Profitul net al grupului financiar de la Cluj a urcat, în primul trimestru, cu 35% față de aceeași perioadă din 2023.
Banca Transilvania (BT) a obținut rezultate pozitive, având creșteri ale economiilor clienților, soldului creditelor, volumului tranzacțiilor și numărului de clienți atrași, a anunțat conducerea grupului clujean.
Numărul tranzacțiilor prin BT a ajuns la o jumătate de miliard în primele trei luni ale anului, +35% față de T1 2023. 74.000 de credite noi au fost acordate de bancă în primele trei luni, +26% față de aceeași perioadă a anului trecut, de 5,2 miliarde lei. Numărul clienților BT a crescut cu 50.000, dintre care 42.000 persoane fizice, iar 8.000 sunt companii.
35% dintre persoanele fizice au devenit clienți prin deschiderea de cont curent prin BT Pay, fără drum la bancă. Banca a susținut afacerile aflate la început, în primele trei luni atrăgând 11.000 de startup-uri. Numărul clienților activi a ajuns la 4,3 milioane.
Tetik: „Inflația e mai rezistentă decât speram”
“Începutul anului este încurajator și ne arată că suntem în grafic cu îndeplinirea obiectivelor noastre pentru prima parte din 2024. Ne concentrăm pe creșterea volumelor, a numărului de clienți, pe atragerea de business pe toate segmentele pe care operăm, dar și pe consolidarea companiilor din grupul BT. Creștem astfel bilanțul și anvergura grupului, contribuind semnificativ la bancarizarea românilor.
Macroeconomic, anul rămâne provocator atât ca nivel ridicat de incertitudine și volatilitate internațională, cât și în ceea ce privește indicatorii economici. Inflația se dovedește mai rezistentă decât am fi sperat, iar creșterea economică este încă redusă. Suntem însă optimiști și investim susținut în dezvoltarea business-ului”, a spus Omer Tetik, director general al BT.
Profitul de grup: 1,1 miliarde lei
Profitul net consolidat al grupului BT a fost de 1,1 miliarde lei (+35% față de primul trimestru din 2023), din care cel al băncii, de 913 milioane (+35% față de T1 2023). Subsidiarele şi participațiile de capital au contribuit cu 219 milioane la profitabilitatea BT. Activele grupului BT au ajuns la 176 miliarde de lei, iar nivelul creditelor nete, la 77,1 miliarde.
Eficiența operațională a băncii a atins nivelul de 45,10%, calculat cu un impact anualizat al contribuției la Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare şi la Fondul de Rezoluție. Venitul net din dobânzi al băncii este cu 28% mai mare față de T1 2023, iar cel din taxe și comisioane, cu 18%, pe fondul majorării activității BT.
Depozitele clienților au crescut până la 137 miliarde lei la nivelul băncii, dintre care 88 miliarde economiile persoanelor fizice, iar 48,8 miliarde, depozitele companiilor. Raportul credite brute/depozite la nivel de bancă este de 56%. Rata creditelor neperformante este de 2% la 31 martie. Solvabilitatea este de 20% fără profit inclus, respectiv 21,4% cu profit inclus.
Cum au evoluat liniile de business
Depozitele clienților la nivelul băncii au înregistrat o creștere de 14,7 miliarde lei, 12% față de martie 2023. Soldul creditelor brute la nivel de bancă înregistrează o creștere de 9,5 miliarde lei, +14,1% față de martie 2023. 4.000 de persoane şi-au cumpărat locuințe cu ajutorul BT, suma acordată fiind de 1 miliard lei.
Soldul creditelor ipotecare / imobiliare este de 19 miliarde lei și a crescut cu 13% în comparație cu T1 2023, reprezentând 25% din portofoliul de credite. Soldul creditelor acordate entităților juridice a ajuns la 45 de miliarde lei, cu 16% mai mult decât la finalul primului trimestru al anului anterior.
Principalele borne în digitalizare:
- 92% din clienții băncii (4 milioane) sunt digitalizați și folosesc cel puțin o aplicație a băncii.
- Comportamentul de economisire al clienților a fost încurajat de funcționalitatea nouă din aplicația BT Pay, Round Up, activată de 12.000 de clienți în fiecare lună, în perioada ianuarie – martie 2024.
- BT Pay are 200.000 de utilizatori noi, număr record pentru o perioadă de trei luni.
- Din cele 6,1 milioane carduri BT, 3,8 milioane sunt unice în wallet-urile BT Pay, Apple Pay, Google Pay, Fitbit Pay şi Garmin Pay. În aplicația BT Go, lansată în iulie 2023, sunt 80.000 de companii înrolate.
- Acestea au realizat 500.000 de plăți în primele trei luni ale anului.
- Numărul plăţilor cu telefonul este de +40% în T1 2024 faţă de T1 2023.
- BT a anunțat colaborarea cu compania din SUA pentru integrarea Microsoft 365 Copilot și GitHub Copilot în activitatea angajaților, asistenți de inteligență artificială ce accelerează noi obiceiuri în munca lor de zi cu zi și cresc eficiența în dezvoltarea de programe.
Educație financiară:
- Au fost 120.000 de interacțiuni cu Finanțe pe Înțelesul Tuturor, programul național de educație financiară al băncii, prin intermediul rețelei BT și online.
- 1 milion de persoane au făcut 1,5 milioane de vizite pe Întreb BT, platforma online cu peste 2.000 de întrebări și răspunsuri, cei mai mulți fiind din România, Germania, Marea Britanie, Italia și Spania. 60.000 de persoane au accesat funcționalitatea AI Search în perioada ianuarie – martie.