Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Spitalul roboților de la Cluj. “Vom concura cu orice țară din lume”

SCBI
Autoritatea județeană vrea să facă din SCBI un etalon la nivel european | Foto: CJ Cluj

Noua unitate medicală publică va fi axată pe chirurgia minim invazivă, efectuată cu ajutorul tehnologiei – proiect în premieră în România, de 15 milioane €.

“Prin noile echipamente cu care vom înzestra Spitalul Clinic de Boli Infecțioase (SCBI) și Spitalul Clinic de Recuperare (SCR) acestea devin modele pentru tot ceea ce înseamnă sistemul medical, deoarece oferă echipamente performante pe care le găsim în orice spital din Europa.



Cu aceste condiții bune și cu medici dornici de a rezolva problemele, deschiși, SCBI va putea să ofere clujenilor servicii medicale la prețuri normale, prin Casa de Asigurări de Sănătate, și nu apelând la clinici private, pe care nu toți și le permit. Ambulatoriul de la SCBI va avea aparate de top în toate domeniile.

Un alt proiect, prin Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), vizează modernizarea extinderii ambulatoriului integrat al SCBI, de pe str. Moților, unde vom înființa Centrul Integrat de Chirurgie Avansată Minim Invazivă (CICAMI).

Acesta va practica acea chirurgie robotizată care se face cu tehnologie, fără a fi nevoit să stea bolnavul mai mult timp, cum se face acum în formatul clasic, fără tăietură și fără internare pentru operațiile care permit o astfel de abordare. Astfel vom putea asigura aproape orice tip de operație de acest fel”, a informat președintele Consiliului Județean, Alin Tișe.

Cadre medicale aduse din străinătate

“Vom realiza o clădire mare, pe locul actualului Centru Clinic de Diagnostic și Tratament (CCDT), unde este și ambulatoriul, iar în spate este o centrală de încălzire. În locul acesteia se face CICAMI, unic în România. În câteva zile semnăm contractul, execuția va dura trei ani.

În proiect se adaugă modernizarea clădirii A actuale, cu extinderea laboratorului de recuperare medicală, amenajarea a două bazine de copii și adulți, servicii de hidrokinetoterapie. Corpul nou B va avea o configurație cu săli de operație de ortopedie, dermatologie, chirurgie generală și ginecologie, saloane pentru odihnă.

Ambulatoriul va fi pe 10 etaje, la care se adaugă CICAMI. Vom avea astfel o unitate medicală la nivelul unui spital de municipiu sau oraș mare. Va fi o nouă “cărămidă” pusă la sistemul medical modern pe care îl vrem aici, hubul medical Cluj care să aibă “cireașa de pe tort”, Spitalul Pediatric Monobloc, cu o maternitate nouă încorporată.

Ar fi un deziderat pe care, dacă l-am atinge, realmente am avea un sistem la nivelul oricărei țări din lume. Să nu uităm că am preluat CCDT și SCBI pe când erau falimentare, în 2007-2008 ultimul a ajuns nr. 1 în România ca dotări în perioada pandemiei. Ținta CJ Cluj este ca, prin acest hub medical, să putem oferi clujenilor ceea ce ar aștepta să găsească în orice țară dezvoltată.

Vom aduce echipamente de ultimă generație, vom trece la tehnologii noi. Există o șansă aici ca având medici buni, specialiști, Universitatea de Medicină și Farmacie, alături de dotările pe care le poate pune la dispoziție administrația publică, să avem un astfel de centru medical performant.

Numai la compartimentul modernizat de primiri urgențe al SCBI s-au angajat 40 de persoane; deci sunt medici și asistenți care vor să lucreze acolo, jumătate din afara sistemului medical, unii veniți chiar din străinătate. În sistemul medical, legea ne permite să angajăm, nu avem restricții”.

SCBI

Spitalul de Infecțioase, scos din faliment

SCBI beneficiază de finanțare de 14 milioane lei, prin Programul Sănătate, pentru dotarea ambulatoriului cu echipamente medicale de înaltă tehnologie. Proiectul a obținut cel mai mare punctaj din țară, iar dotările prevăzute urmează să fie livrate în șase luni. Există 19 tipuri de echipamente medicale de ultimă generație care vor intra în dotarea celei mai mari și mai complexe unități ambulatorii din România

Alte două investiții, de extindere, modernizare și dotare a ambulatoriului integrat al SCBI (etapele 2, 3 și 4) și în infrastructura SCR au fost declarate câștigătoare, intrând în etapa de contractare. Investiția de la nivelul ambulatoriului integrat al SCBI, unitate sanitară aflată în subordinea CJ Cluj, este de 78 milioane lei, cu TVA, și un termen de execuție de trei ani, fondurile fiind obținute prin Programul Sănătate.

