Situația șantierelor de construcție a variantelor ocolitoare a unor municipii din Transilvania nu este momentan una roz, lucrările înaintând greu, iar unele fiind efectiv abandonate. În cazul altor centuri anunțate este așteptată finalizarea proiectelor tehnice sau a licitațiilor de proiectare și execuție. Abia în ciclul bugetar următor e posibil ca o parte din centurile astăzi aflate în construcție sau licitație să fie finalizată.
Prezenți pentru a inspecta stadiul lucrărilor pe mai multe loturi ale Autostrăzii A 3, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu și directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol nu au scăpat de tirul de întrebări în legătură cu șantierele variantelor de ocolire din Ardeal. Impropriu spus șantiere pentru că multe dintre aceste proiecte sunt încă la stadiul pe hârtie.
Mureșul fără nicio centură
Județul Mureș nu are în momentul de față nicio variantă ocolitoare finalizată, cu toate că în ultimii 20 de ani s-au discutat despre proiectele a patru centuri, două care să ocolească municipiul reședință de județ Târgu Mureș și două care să scoată traficul greu din municipiile Reghin și Sighișoara. Singurul proiect care părea la un moment dat că va fi realizat – Centura Est a Municipiului Târgu Mureș a demarat într-un final în 2013-2014 pentru ca proiectul să fie abandonat de spaniolii constructori de la Copisa Constructora înainte să fi atins un grad de execuție de 40% în 2017. De atunci, proiectul tehnic se tot reface, iar execuția lucrărilor este anunțată de fiecare politician care se perindă pe la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și au fost de atunci încoace minim 5.
Cum aminteam deja, cu ministrul Transporturilor și Infrastructurii în județ, nu putea să lipsească o întrebare despre acest proiect spinos. După răspunsuri, dați-mi voie să estimez că poate va fi realizat după jumătatea, chiar spre finalul următorului ciclu electoral, care se va încheia în 2028… Dar să vedem ce a răspuns Sorin Grindeanu.
„Am vorbit cu domnul prefect, iar Târgu Mureș e în situația orașului din care provin eu, Timișoara. Acum, proiectul la centura Târgu Mureș este în elaborare, e clar că trebuie reactualizat față de ce a fost în urmă cu 9 ani (n.a. ministrul s-a raportat doar la ultima mare promisiune că această centură va fi realizată, cea a premierului de atunci, Victor Ponta). Eu sper, având în vedere modul în care s-a mișcat CNAIR în ultima vreme pe această zonă, ca ritmul să fie unul susținut și să îl reactualizăm rapid”, a spus ministrul Transporturilor, după care a trecut la un subiect ușor mai plăcut, pentru că sunt mai aproape de execuție – centurile municipiilor Reghin și Sighișoara – deși pentru centura Sighișoarei, dați-mi voie să am în continuare rezerve.
Care e situația Centurii Târgu Mureș
În acest an, în martie, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) SA, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Brașov, a atribuit societății Consultanță pentru Infrastructuri Terestre – Consit SA București, un contract în valoare de 153.000 de lei, fără TVA, împărțit în două loturi, pentru furnizare de servicii de verificare tehnică a documentației pentru obiectivul ”Actualizarea documentației tehnice PT + DDE Varianta de Ocolire Târgu Mureș”, potrivit informațiilor disponibile pe www.licitatiapublica.ro.
Conform caietului de sarcini al licitației, în cadrul contractului ”Revizuirea/ actualizarea studiului de fezabilitate, a proiectului tehnic și a detaliilor de execuție și documentația de atribuire pentru Varianta de Ocolire Târgu Mureș” în anul 2012 au fost actualizate atât studiul de fezabilitate, cât și proiectul tehnic, de către SC Arcadis Eurometudes SA.
„În baza documentației tehnico-economice aprobate și a proiectului tehnic elaborat în anul 2012, la acest obiectiv au fost realizate lucrări în procent de aproximativ 35%, în baza unui contract de excuție, încheiat prin încetare amiabilă în data de 29 decembrie 2017. Lucrările au fost realizate în conformitate cu Autorizația de Construire 015/17 iunie 2014”, se menționează în document.
Potrivit aceleiași surse, ”având în vedere faptul că lucrările realizate până la momentul încetării contractului de execuție lucrări au fost executate în baza proiectului tehnic elaborat în anul 2012, a fost necesară actualizarea documentației tehnice la standardele în vigoare, cât și la situația existentă în teren.”
Referitor la durata contractului de 24 de luni, Robert Elekes, purtător de cuvânt în cadrul DRDP Brașov a precizat că verificarea tehnică a documentației pentru obiectivul „Actualizarea documentației tehnice PT + DDE Varianta de Ocolire Târgu Mureș” va dura maxim 10 zile.
