Managerul Clusterului Agro Transilvania, specialist în agribusiness și politici economice, a explicat, în cadrul programului Ecoteca – Reporting: Climate, cum afectează schimbările climatice micii producători și consumatorii.
- A fost un an cumplit pentru agricultură, acesta vine după alți ani de secetă. Cum solul nu a putut să își revină de la an la altul, rezultă un deficit care se acumulează. În Transilvania seceta nu ne-a dat atât de mult peste cap, mergem pe veniturile de anul trecut, însă Moldova, Muntenia pierd teren care nu va își va reveni.
- Se vede diferența frapantă între terenurile irigate și cele care au așteptat mila Domnului – să cadă apa din cer. Nu este o soluție să întindem mâna în fiecare an la Comisia Europeană, în loc ca măcar să ne facem o asigurare.
- Sunt fermieri care nu pot duce cu găleata apă de la izvor pe ogor pentru că în unele zone este nevoie de structuri ce solicită costuri mari, prohibitive. Unii au reușit refacerea sistemelor de irigare – probabil că nu toate țevile au fost furate, alții și le-au făcut pe banii lor, fermieri care au înțeles că trebuie să lucreze la scară mai mare sau împreună.
- În mod normal apa trebuie să ajungă direct la rădăcină. Totuși, pentru irigarea prin picătură, direct la plantă, trebuie investiții de milioane de euro la hectar. Costurile de forare a apei devin tot mai scumpe, deoarece echipamentele trebuie să coboare din ce în ce mai mult, iar toate acestea se vor reflecta în buzunarul nostru.
- În mod normal, la o pâine, doar 10% din bani merg la fermier, însă la alte produse lanțul de valoare este mai scump. La ferma familială normală marja de profit e foarte redusă. În unele activități fermierii au mers pe minus, fiecare vacă le aducea pierdere, nu profit; însă nu renunțau la vaci pentru că au investit mult ca să se apuce de cultivat ca să scoată mai mulți bani în primăvară, din primele recolte de cireșe sau căpșune. Acum mulți dintre acești fermieri mici toarnă betoane în Spania.
- Canalizarea apei, construirea de baraje vor putea să ducă mai departe comunități pe care altfel acel teritoriu le pierde, stiluri de viață care vor dispărea. Dacă se vrea și aducerea de turiști, aceștia au tendința de a consuma mai multă apă decât acasă, creând probleme suplimentare zonei respective.
Dictatura hipermarketurilor s-a văzut în pandemie
- În Transilvania antreprenorii ar trebui să meargă pe legumicultură, horticultură, deoarece pentru o fermă de animale îți trebuie 100 ha, pe care nu le ai în zona Clujului. Astfel sunt mai aproape de consumatori și nu trebuie mulți intermediari; la zootehnie e nevoie de procesare, deci se complică lucrurile.
- Fermierii noștri nu sunt pe lanțul de valoare, altfel ar produce mai multă valoare adăugată, un profit mai mare. Ei preferă să vândă de la poarta fermei ca să reducă riscul cât mai mult. Hipermarketurile controlează mult din lanțurile de valoare în România, s-a văzut în pandemie cum s-au regrupat, în timp ce micii producători au trebuit să tragă obloanele.
- Există și problema importurilor care impun o presiune exagerată. UE subvenționează puternic exportul și blochează importurile de alimente, ca să ducă fermierii spre zona de sustenabilitate. Se impune și digitalizarea acestui domeniu pentru ca eu, consumatorul, să știu cine e producătorul, la fel, fermierul să cunoască prețurile pe diverse piețe, pentru a nu fi lăsat la mâna intermediarilor.
- În România nu există structuri de stocare la produsele perisabile, pentru că unul e prețul la cartofi în septembrie, când produce toată lumea, altul în ianuarie. Este posibil să nu ne putem vinde unele produse în anumite perioade pentru că Polonia subvenționează puternic produsele de calitate conform unor scheme inventate acolo, deci zona devine gri pentru ai noștri.
