Sibiu Wine Festival, deși la prima ediție, a atras un număr impresionant de pasionați și reprezentanți ai industriei HoReCa. Sala Oglinzilor a asigurat mise en place-ul pentru prezentarea a peste 200 de etichete furnizate de crame din România și importatori. „Cred că noi încă suntem în perioada în care descoperim vinurile, suntem încă în perioada romantică”, a arătat Ovidiu Oroian, unul dintre cei trei organizatori.
Sibiu Wine Festival a reunit 25 de crame și importatori de top din România. Evenimentul a propus spre degustare pasionaților de vin și personalului specializat din HoReCa peste 200 de vinuri, în special, etichete premium.
Sala Oglinzilor, locul unde s-a desfășurat prima ediție a Sibiu Wine Festival, s-a dovedit neîncăpătoare în fața interesului crescut pentru eveniment. Au participat peste 500 de persoane, dintre care 30% profesioniști din domeniul HoReCa.
„Majoritatea cramelor sunt românești, sunt și trei importatori. Am fi putut aduce mai mulți. Tot timpul este nevoie de așa ceva. Până la urmă, evenimentele de genul ăsta au ca scop să se întâlnească, practic, producătorii cu consumatorii finali și cu personalul din HoReCa. De multe ori, în toată agitația care există în lumea de HoReCa și toată volatilitatea de personal, lumea nu se mai concentrează neapărat pe chestia asta și sunt foarte mulți dintre ei care se plâng de vânzarea de vin, că nu este la nivelul pe care ei și l-ar dori sau l-ar aștepta. Totodată, de multe ori, nu este doar responsabilitatea proprietarilor sau a managerilor. Aici ar trebui să intervină și cei care realizează efectiv vânzarea, adică ospătarii, să guste, să vadă asocieri de vinuri cu meniul lor. Aceste evenimente ajută mult pentru a face comparații între vinuri”, a precizat Alexandru Macriș, organizator.
„Îmi doream de mult timp să facem acest eveniment pentru că Sibiului îi lipsește așa ceva, adică un târg de vinuri premium. Spun vinuri premium pentru că sunt cam cele mai bune crame din România prezente la prima ediție. Participanții, inclusiv și în special persoanele din HoReCa, au putut lua contact direct cu reprezentanții cramelor, cu proprietari de crame sau cu vinificatori. E o chestie cu care te întâlnești destul de rar. De aceea noi ne-am adresat tuturor reprezentanților HoReCa cărora le-am oferit intrarea gratuită la eveniment.
La târg avem destul de multe crame din toată țara, avem din Dobrogea, din Moldova, avem din Republica Moldova, din Transilvania. Adică ai de unde alege. Avem și din Oltenia, din zona de Drăgășani, avem din zona de Mehedinți, deci sunt cam toate zonele geografice, plus zona de Dealul Mare, care este una dintre cele mai cunoscute zone din România pentru vinuri.
Concurența e foarte mare în domeniul comercializării vinurilor în segmentul HoReCa. Sunt peste 400 de crame de vin în România. Toți sunt în plină dezvoltare și caută clienți, iar astfel de evenimente sunt esențiale pentru că îi ajută să vină să redescopere oamenii din HoReCa, dar și pe cei din HoReCa îi ajută să intre în contact cu cramele”, a subliniat Ovidiu Oroian.
„Sperăm foarte mult să contribuim în zona de educare a personalului specializat din HoReCa. Toți ne plângem că în România personalul din industrie nu este suficient de specializat. Mai mult decât să li se ofere acces la 300 de vinuri gratuit, nu putem face. Doar să-și dorească să participe”, a precizat și Ovidiu Balaban, organizator.
Trei, din pasiune pentru vin
Sibiu Wine Festival a prins contur în virtutea pasiunii comune manifestată de cei trei organizatori, care sunt, de altfel, implicați în industria HoReCa sibiană
Ovidiu Balaban („Didi” pentru prieteni) este fondatorul Casei de Vinuri „Wine Not?”, un spațiu emblematic pentru iubitorii de vin din Sibiu, ce adună peste 600 de etichete și găzduiește frecvent degustări, prezentări și masterclass-uri.
„Frumos la vin este faptul că e diferit în fiecare an, chiar dacă e de la aceeași cramă. Îl descoperi, poate se schimbă în împerecherea cu mâncarea, evoluează sau din contră. Și atunci cumva e o chestie foarte interactivă și faină”, Ovidiu Balaban
Alexandru Macriș reprezintă de peste zece ani una dintre cele mai prestigioase crame din România, Davino, și este recentul proprietar al restaurantului SPIC, specializat în paste de casă și vinuri atent selecționate.