„La verificarea proiectului se va lucra maxim 10 zile, restul de doi ani constă în asistență pe perioada implementării proiectului. Adică ce modificări face proiectantul chiar și în timpul construcției. Se dau dispoziții de șantier care trebuie, de asemenea, verificate de către verificatori și ei aceasta vor face”, a declarat Robert Elekes.
În urma unei proceduri de achiziție publică între CNAIR, prin DRDP Brașov, și Asocierea SC Royal CDV G2 SRL – SC Specialist Consulting SRL, în octombrie 2021 a fost încheiat un contract de prestări servicii în valoare de 1.868.000 de lei, fără TVA, având ca obiect ”Actualizarea documentației tehnice PT + DDE Varianta de Ocolire Târgu Mureș”, data estimativă anunțată pentru predarea și finalizarea documentației fiind prorogată de trei ori, până ce a fost depus proiectul spre verificare.
Varianta de Ocolire Târgu Mureș va avea o lungime de 11,643 de kilometri, între localitățile Târgu Mureș și Ernei, cu plecare de pe DN 13 Brașov – Sighișoara – Târgu Mureș (km 155) și sosire pe DN 15 Reghin – Târgu Mureș – Turda (km 84). Traseul proiectat va traversa unitățile administrativ-teritoriale Târgu Mureș, Livezeni, Sângeorgiu de Mureș și Ernei.
Start așteptat la Sighișoara, oferte pentru VO Reghin
După mai bine de 10 ani de când a fost lansat primul proiect de construcție a unei ocolitoare a municipiului Sighișoara, executantul lucrărilor a fost stabilit în urma procedurii de achiziție publică.
Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov a desemnat ca ofertant câștigător al contractului pentru realizarea Variantei de Ocolire Sighișoara „Asocierea SC Clean Prest Activ SRL-SC T Dancor Romconstruct Srl – ILCI Insaar Sanayi VE Ticaret A.Ș. – SC Proiect-Construct Regiunea Transilvania SRL”. Asocierea a depus o ofertă în valoare de 257.772.291,56 lei, fără TVA, în condițiile în care valoarea estimată de către beneficiar trecea de 320 de milioane de lei.
Contractul a fost semnat în 17 octombrie 2022. DRDP Brașov a emis ulterior ordinul de începere a lucrărilor, cu începere din 3 ianuarie 2023, asocierea având la dispoziție 14 luni pentru proiectare și 24 de luni pentru execuție.
Varianta de ocolire Sighișoara are o lungime de 13,057 km și va avea câte o bandă pe sens. Traseul ocolitoarei se desprinde din DN13 la km 108+600 în partea de est a municipiului, în apropierea localității Albești, după care se îndreaptă către nord-est revenind în DN 13 la km 123+120 în apropierea localității Hetiur.
Structurile mai importante de pe traseu sunt următoarele: la km 0+423 (în zona Albești) este prevăzut un pasaj de 74,12 m pentru traversarea căii ferate și a drumului național DN13, la km 1+870 traversarea râului Târnava Mare și a pârâului Satului se va face printr-un pod de 134,20 m, la km 12+760 (în zona Hetiur) înainte de intersecția cu DN13, Varianta de ocolitoare Sighișoara traversează o vale adâncă fără curs de apa, pentru traversarea acesteia fiind prevăzut un viaduct cu 6 deschideri, lung de 150 m.
Pentru realizarea Variantei de Ocolire a municipiului Reghin au fost depuse în luna aprilie, la CNAIR, șase oferte de participare pentru proiectarea și execuția acestei centuri.
Ofertanții sunt: Automagistral-Pivden, Asocierea Dimex-2000 Company (lider de asociere), CML.RO SRL, OPR Asfalt, Obras Publicas Y Regadios, SC Explan SRL, Asocierea Strabag (lider), Antrepriza de Reparații și Lucrării ARL Cluj, Asocierea Geiger Transilvania SRL (lider), Todini Costruzioni Generali S.p.A., Bog’Art, Asocierea Frasinul (lider), Perfect Consult Europe SRL și Asocierea SC Far Foundation SRL (lider), Rostdorstroy.
Licitația pentru proiectare și execuție a fost lansată de Primăria municipiului Reghin în decembrie 2022. Contractul pentru realizarea celor 12 km de centură are o valoare estimată de aproape 49,65 milioane de lei, fără TVA, fondurile fiind asigurate din Programul Operațional Transporturi 2021-2027. Durata contractului este de 48 de luni, din care primele 12 luni pentru proiectare și 36 de luni pentru execuție.
