Clujenii vor avea acces cu telefonul inteligent, perimetrul va fi supravegheat video, iar asociațiile de proprietari vor ști de câte ori și ce deșeuri aruncă fiecare familie.
“Am pus în aplicare varianta modernă a punctelor gospodărești vechi, primele 55 de insule ecologice digitalizate (IED). Asta ne permite să avem o colectare mai bună, un oraș mai curat și să diminuăm din presiunea pe care o avem pe groapa de gunoi.
IED permit colectarea pe cinci fracții: biodegradabil, rezidual, sticlă, hârtie și carton, plastic și metal. Fiecare familie va primi cel puțin o cartelă, dar accesul se va putea și cu telefonul, pentru o mai bună individualizare a celor care aduc resturi menajere sau gunoaie la punctele gospodărești.
Am decis să amplasăm acolo camere video pentru a fi siguri că nimeni nu aruncă lângă aceste puncte moderne, civilizate, că alții din altă parte nu vin să arunce în zonă mizerie sau gunoi, doar cei care au carduri de la asociația de proprietari, pe baza arondării de la firma de salubritate. În prezent, cardul are posibilitatea să arate de câte ori fiecare cetățean a deschis o anumită pubelă.
Dacă se pierde cartela primită gratis, duplicatul se plătește. Acum sistemul permite măsurarea cantității de deșeuri aruncate de întreaga asociație. Pe termen mediu, vom implementa sistemul prin care fiecare apartament plătește pentru cantitatea de deșeuri pe care o generează”, a menționat primarul Emil Boc.
Avertisment pentru Supercom
Cu această ocazie, edilul i-a adresat un avertisment lui Mirel Țâgorean, director în cadrul companiei de salubritate Supercom. “Oameni buni, dacă mai vine autogunoiera și operatorii pun deșeurile la grămadă în aceeași mașină, ați încurcat-o definitiv. Acum nu mai aveți nicio scuză.
Îi identificăm cu camerele video pe cei care aruncă lângă insule, haiducia s-a terminat! Cetățeanul și compania de salubritate au câte o responsabilitate: fiecare colectează selectiv, pe fracții, iar cel care încalcă legea este pedepsit. Numai așa putem pune lucrurile în ordine”.
“Componenta digitală are trei caracteristici: relaționarea cu cetățeanul, primăria și operatorul de salubritate. Există o platformă care centralizează toate datele și ajută administrația să ia decizii echilibrat pentru cetățeni și întreaga comunitate”, a explicat directorul general al companiei de digitalizare TechBolide, Mădălina Smochină.
Mai simplu cu telefoanele Android
Au fost amplasate la Cluj-Napoca 55 de insule Tip 1 (supraterane încasetate cu containere de 1,1 mc) și vor fi amenajate încă 40. Din totalul de 245 IED supraterane din proiect, 95 sunt Tip 1 – încasetate cu containere de 1,1 mc, iar 150 de tip 2 – cu containere individuale.
Valoarea proiectului pentru construirea a 245 IED supraterane – runda I este de 4,18 milioane de euro, fără taxa pe valoarea adăugată (TVA). Primăria Cluj-Napoca (PCN) are ca obiectiv amplasarea a 800 IED în localitate, următoarele fiind achiziționate din bugetul propriu.
Accesul la insule se face prin card sau telefon mobil. Aplicația TechBolide WeCollect poate fi descărcată scanând codul QR de pe insule, din broșuri sau direct, din Google Play ori App Store. O eco-insulă va deservi în general 200 de familii.
În Android se descarcă aplicația și se va înregistra utilizatorul cu adresa de e-mail. Pentru a introduce cardul în aplicație trebuie să îl apropii de telefon. Odată ce cardul este în aplicație, se poate accesa IED doar cu telefonul. În iOS / Apple se descarcă aplicația și se va înregistra utilizatorul cu adresa de e-mail.
Sistemul Apple nu permite funcția de introducerea de card prin apropiere; de aceea, utilizatorii de iOS trebuie să solicite un cod de securitate. Acest cod pentru utilizatorii de telefoane Apple poate fi solicitat completând un formular de pe website-ul PCN, secțiunea ecologie urbană.
Licitație câștigată de Ax Perpetuum – TechBolide
În cadrul proiectului, Ax Perpetuum Cluj este lider și furnizorul eco-insulelor, iar TechBolide București oferă soluția completă și personalizată pentru componenta de digitalizare.
„Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) susține activ proiectul, recunoscând importanța investițiilor în infrastructura de colectare separată a deșeurilor pentru atingerea obiectivelor de mediu ale României. În Cluj-Napoca vom avea în total 350 de insule digitalizate pe Planul Național de Redresare și Reziliență.
Pe lângă cele 245 de insule aproape finalizate, vom amenaja alte 105 (80 supraterane și 25 subterane). Sunt 80 IED supraterane, achiziția fiind în desfășurare la MMAP, cu valoare estimată de 1,12 milioane de euro, fără TVA. Alte 25 IED subterane se află la stadiul de proiectare, valoarea contractului de finanțare fiind tot de 1,2 milioane euro, fără TVA”, potrivit PCN.