Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Tezaurele de la Șimleu fac furori la Cluj. Ungurii ne mai lasă fibulele până în vară

MNIT
Bijuteriile deosebite expuse la Cluj au trezit interesul vizitatorilor, indiferent de vârstă | Foto: MNIT

Cele mai valoroase piese din expoziția „Războinici uitați și podoabe eterne” vor fi expuse la Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei (MNIT) până în iulie.

MNIT a decis prelungirea perioadei de expunere a celui de-al doilea tezaur de la Șimleu Silvaniei până la mijlocul lunii iulie 2025. Tezaurul este expus în cadrul expoziției „Războinici uitați și podoabe eterne: barbari migratori în timpul crizei imperiului roman (sec. V–VI p. Chr.)”, organizată sub patronajul Ministerului Finanțelor și al Ministerului Culturii, și cu sprijinul Primăriei Șimleu Silvaniei.



Expoziția reprezintă unul dintre cele mai semnificative evenimente organizate de MNIT, prezentând tezaure unice la nivel mondial, care includ bijuterii, medalioane, vase din aur și argint, împrumutate din colecţiile a peste 10 muzee din ţară și din străinătate.

MNIT

Ghid virtual: Rosamunda

„Mulțumim Muzeului Național Maghiar (MNM) pentru generozitatea și disponibilitatea de a extinde colaborarea noastră, permițându-ne să oferim publicului o perioadă extinsă de vizionare a acestor piese excepționale, unice în lume, într-un cadru expozițional adecvat și extins. Ne bucură succesul deosebit al expoziției, confirmat și de creșterea semnificativă a numărului de vizitatori după vernisajul din noiembrie 2024.

Acest interes crescut ne-a motivat să inițiem toate demersurile pentru prelungirea perioadei de împrumut a celui de-al doilea tezaur de la Șimleu, iar răspunsul pozitiv primit din partea partenerilor noștri de la Budapesta ne onorează.

Invităm publicul să profite de lunile rămase pentru a vizita această expoziție remarcabilă, unică în istoria muzeului, care aduce în premieră în Transilvania piese din ambele tezaure de la Șimleu. Experiența este amplificată printr-un cadru interactiv și imersiv, completat de ghidul nostru virtual, Rosamunda” a declarat Felix Marcu, managerul MNIT.

Fibula imperială, cea mai vizionată

„Cel de al doilea tezaur de la Șimleu, descoperit în 1889 și aflat în colecțiile MNM de la Budapesta, este compus din piese deosebite realizate din aur și argint, cu încrustări de pietre prețioase: o fibulă imperială (broșă pentru prinderea veșmintelor), 10 perechi de fibule pentru vestimentația feminină, o verigă de jurământ și trei boluri.

Fibula imperială, decorată cu o piatră onix fațetată, este un unicat, fiind cunoscută de pe reprezentări romane târzii și bizantine, unde de fiecare dată este purtată de împărat. Exemplarul de la Șimleu este cea mai impresionantă fibulă imperială cunoscută” afirmă Alpar Dobos, muzeograf din cadrul MNIT.

Deși cel de-al doilea tezaur de la Șimleu Silvaniei poate fi vizitat până la jumătatea lunii iulie, expoziția va rămâne deschisă până finele lunii septembrie 2025. Muzeul este deschis de marți până duminică.





Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior
CAT

Cum arată noul parc fotovoltaic de la Agro Transilvania

Articolul următor

Corinthia Grand Hotel du Boulevard Bucharest officially opens its doors

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Brașov, Covasna și Harghita 2024
The Voices of Business Awards Arad, Timiș și Caraș-Severin 2024
The Voices of Business Awards Bistrița-Năsăud, Mureș, Sălaj și Cluj 2024
The Voices of Business Awards Sibiu, Alba și Hunedoara 2024
The Voices of Business Awards Bihor, Satu Mare și Maramureș 2024
Citește și:
Wild Hills
Citeste mai mult

Cum a fost la inaugurarea Wild Hills

Noul complex din localitatea clujeană Juc-Herghelie și-a deschis oficial porțile, printr-un eveniment presărat cu numeroase momente spectaculoase. “Suntem…
Investiții
Infrastructură
Turism
Educație
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share