Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Primele două autobuze electrice din proiectul Ministerului Dezvoltării au ajuns la Timișoara

Mult așteptatele (de ani de zile), autobuze electrice pentru Timișoara, contractate de Ministerul Dezvotării, în cadrul unui program derulat la nivel național, în colaborare cu municipalitățile, au ajuns luni, în prima zi de după Crăciun, în orașul de pe Bega. Altele două ar fi pe drum.



”Primele două autobuze au ajuns la Timișoara. Încă două sunt pe drum și le așteptăm să ajungă în câteva zile. În ianuarie urmează probe și verificări tehnice, instruirea personalului, recepția și înmatricularea autobuzelor. Dacă nu sunt probleme tehnice, din februarie, vom putea circula cu ele”, spune primarul Dominic Fritz.

În total, sunt 44 de autobuze electrice cumpărate prin fonduri europene, de Ministerul Dezvoltării, în parteneriat cu Primăria Timișoara.





Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Spitalul Județean Timișoara solicită mai multe milioane de euro pentru proiecte, din PNRR

Articolul următor

Nepi va construi la Timișoara un nou ansamblu rezidențial cu 400 de apartamente

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Brașov, Covasna și Harghita 2024
The Voices of Business Awards Arad, Timiș și Caraș-Severin 2024
The Voices of Business Awards Bistrița-Năsăud, Mureș, Sălaj și Cluj 2024
The Voices of Business Awards Sibiu, Alba și Hunedoara 2024
The Voices of Business Awards Bihor, Satu Mare și Maramureș 2024
Citește și:
Investiții
Infrastructură
Citeste mai mult

Angajări în domeniul feroviar

Târgul de Carieră Feroviară în România revine în luna iunie cu cea de-a X-a ediție și aduce în…
Turism
Citeste mai mult

Crama Jelna a luat bronzul la Top Hotel Awards

Pentru a treia oară consecutiv vinarii bistrițeni se clasează pe podiumul competiției destinate industriei ospitalității din România. „Suntem…
Educație
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share