- Genul acesta de lanțuri de valoare și l-au creat hipermarketurile singure, o soluție creată pentru un interes comun: să aibă produse constante de peste tot, din România sau Australia. Acestea au centre logistice la care apelează.
Aducerea asiaticilor, doar soluție de avarie
- Românul trebuie să aibă acces la lanțul de valoare, asta însemnând scurtcircuitarea unor intermediari. Acum producătorul este subordonat comerciantului, lanțurile de logistică aparțin producătorilor. Dacă vrem să producem pentru o țară precum China, care consumă enorm, nu pentru procesatori sau retaileri, se poate face integrarea producătorilor din toată Europa. Soluții pot fi dacă există interes.
- Sunt fermieri care ar putea influența piața cu cantități mai mari pe care să îi ducem mai aproape de consumatori. Din păcate, tinerii nu mai vor să facă agricultură – mai bine vând într-un mall, la căldurică.
- Nu poate fi o strategie de țară să ne bazăm pe Asia de Est, știu cum stau lucrurile, am fost și eu în Vietnam să aducem lucrători în alimentație la Cluj. De aici asiaticii pleacă în Germania, după ce i-am adus în România pe costurile noastre. Este o soluție reactivă, nu proactivă, iar în 10-15 ani ne vom plânge din nou că nu avem lucrători.
Șansa noastră: produse tradiționale & „made in Romania”
- Putem face salarii mai mari, dar întrebarea este cum produci de 10.000 de lei ca să dai aceste remunerații. Anul viitor va crește presiunea pe antreprenor, implicit el va crește și prețul produselor, că de acolo își ia venitul. În România nu suntem atractivi pentru munca grea, iar marja pe profit nu se compară cu alte domenii mai atractive, însă în industria agroalimentară, unde este vorba despre un bun public trebuie să intervină guvernanții.
- Prin programe subvenționate, precum tomata, comunicăm Comisiei Europene că avem o problemă endemică pe care vrem să o sprijinim cu banii noștri, însă acest lucru se poate face doar pe o perioadă limitată, deoarece altfel se consideră că se distorsionează concurența în piață.
- La nivelul UE însă poți să sprijini produsele de calitate: produs de România, produsele tradiționale. Pentru aceasta trebuie să fie viziuni pe termen lung. Orice plan B în afara unei viziuni strategice va duce la cârpeli pe termen lung.
Grija față de mediu: în topul intereselor românilor
Studiul Barometrul României Responsabile, realizat de Cult Market Research și GRF+, arată că grija față de mediu se află pe locul doi în topul intereselor românilor. La capitolul ecologie, cel mai înalt nivel îl reprezintă așteptarea românilor ca marile companii să se implice prin crearea de produse și servicii sustenabile și accesibile.
În acest sens, asociația Ecoteca și agenția GRF+ au demarat programul Reporting: Climate pentru a sprijini consolidarea unei comunități de jurnaliști pregătiți să trateze teme complexe legate de mediu, climă și sustenabilitate, pentru a susține o mai bună informare a publicului cu privire la aceste subiecte.
“Jurnalismul de mediu bazat pe informații corecte, complete și de actualitate poate fi soluția pentru provocările de care se lovește publicul în a înțelege și conștientiza probleme reale de mediu și sustenabilitate. Astfel pot fi combătute fenomene de tip fake news sau greenwashing, și accesibilizate subiecte complexe frecvent transmise în termeni mult prea tehnici, în permanență schimbare sau reajustare la indicatori de tip legislativ sau economic”, potrivit Ecoteca.
Programul este organizat în patru module tematice în format fizic și online, care se desfășoară în perioada iunie – noiembrie, susținute de 15 experți de mediu și jurnaliști cu experiență relevantă din domeniu. Fiecare modul este compus din două sesiuni de învățare – un eveniment fizic și un masterclass online.
Modulele cuprind temele reciclare, managementul apei, eficiență energetică și economie circulară. Ecoteca este o organizație specializată în managementul corespunzător al deșeurilor. Are experiență în politici publice, consultanță în implementarea de proiecte de gestionare a deșeurilor din fonduri europene, private (provenite de la companii), fonduri naționale.