Bihorul, împânzit cu centuri
Președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, a anunțat în 7 august, câștigătorul licitației pentru execuția lucrărilor la Centura Biharia.
În urma evaluării celor șase oferte depuse, a fost desemnată Asocierea Dumexim și Consorzio Stabile EBG Group. Valoarea ofertei câștigătoare este de 55.767.745,17 lei, fără TVA.
Centura Biharia este compusă din două tronsoane, care vor avea o lungime totală de 8,7 kilometri. Primul tronson, de 5,6 km, este centura propriu-zisă, drumul care ocolește localitatea Biharia, iar cel de-al doilea, cu o lungime de 3,1 km, este drumul ce va lega localitatea Paleu de centură.
Durata de execuție a proiectului de investiție „Creșterea accesibilității pe drumurile județene în Zona Metropolitană Oradea – Lot 3” va fi de 18 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor.
Finanțarea va fi asigurată din fonduri europene, prin Programul Regional Nord-Vest 2021-2027. Cererea de finanțare pentru această investiție a fost depusă la 1 august în cadrul proiectului „Construirea și reabilitarea legăturilor rutiere secundare către rețeaua rutieră și nodurile TEN-T din Județul Bihor”, care cuprinde o rețea de 73 de kilometri de drumuri județene.
Reamintim că lucrările la celelalte centuri din Zona Metropolitană a Municipiului Oradea au început anul acesta, în a doua jumătate a lunii februarie. Lotul 1: Centura Oșorhei (5,8 km) și reabilitarea drumului județean DJ 767E Oșorhei – Copăcel (12,7 km) și Lotul 2: Centurile Sântandrei (5 km) și Nojorid (8,4 km).
Menționăm că Consiliul Județean Bihor a depus în 1 august, cererea de finanțare cu fonduri europene prin programul Regional Nord-Vest 2021 – 2027 pentru rețeaua de drumuri din județ.
Proiectul „Construirea și reabilitarea legăturilor rutiere secundare către rețeaua rutieră și nodurile TEN-T din Județul Bihor” cuprinde o rețea de 73 de kilometri de drumuri, respectiv: Varianta ocolitoare Oșorhei și drumul județean DJ 767E Oșorhei – Copăcel: 5,8 km + 12,7 km; Centura Nojorid: 8,3 km; Centura Sântandrei: 5 km; Centura Biharia și legătura cu localitatea Paleu: 5,6 km + 3,1 km; Drumul Padiș – Ic Ponor: 9,8 km; Reabilitarea DJ 795 Salonta – Tinca: 23 km.
Valoarea totală a cererii de finanțare este de 639.047.627,54 lei, echivalentul a aproximativ 128 de milioane de euro. Din această sumă, fondurile europene nerambursabile reprezintă 291.871.439,75 lei, echivalentul a aproximativ 60 de milioane de euro.
„Lucrările sunt în curs de derulare la 3 centuri și la legătura dintre Tinca și Salonta. (…) Centurile din zona metropolitană și legătura dintre Tinca și Salonta se vor finaliza până la sfârșitul anului viitor. Drumul Padiș – Ic Ponor, ce va lega județele Alba, Cluj și Bihor, prin Apuseni, va începe anul viitor și se va termina în 2026”, a precizat Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor.
VOSS, al doilea mare proiect dorit de sibieni
Proiectul Variantei Ocolitoare Sud Sibiu (VOSS) este finalizat și supus consultărilor publice, în același timp fiind depusă și solicitarea privind eliberarea acordului de mediu. Memoriul de prezentare conține descrieri detaliate ale viitorului traseu, inclusiv în ceea ce privește intersecțiile pe care le va avea cu actualele drumuri naționale sau județene, dar și siturile arheologice peste care va trece.
Proiectul construirii variantei ocolitoare de sud a Sibiului a fost ales de sibieni în cadrul unui sondaj derulat de Banca Mondială în anul 2019, fiind votat pe locul al doilea, după necesitatea construirii unui nou spital județean.
Memoriul de prezentare a proiectului „Construire varianta ocolitoare Sibiu sud” a fost publicat de Agenția pentru Protecția Mediului Sibiu la mijlocul lunii august și propune realizarea traseului care va ocoli municipiul Sibiu pe partea de sud, acesta urmând să facă legătura între Autostrada A1 (prin DN7H) în partea de Vest a Sibiului și DN1(E68) în partea de sud-est.
