 2024
The Voices of Business Awards Bihor, Satu Mare și Maramureș 2024
Citește și:
Citeste mai mult

COVER STORY. Despre consolidarea industriei farmaceutice și viziunea pe termen lung cu Mihai Fugarevici, GM STADA România

Fabrica STADA din Turda a împlinit un an de la inaugurarea oficială, un moment de cotitură pentru industria farmaceutică românească. „Pe lângă poziționarea geografică strategică, am avut în vedere și talentul pe care îl găsim în zonă atunci când am ales Turda. Orașul se află în apropierea a două centre universitare farmaceutice importante, cum ar fi UMF Cluj și UMFST Târgu Mureș, care pregătesc anual absolvenți farmaciști.”
Citeste mai mult

Recomandare de weekend-Visit Timiș

Simple legende pentru unii, trasee de poveste pentru cei pasionați de mister și istorie. În acest weekend, de…
Investiții

Infrastructură
Turism
Citeste mai mult

Recomandare de weekend-Visit Timiș

Simple legende pentru unii, trasee de poveste pentru cei pasionați de mister și istorie. În acest weekend, de…
Educație
Mozart
Citeste mai mult

Primul festival în bijuteria de la Colina

Grupul clujean E-Infra va finanța evenimentele organizate pe parcursul acestui an universitar de către Academia Națională de Muzică…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share