„La ce tehnologie există în ziua de astăzi, ingredientul esențial este strugurele și vița de vie. Acolo e secretul”, Alexandru Macriș
Ovidiu Oroian este coproprietar al restaurantului Hochmeister, cunoscut pentru reinterpretarea bucătăriei transilvănene folosind ingrediente locale. Pasiunea sa pentru vin l-a condus la organizarea a zeci, dacă nu chiar sute de degustări, prin care a reușit să apropie tot mai mulți oameni de lumea fascinantă a vinului.
„În general, în ultimii 10 ani, noi am început cam de la zero. Vinul la pahar în toate restaurantele era dintr-un PET. De 10 ani ne străduim să promovăm vinul spre zona de calitate. Motiv pentru care piața în ultimii 10 ani a crescut foarte tare. Acum celelalte orașe mari din România organizează festivaluri de vinuri și se pare că pe an ce trece au tot mai mare succes din punctul de vedere al publicului pasionat de vin, care vrea să descopere vinuri, să descopere crame. În ultimii 15-20 de ani în România am atins deja 400 de crame, despre care, din păcate, nu știm foarte multe. Aici este o ocazie prin care atât publicul pasionat, dar și restaurantele să fie inițiate în zona de vin”, mai arată Ovidiu Balaban.

Vinurile preferate în restaurantele din Sibiu
Am profitat de dialogul scurt cu organizatorii pentru a creiona un profil al consumatorului de vin în HoReCa sibiană.
„În general, se caută vinuri tinere, vinuri proaspete. Undeva la 80% din consum sunt vinuri românești. Calitatea vinului românesc a crescut extraordinar de mult, mai ales începând cu 2007, de când industria are parte de fonduri europene. Este singura industrie cu grad de absorbție a fondurilor europene de 100%. S-a investit foarte mult. Am vizitat multe crame în Italia și în Franța, iar italienii și francezi sunt invidioși pe noi pentru că am avut acces la fonduri europene. Majoritatea cramelor de afară visează să arate ca multe crame din România, din perspectiva tehnologiei.
Se beau vinuri tinere, vinuri proaspete, cu preponderanță albe, consumul de roze a scăzut mult în ultimii ani, crescând foarte mult partea asta de spumante. Până nu de mult lumea avea impresia despre un spumant, despre un prosecco sau șampanie și tot ce mai include această categorie, ca e un vin de eveniment, de o zi de naștere. Lumea a înțeles ușor-ușor că șampania, Cava sau prosecco sunt niște vinuri excepționale și nu ai nevoie neapărat de o ocazie ca să le servești”, a explicat Alexandru Macriș.
„O categorie mai în vârstă e cam specializată pe vinurile albe acide de Transilvania, să zicem tradiționalii producători din zonă: Jidvei, dar și alții mai moderni precum Villa Vinea, Liliac, La Salina; din dorința păstrării acelor caracteristici ale vinului din zona noastră mai răcoroasă.
Există o categorie de tineret care vine din spate și dorește ceva mult mai superficial, mult mai ușor de băut, poate chiar în zona de vinuri mai aromate, mai spre demisec. Și atunci cumva într-un astfel de festival deja ai acces la absolut toate categoriile de vin. Alb, roze, roșu, spumante, mai dulci, mai demiseci, mai seci, în așa fel încât să-ți găsești ce ți se potrivește”, a precizat și Ovidiu Balaban.
Consumul de vin, în scădere la nivel global, în ușoară creștere în România
„Consumul la nivel mondial într-adevăr este într-o ușoară scădere, dar în România este într-o ușoară creștere. Anii trecuți au fost niște creșteri foarte mari. În ultimii doi ani de zile s-a cam echilibrat, să spun așa, din cauza faptului că în România s-a început să se bea vin de calitate de puțini ani, dacă ne raportăm la țări din vest, unde consumul este o educație de foarte mulți ani. Mai există un aspect, consumul de vin premium sau destinat HoReCa reprezintă maxim 10% din consumul general, pentru că majoritar este consumul de retail, unde se găsesc și produse de calitate. Retailul s-a dezvoltat foarte mult pe partea de vin. Mai sunt și destul de multe crame butic, vinuri care sunt destinate pieței de HoReCa, și datorită faptului că seriile sunt destul de limitate reușesc să vândă totul în HoReCa. Aproximativ 90% din vinurile prezentate la Sibiu Wine Festival sunt destinate consumului în HoReCa”, a explicat Alexandru Macriș.
„Piețele super saturate, într-adevăr, mi se pare că au o oarecare scădere în ultimii ani. Din păcate, noi nu prea avem unde să scădem, că eram pe la zero. Încă învățăm, încă descoperim vinul, încă suntem în zona în care noi investim foarte multă energie în a convinge un client că la restaurant, la masă, la cină, nu se bea nici Coca-Cola, nici cocktail, nici bere. Încurajăm consumul de vin și atunci cumva sper că nu avem unde să scădem mai jos decât suntem”, a concluzionat într-o notă funny Didi.