Discuțiile de la municipalitatea clujeană au vizat întărirea cooperării bilaterale în economie, administrație publică, dar și consolidarea relațiilor de înfrățire cu orașul Karaganda.
Discuțiile de la municipalitatea clujeană au vizat întărirea cooperării bilaterale în economie, administrație publică, dar și consolidarea relațiilor de înfrățire cu orașul Karaganda.
Din delegație au făcut parte oamenii de afaceri Sabir Niyazov – CEO al Terracon Valley Startup Ecosystem și Askar Orazbekov – fondatorul Forever Flourishing, Akdidar Rymbek – șef adjunct al Departamentului de industrie și inovare industrială din Karaganda, Konstantin Ilnitskiy, șef al Departamentului de informatizare, servicii publice și arhivele din Karaganda.
Au mai fost prezenți și Zarina Kozhukhova – consultant cultural, Rauan Saduakassov – consilier al Ambasadei, Viktor Riklefs – prorector al Universității de Medicină Karaganda. În cadrul întrevederii cu primarul Emil Boc și viceprimarul Dan Tarcea au fost abordate teme precum dezvoltarea parteneriatelor educaționale, schimburile culturale, posibilități de cooperare economică.
“Delegația din Karaganda a exprimat aprecierea pentru modul în care orașul nostru s-a dezvoltat și capacitatea Clujului de a-și defini și utiliza avantajele competitive pentru creștere economică și creșterea calității vieții în oraș. Oaspeții au subliniat aprecierea pentru deschiderea Clujului către colaborări internaționale și dezvoltarea de proiecte comune care să promoveze interesele ambelor orașe.
Această vizită marchează un nou capitol în relația dintre Cluj-Napoca și Karaganda, demonstrând angajamentul ambelor orașe de a construi un parteneriat solid și benefic pentru cetățenii lor”, a spus Emil Boc. Pe timpul șederii la Cluj delegația a avut întrevederi cu universități clujene, Cluj Innovation Park, centre de inovare (DIH4Society, DIH Transilvania), Clusterul Mobilier Transilvan, Green Energy Cluster.
Interesați de viitorii ingineri ai Clujului
Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) a primit vizita delegației oficiale din Karaganda, cel mai mare centru industrial, comercial, științific și cultural din Kazahstan. Delegația condusă de Yermek Alpyssov, guvernatorul regiunii, a inclus 12 membri: autorități locale și regionale, rectori de universități, directori de departamente comerciale și industriale, primarul orașului Karaganda, Meiram Kozhukhov.
Din delegație a făcut parte Ali Yerlik Sakirovici – ambasadorul Republicii Kazahstan în România. Delegația însoțită de Ștefan Gadola, consul onorific al Kazahstanului la Cluj, fondator al companiei EnergoBit, a fost primită de rectorul UTCN, Vasile Țopa, alături de prorectori ai instituției.
“Discuțiile s-au concentrat pe colaborările dintre UTCN și industrie, care au captat atenția delegației kazahe. Participanții din Kazahstan au fost deosebit de interesați de proiectele viitoare de dezvoltare a universității în domenii strategice.
Acestea sunt inițiativele Institutului de Cercetare în Inteligență Artificială și programele extinse de mobilitate academică internațională, care implică atât studenți, cât și cadre didactice. Dialogul s-a extins ulterior asupra intereselor academice comune, cu un accent pe programele de învățământul dual, ingineria civilă, arhitectura și alte discipline inginerești”, a precizat conducerea UTCN.
Producătorul de petrol nr. 1 din Asia Centrală
Kazahstanul este cel mai mare producător de petrol din Asia Centrală și a treia țară din lume ca rezerve de uraniu, un stat foarte bogat în resurse naturale, dar încă neexploatate la capacitate maximă. De asemenea, dispune de zăcăminte de gaze naturale, cărbune, cupru, zinc, mangan, fier și aur. Principalele industrii sunt metalurgică, constructoare de mașini și alimentară.
Economia Kazahstanului beneficiază de însemnate resurse de materii prime. Preocupările autorităților în domeniul economic sunt creșterea economică durabilă, asigurată prin diversificarea producției energetice, extinderea zonelor de exploatare și majorarea exporturilor de hidrocarburi, creșterea competitivității produselor şi optimizarea relațiilor comerciale cu statele vecine.