Edilul clujean a fost numit, la Paris, membru în Board-ului Pactului Global al Primarilor pentru Climă și Energie (GCoM).
Ca parte a celei mai mari alianțe globale a primarilor pentru climă, GCoM (13.000 de orașe și administrații locale și 1,2 miliarde de oameni), Boc va lucra alături de copreședinții Michael Rubens Bloomberg – trimis special al ONU pentru ambiția și soluțiile climatice, fondator al Bloomberg Philanthropies și Bloomberg LP, Maros Sefcovic – vicepreședinte executiv al Comisiei Europene pentru Green Deal european, relații interinstituționale și previziune şi alți reprezentanți ai administrațiilor locale.
„Împreună, aceștia vor spori ambiția globală în materie de climă prin promovarea și sprijinirea acțiunilor locale. Reprezentând Asia de Sud, UE și Europa de Vest, primarii își vor reprezenta regiunile pe scena mondială, catalizând acțiunile climatice ale orașelor pentru a ajuta guvernele naționale să îndeplinească ambițiile cele mai înalte ale Acordului de la Paris”, conform municipalității clujene.
Alături de primarul Boc, în boardul GCoM a fost numită și Pratibhaben Jain – primarul orașului Ahmedabad (India). „Sunt încrezător în eforturile Consiliului și onorat să lucrez cu acest grup ambițios de lideri locali pentru a promova la nivel local, național și global obiectivele comunităților noastre și viziunea pentru un viitor mai sustenabil și mai rezilient” a declarat Emil Boc.
Miliardarul filantrop
„Primarii Jain și Boc sunt hotărâți să abordeze criza climatică cu soluții inovatoare și bazate pe date. Conducerea lor în cadrul consiliului va ajuta orașele să-și accelereze progresele în reducerea emisiilor, îmbunătățirea sănătății publice și salvarea mai multor vieți”, susține Michael Bloomberg.
Fostul primar, în decurs de trei mandate, al orașului New York este cotat în Topul Forbes cu o avere de 106 miliarde de dolari. El a activat inițial în Banca de Investiții Salomon Brothers, după care a fondat Bloomberg, companie financiară globală, informațională și de mass-media. După ce și-a terminat ultimul mandat s-a dedicat filantropiei.
„Peste tot în lume, primarii susțin soluții locale unice la provocările globale. Suntem încântați să le urăm bun venit primarilor Jain și Boc în acest grup dinamic de lideri locali ai climei pentru a continua mobilizarea eforturilor de transformare în regiunile lor și nu numai””, a afirmat Maros Sefcovic.
Invitați la deschiderea Jocurilor Olimpice
„Emil Boc a pus accentul pe integrarea unor acțiuni climatice solide în planificarea urbană pentru a promova reziliența la schimbările climatice, decarbonizarea și accesul echitabil la energie. Cluj-Napoca este unul dintre cele 112 orașe din UE care își propun să atingă neutralitatea climatică în 2030, ca parte a misiunii UE privind neutralitatea climatică și orașele inteligente.
În prezent, Boc este ambasador național al Convenției Primarilor din România, președinte al Comisiei pentru politica de coeziune teritorială și bugetul UE, coraportor privind viitorul politicii de coeziune și președinte al Asociației Municipiilor din România”, potrivit GCoM.
Orașele și partenerii GCoM împărtășesc o viziune pe termen lung de sprijinire a acțiunilor voluntare pentru combaterea schimbărilor climatice și pentru o societate rezilientă și cu emisii reduse.
GCoM deservește orașele și administrațiile locale prin mobilizarea și sprijinirea unor acțiuni ambițioase, măsurabile și planificate privind clima și energia în comunitățile lor, prin colaborarea cu rețelele de orașe/regionale, guvernele naționale și alți parteneri în vederea realizării viziunii noastre. Coaliția cuprinde orașe de pe șase continente și 146 de țări, reprezentând peste 1 miliard de persoane sau mai mult de 13 % din populația globală.
În contextul prezenței în capitala Franței, primarul Emil Boc și ceilalți membri ai Board-lui au fost invitati de către primarul Parisului, Ann Hidalgo, la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice.