Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Piața imobiliară de toamnă: oferta se restrânge, prețurile cresc

locuințe
Piața rezidențială a Clujului, unul dintre motoarele sale economice, pare să se fi gripat | Foto: Municipiul Cluj-Napoca

Județul Cluj a ieșit din top 3, iar Covasna se află la coada tranzacțiilor pe piața rezidențială în România.

În septembrie 2024, la nivel național, piața imobiliară a fost destul de activă la locuințe, conform unei analize a agenției clujene Blitz Imobiliare. Potrivit Autorității Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară), în România s-au înregistrat 54.813 tranzacții, cu 3.746 mai multe decât în august (+7,3%). Comparativ însă cu septembrie 2023, numărul tranzacțiilor a scăzut cu 801 (-1,4%).



Această ușoară scădere față de anul trecut poate însemna că oamenii sunt mai atenți când cumpără locuințe, cel mai probabil din cauza prețurilor mai ridicate. Prețurile locuințelor și materialelor de construcții au crescut în medie cu 10-15%. Oferta de locuințe noi e limitată. Mulți cumpărători preferă să aștepte, sperând la condiții mai bune, își ajustează bugetul să se adapteze la schimbări.

Mai multe tranzacții cu credit ipotecar

Cele mai multe tranzacții s-au înregistrat în București (9.809), Ilfov (4.355) și Constanța (2.996). La polul opus sunt județele Teleorman (40 tranzacții), Covasna (355) și Giurgiu (355). Aceasta arată că piața imobiliară este mult mai inertă în zonele respective; dezvoltarea economică este mai redusă, iar cererea de locuințe nu este la fel de mare ca în marile orașe.

53,81% din tranzacțiile imobiliare din septembrie 2024 au fost realizate prin credite ipotecare. Numărul ipotecilor a crescut semnificativ față de anul trecut, la 29.497, ceea ce reprezintă o majorare cu 10,07% față de septembrie 2023. Cele mai multe credite ipotecare s-au înregistrat în București (4.707), Ilfov (2.634) și Constanța (2.066), zone unde s-au efectuat și cele mai multe tranzacții imobiliare.

Mulți oameni accesează credite bancare pentru a-și permite să cumpere locuințe, mai ales în marile orașe cu prețuri sunt ridicate. Chiar dacă mulți cumpărători așteaptă oportunități mai bune, preferă să își finanțeze achizițiile prin credite bancare. Deși prețurile locuințelor sunt ridicate, mulți cumpărători vor să cumpere și apelează la bănci pentru a-și finanța achiziția.

Prețurile s-ar putea dubla în București

„În București, cererea pentru locuințe este foarte mare, oferta de apartamente noi fiind însă în scădere. Autorizațiile pentru construcția de clădiri rezidențiale au scăzut cu 18% în 2023 față de 2022 și cu 37,5% față de 2021.

Dacă această tendință va continua, avertizează specialiștii în imobiliare, prețurile vor crește și mai mult, iar numărul locuințelor noi va fi sub media din ultimii ani. Se estimează că prețurile ar putea chiar să se dubleze în următorii șapte ani, ceea ce ar face și mai greu accesul la o locuință în București.

Chiar dacă prețurile locuințelor cresc, oamenii sunt tot mai atenți la calitatea acestora. Românii caută locuințe bine izolate, cu finisaje de calitate și acces ușor la transportul public și alte facilități. Accesul la credite ipotecare rămâne un factor important care susține cererea.

Deși prețurile locuințelor au rămas ridicate, mulți cumpărători au continuat să acceseze credite ipotecare pentru a-și achiziționa o locuință. Un factor important care influențează decizia de a opta pentru un credit este evoluția dobânzilor. În ultimul an, acestea au scăzut foarte puțin, iar tendința s-a inversat în 2024.

În trimestrul III, indicele de referință pentru creditele consumatorilor a fost de 5,86%, iar prognoza pentru trimestrul IV indică 5,99%. Banca Națională a României (BNR) a scăzut recent dobânda de referință la 6,75%, ceea ce ar putea avea un impact pozitiv asupra dobânzilor oferite de bănci în următoarele luni”, conform Blitz.

Rate mai mici la locuințele „verzi”

“Pentru a diminua impactul creșterii dobânzilor, specialiștii financiari recomandă creditele cu dobândă fixă pe o perioadă de 3-5 ani. Aceasta pot aduce multiple beneficii: reducerea ratelor lunare cu 100-350 lei; economii anuale de până la 4.200 lei; control mai mare asupra bugetului personal, fără teama de fluctuațiile dobânzilor variabile.

Refinanțarea creditelor cu dobândă variabilă către credite cu dobândă fixă poate oferi stabilitate și predictibilitate pe termen lung. O opțiune tot mai populară este Creditul Verde, ce oferă dobânzi mai mici pentru proprietățile eficiente energetic. Diferența dintre dobânda unui credit „verde” și a unui credit ipotecar standard poate ajunge la un punct procentual, ceea ce se traduce în economii semnificative pe termen lung.

Dobânzile oferite de bănci variază în funcție de mai mulți factori, precum valoarea creditului, avansul, tipul creditului (standard sau verde), sau virarea venitului la banca respectivă. Cele variabile sunt cuprinse între 7,95% și 9,76%, în timp ce dobânzile fixe pentru primii 3-5 ani variază între 4,90 și 5,75%.

În contextul actual, deși dobânzile au crescut, interesul pentru creditele ipotecare rămâne ridicat, iar opțiunile pentru dobânzi fixe și refinanțare oferă soluții atractive pentru cumpărători”, spune Adelina Cavalu, expert pe finanțări bancare al Blitz Imobiliare.





Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

TRANSAVIA celebrează Ziua Sustenabilității cu recunoașteri Gold și Silver în cadrul Community Index® 2024

Articolul următor
Județul Cluj a ieșit din top 3, iar Covasna se află la coada tranzacțiilor pe piața rezidențială în România.

Cluj, Vilnius și Taurage se vor orașe nepoluate

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Brașov, Covasna și Harghita 2024
The Voices of Business Awards Arad, Timiș și Caraș-Severin 2024
The Voices of Business Awards Bistrița-Năsăud, Mureș, Sălaj și Cluj 2024
The Voices of Business Awards Sibiu, Alba și Hunedoara 2024
The Voices of Business Awards Bihor, Satu Mare și Maramureș 2024
Citește și:
Investiții
Infrastructură
Citeste mai mult

Angajări în domeniul feroviar

Târgul de Carieră Feroviară în România revine în luna iunie cu cea de-a X-a ediție și aduce în…
Turism
Citeste mai mult

Crama Jelna a luat bronzul la Top Hotel Awards

Pentru a treia oară consecutiv vinarii bistrițeni se clasează pe podiumul competiției destinate industriei ospitalității din România. „Suntem…
Educație
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share