Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Andre Rieu va susține două concerte la Cluj. Cât costă biletele

Celebrul violonist și dirijor Andre Rieu va reveni în România pentru două spectacole de excepție, ce vor avea loc în 13 și 14 noiembrie 2025, la Sala Polivalentă BTarena din Cluj-Napoca.



Biletele au fost puse în vânzare și pot fi achiziționate atât online de pe Eventim.ro, cât și în format fizic din outlet-urile partenere (Cărturești, Librăriile Humanitas, magazinele Good2Go, hipermarketurile Carrefour).

“Concertele promit să fie evenimentele anului în capitala Transilvaniei. Vor fi o celebrare a artei și a bucuriei de a trăi, oferind publicului ocazia de a se delecta cu un repertoriu vast, de la valsuri nemuritoare la arii de operă și operetă, până la interpretări inedite ale unora dintre cele mai cunoscute piese internaționale.

Rieu, renumita sa orchestră, Johann Strauss, și numeroși invitați speciali, le vor oferi spectatorilor o experiență muzicală de neuitat îmbinând eleganța muzicii clasice cu momente unice de virtuozitate, emoție pură și spectacol.

Acesta este unul dintre cei mai apreciați muzicieni contemporani, cunoscut la nivel global pentru spectacolele sale pline de viață și pentru abilitatea sa de a face muzica clasică accesibilă tuturor generațiilor.

Cu o carieră impresionantă marcată de 40 de milioane de albume vândute, sute de concerte sold-out și o audiență anuală care depășește 600.000 de spectatori, rămâne un adevărat simbol al eleganței muzicale”, anunță organizatorii.

Recordurile lui Rieu în România:

  • București, 2015: Rieu a susținut șapte concerte consecutive sold-out în Piața Constituției, reunind 85.000 de spectatori, performanță fără precedent pentru un artist de muzică clasică.
  • București, 2016: artistul a avut două concerte sold-out, în Piața Constituției, cu 25.000 de spectatori.
  • Cluj-Napoca, 2019: Sala Polivalentă BTarena din Cluj-Napoca a fost sold-out timp de patru seri, concerte care au atras 35.000 de spectatori din țară.
  • Cluj-Napoca, 2023: BTarena din Cluj-Napoca a fost sold-out timp de cinci seri, cu 42.500 de spectatori.

“Ca urmare a succesului răsunător înregistrat în rândul publicului din țara noastră, celebrul artist este convins că magia celui mai nou concert se va repeta și în noiembrie 2025. Cererea se anunță deja a fi una foarte mare”, conform organizatorilor.

„România este un loc special pentru mine. Fiecare concert aici este un moment de bucurie și conexiune autentică. Am fost întotdeauna impresionat de căldura și entuziasmul publicului român, iar în 2025 promit să ofer un spectacol pe care nu-l veți uita niciodată” a declarat Andre Rieu.

Ce prețuri au biletele:

  • VIP: 760 lei
  • Cat. 1: 560 lei
  • Cat. 2: 425 lei
  • Cat. 3: 360 lei
  • Cat. 4: 290 lei





Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Clădirile emblematice din Oradea îmbracă straie de poveste de Sărbători

Articolul următor

S-a publicat topul universităților din România

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Brașov, Covasna și Harghita 2024
The Voices of Business Awards Arad, Timiș și Caraș-Severin 2024
The Voices of Business Awards Bistrița-Năsăud, Mureș, Sălaj și Cluj 2024
The Voices of Business Awards Sibiu, Alba și Hunedoara 2024
The Voices of Business Awards Bihor, Satu Mare și Maramureș 2024
Citește și:
RebelDot
Citeste mai mult

RebelDot își face debutul în Formula 1

Dezvoltatorul de software din Cluj clasat în top 1% al companiilor tehnologice globale în funcție de satisfacția clienților…
Investiții
Infrastructură
Turism
Educație
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share