Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Drumul Urşilor, un traseu turistic-istoric pe Valea Gurghiului

Asociația Visit Mureș lansează pentru cei ce iubesc traseele în natură, o noua atracție turistică pe Valea Gurghiului. Numit Drumul Urșilor, traseul turistic-istoric măsoară 25 de kilometri în jurul satului Orșova şi cuprinde mai multe puncte de atractivitate, cum este un sit preistoric de exploatare a sării. Anunțul a fost făcut luni, 16 septembrie, pe pagina de socializare a asociației.



„O nouă atracţie turistică se conturează frumos în Valea Gurghiului. Drumul Urşilor este un traseu tematic de 25 de kilometri, care înconjoară satul Orşova, atingând toate zonele de interes, şi care pune în valoare natura, legendele, dar şi oamenii locului. Circuitul este împărţit în 7 zone tematice, fiecare cu caracteristicile ei, cu experienţe potrivite pentru fiecare drumeţ”, a anunţat Asociaţia Visit Mureş, pe Facebook.

 

Drumul Urşilor și-a propus să readucă oamenilor bucuria de a descoperi, cu rucsacul în spate, frumusețile din natură.

„Misiunea traseului Drumul Urșilor este aceea de a oferi oamenilor oportunitatea de a trăi experiența unor zile în care să se conecteze cu natura, poveștile si oamenii locului, dar mai ales a unor zile în care să uite de probleme” se spune pe site-ul dedicat acestui traseu.

Locuri uitate, locuri distruse pe Drumul Urșilor

Traseul Drumul Urşilor își propuse revitalizarea unor locuri extraordinare, uitate sau chiar distruse.

Circuitul e constituit din şapte zone tematice: Drumul Sării, Colinele Satului, Drumul lui Popa Ursu, Poteca Sălbatică, Drumul spre Apus, Uliţa Copilăriei şi Via Ursae.

Pe Drumul Sării, se arată pe site-ul traseului turistic, se traversează zona tainică a dealului sărat, Slatini, ocazie cu care vor fi puse în valoare depunerile şi formaţiunile de sare dar şi plantele specifice zonei.

„Pe lângă natura deosebită, zona ascunde o istorie remarcabilă, plină de mister”, se spune în sursa citată. De pe Colinele Satului se pot admira terenurile localnicilor „lucrate cu dragoste şi măiestrie”, iaratunci când traseul traversează păşuni, pot fi văzute turme de oi, îngrijite de ciobani cu povești în traistă.

 

Drumul lui Popa Ursu este un traseu comemorativ care își propune să aducă în atenție  parcursul realizat fără încălțăminte de acesta până la Reghin. Va putea fi observată şi hărnicia sătenilor, cu gospodăriile lor.

Pe Poteca Sălbatică, li se propune turiștilor explorarea pădurilor sălbatice, acolo pe unde se spune că uriașii, locuitori prin acelor zone ar fi ascuns comori ascunse între pereții stâncoși.

Comorile ascunse ale naturii

Chiar dacă aceste comori ale uriașilor vor rămâne ascunse, natura își arată adevăratele sale comori. Una dintre ele este panorama spectaculoasă asupra zonei oferită de Piatra Orşovei. Drumul spre Apus aduce o imagine aparte, în care soarele începe să apună peste crestele Munților Gurghiului.

Odată ajunși pe Ulița Copilăriei, călătorii vor duce cu ei amintiri și informații, confirmând încă o dată adevărata importanță a conservării naturii şi istoriei rurale.

Via Ursae

Cel de-al șaptelea traseu propus, Via Ursae, este alternativa tematică dedicată de inițiatorii acestui demers traseului Via Transilvanica, unul inspiraţional pentru Drumul Urşilor.

„Pentru drumeţii care aleg să parcurgă şi această porţiune (care se va intersecta cu Via Transilvanica), aventura de pe Drumul Urşilor devine una de două zile, dar şi cu posibilitatea de a experimenta viaţa nocturnă la stână”, mai spun organizatorii pe site.

Pe traseu vor fi montate, din kilometru în kilometru,  borne din lemn, pe care vor fi amplasate coduri QR. Prin intermediul acestora, drumeții vor putea să descoperi istorisirile sătenilor.

 





Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Star Repro își extinde ferma de la Ciumeghiu, Bihor

Articolul următor

Laureați sălăjeni la Gala Regională Nord-Vest ROMÂNIA EȘTI TU

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Brașov, Covasna și Harghita 2024
The Voices of Business Awards Arad, Timiș și Caraș-Severin 2024
The Voices of Business Awards Bistrița-Năsăud, Mureș, Sălaj și Cluj 2024
The Voices of Business Awards Sibiu, Alba și Hunedoara 2024
The Voices of Business Awards Bihor, Satu Mare și Maramureș 2024
Citește și:
Investiții
Infrastructură
Citeste mai mult

Angajări în domeniul feroviar

Târgul de Carieră Feroviară în România revine în luna iunie cu cea de-a X-a ediție și aduce în…
Turism
Citeste mai mult

Crama Jelna a luat bronzul la Top Hotel Awards

Pentru a treia oară consecutiv vinarii bistrițeni se clasează pe podiumul competiției destinate industriei ospitalității din România. „Suntem…
Educație
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share