Conform Certificatului de Urbanism emis de Consiliul Județean Sibiu, terenurile peste care va fi construită VOSS sunt situate în intravilanul și extravilanul localităților Sibiu, Șelimbăr, Cisnădie, Rășinari, Poplaca, Cristian și Șura Mică. Memoriul depus la APM Sibiu descrie detaliat proiectul – de la caracteristici tehnice, la cele legate de protecția mediului. Astfel, varianta ocolitoare va fi un drum național de clasa tehnică II (drumuri naționale europene cu patru benzi de circulație și separator de sensuri). Printre altele, acest lucru înseamnă că viteza de proiectare va fi de 80 – 100 km/h; partea carosabilă va avea două căi unidirecționale a câte 3,50 m lățime; separator fluxuri de circulație: 3 m etc.
„Traseul pornește din apropierea nodului rutier la autostradă (Șura Mică) pe DN7H. Traseul străbate o zonă cu terenuri agricole, supratraversează DN1 prin intemediul unui pasaj racordat pe toate direcțiile cu bretele, traversează Râul Cibin printr-un pod și Calea Ferată CF 200 prin intermediul unui pasaj, intersectează DJ 106R care leagă Municipiul Sibiu de localitatea Poplaca, parcurge traseul pe lângă Rezervația Naturală Dumbrava din zona comunei Rășinari, intersectează DJ 106A care leagă Municipiul Sibiu de localitatea Rășinari, intersectează DJ 106D care leagă Municipiul Sibiu de Cisnădioara, intersectează DJ 106C care leagă Municipiul Sibiu de Cisnădie, străbate o zonă cu terenuri agricole paralel cu Râul Seviș până la intersecția cu E 68 (în zona intersecției cu strada Mihai Viteazul) de pe teritoriul comunei Șelimbăr” – este descrierea din memoriul de prezentare.
Detaliat, proiectul prevede că un număr total de 22 poduri, pasaje, viaducte și podețe. Principalele amenajări și construcții sunt următoarele: lungimea de cca 21,390 km; două benzi pe sens cu lățimea de 3,50 m fiecare; parapet metalic marginal și parapet axial din beton; noduri rutiere, poduri, pasaje iluminate; panouri fonoabsorbante pe zonele limitrofe zonelor de locuit și pădurilor; 7 intersecții amenajate cu sensuri giratorii sau noduri rutiere din care 2 noduri supratraversează și cursuri de apă; 1 pasaj rutier peste calea ferată; 8 poduri peste cursuri de apă, din care 2 sunt combinate cu noduri rutiere; 7 pasaje peste drumuri locale; 1 pasaj peste V.O.S.S. pentru traversarea unui drum local; 2 viaducte peste văi; 1 viaduct peste zona de protecție sanitară, combinat cu pod peste curs de apă; 1 loc de parcare pe fiecare sens; drumuri de acces la terenurile agricole.
Suprafaţa de teren propusă pentru ocupare definitivă în vederea construirii variantei ocolitoare este aproximativ de 137,354 ha.
VOSS va trece pe lângă arie naturală protejată
În documentul depus la APM Sibiu se menționează că VOSS nu este localizată în arii naturale protejate, dar se regăsește în proximitatea ariei naturale protejate de interes național RONPA0723 Parcul Natural Dumbrava Sibiului. Memoriul descrie tipurile de lucrări pentru protecția mediului ce se propun a fi realizate, cu precizarea că „proiectul nu se regăsește în fond forestier și nu necesită defrișări”.
Proiectul prevede montarea de panouri fonoabsorbante, iar în cadrul evaluării impactului asupra mediului se va analiza necesitatea instalării unor panouri anticoliziune. În ceea ce privește lucrările de amenajări peisagistice, proiectul prevede plantări de fâșii verzi de protecție / bariere tehnice izolatoare de-a lungul căilor rutiere majore, fără a periclita vizibilitatea la trafic, dar și supra- și subtraversări pentru animale.
Totodată, datorită studiilor istorice, au fost identificate aproape 20 de situri arheologice, așezări romane sau daco-romane, fortificații etc. pe lângă care va trece VOSS. Traseul se suprapune cu unele dintre acestea: așezarea Coțofeni de la Cisnădie; amenajarea hidroedilitară – Alter Kanal – Canalul Vechi – Canalul Gura Râului – Sibiu; precum și cu așezarea romană de la Cristian, care se află la estul localității pe malul Cibinului („posibil da” fiind mențiunea din memoriu).
La finele anului trecut, CJ Sibiu și CNAIR au decis să amâne obținerea finanțării pentru perioada exercițiului bugetar2021-2027. Banii din acest exercițiu, teoretic, pot fi cheltuiți până la finele lui 2030. Reprezentanții CNAIR au estimat că pentru centura ocolitoare ar fi necesare peste 430 de milioane de euro.
Ligia VORO, Dan BIRTA, Ion SURDU & Alex TOTH
Articol publicat în ediția cu nr. 121 a revistei Transilvania Business.