Consiliul Județean (CJ) Cluj a realizat un proiect de amenajare a centrelor satelor de munte Mărgău și Răchițele.
Prin intermediul structurii sale de specialitate, CJ Cluj a realizat, în colaborare cu Primăria Mărgău, un proiect urbanistic de amenajare a centrelor acestor sate. Documentația de urbanism realizată gratuit de CJ urmează a fi dezbătută de membrii Comisiei Tehnice de Amenajarea Teritoriului și Urbanism Cluj.
„Nefiind necesară realizarea unui plan urbanistic zonal, am creionat aceste idei de amenajare a zonei centrale pentru două sate, extrem de pitorești, specifice zonei montane a județului Cluj.
Am propus Primăriei Mărgău o viziune de dezvoltare și amenajare rurală, de care aceasta va trebui să țină cont în momentul în care va solicita autorizația de construire și demararea efectivă a proiectelor de execuție.
Păstrarea caracterului local și uniformizarea urbanistică a patrimoniului construit din zona rurală reprezintă o prioritate și o constantă a activității instituției pe care o conduc”, a declarat președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe.
În centrul satului Răchițele, incinta și accesul la căminul cultural, forul județean a propus o reorganizare a întregului amplasament prin utilizarea de materiale naturale, specifice zonei.
Au fost propuse lucrări de refațadizare și acces, de amenajare de locuri cu parcare, accese auto și pietonale, spații verzi și parkinguri velo.
Este urmărită și refacerea parapetului ce împrejmuiește Valea Stanciului, din vecinătate. Prin această amenajare, CJ urmărește crearea unui punct de plecare pentru un proiect mai amplu ce vizează amenajarea sitului Cascada Răchițele.
În centrul satului Mărgău, care cuprinde incinta primăriei și zona de acces, CJ a propus sistematizarea întregului amplasament, prin reorganizarea spațiului și utilizarea de materiale naturale.
Amenajările sunt propuse pentru organizarea incintei primăriei, cu acces pietonal, carosabil, loc de joacă și părculeț pentru copii, cât și refacerea împrejmuirii existente și a parapetului de la nivelul văii ce traversează satul.