Intenția este de a amenajare a CICAMI la etajul 5, corp B, modernizarea și reabilitarea laboratorului de recuperare medicală, medicină fizică și balneologie, reabilitarea completă a exteriorului clădirii situate pe str. Moților. Laboratorul de recuperare medicală, medicină fizică și balneologie va fi reconfigurat prin intervenții asupra întregului demisol al corpului A.

Vor fi amenajate două bazine, pentru copii și adulți, în vederea dezvoltării serviciilor de hidrokinetoterapie la demisolul clădirii corpului A. Aici vor fi create circuitele separate pentru copii și adulți pentru fiecare din serviciile oferite în cadrul laboratorului, urmând a fi amenajate și vestiare cu acces separat și spațiile specifice procedurilor de recuperare.

Prin realizarea lucrărilor din cadrul etapei 3, amenajarea CICAMI, se mărește configurația și suprafața spațiilor medicale, se introduc noi funcțiuni, printre care trei săli de operații pentru ortopedie / dermatologie, chirurgie generală și ginecologie, trei saloane pentru pacienți, săli de tratament. Va fi construit un lift exterior adiacent clădirii și zonelor actuale de lifturi și va fi amenajat un ascensor pentru pacienți, dimensionat pentru transportul cu targa.

Printre operațiunile propuse pentru reabilitarea clădirii se numără tâmplărie cu coeficient termic ridicat, termoizolarea pe interior a fațadei pentru sporirea coeficientului termic, sisteme de climatizare, instalații de ventilație, panourilor fotovoltaice, înlocuirea instalației electrice interioare.

Prima cameră hiperbară din sistemul de stat

Proiectul ce vizează realizarea unor investiții în infrastructura SCR urmărește să înglobeze lucrările de amenajare a spaţiilor din corpul C13 necesare instalării și funcționării camerei hiperbare, prima din dotarea unui spital public din România, achiziționată prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

După extinderea și etajarea C13, noua locație a ambulatoriului, o pasarelă îl va conecta cu corpul principal. SCR va crea noi spații pentru decongestionarea funcțiunilor de la parterul și etajul 1 din clădirea principală, o mai bună distribuire a circulațiilor și fluxurilor.

Vor fi achiziționate 68 de tipuri de dotări, printre care un sistem de recuperare Brain destinat persoanelor care au suferit accidente vasculare cerebrale (primul de acest tip dintr-un spital public din Cluj), un aparat pentru terapie cu microoscilații, echipamente pentru tratarea cicatricilor și a leziunilor solare. Cele 382 de paturi vor fi schimbate cu unele noi, dotate cu saltele antiescare.

Dezvoltarea infrastructurii digitale a instituției spitalicești va fi realizată prin soluții pentru managementul clinic al pacientului, programări în sistem digital, interoperabilitate digitală, securitate digitală a sistemelor. Investiția de 87 milioane lei, cu TVA, și un termen de execuție de trei ani, a obținut finanțare prin Programul Sănătate, având cel mai mare punctaj din țară.

“Mafia” furnizorilor de obiecte medicale

Șeful CJ Cluj s-a plâns de numărul mic al furnizorilor care rămân în procedura de licitație. “Legislația achizițiilor nu ne permite să le cumpărăm de pe eMag, de exemplu, ci doar de la furnizori acreditați, care în cazul tărgilor hidraulice practică prețuri între 4.000 și 30.000 €. Nu putem să cumpărăm decât pe cele din proiectul tehnic, în caz contrar nu vor încăpea pe ușile sau coridoarele spitalului. Ne trezim că, dintre cei 4-5 furnizori acreditați din România care se înscriu, rămâne în licitație unul singur Mă întreb dacă nu există înțelegeri între aceste firme, ceva concertat. Probabil e un fel de monopol al obiectelor medicale, o piață controlată, fiindcă doar acești furnizori vin la licitații”.

Economii din desființarea asociațiilor

“Putem face economii pentru spitale prin tăierea fondurilor publice destinate asociațiilor constituite pe diverse domenii de către entitățile de stat. Nu văd de ce am avea asociații ale apelor, aeroporturilor, agenție antidrog, toate finanțate din banii județului sau companiilor de stat. Unele dintre aceste organizații au directori cu salarii mai mari decât al președintelui CJ Cluj. Sunt asociații care fac angajări și dau salarii nerestricționate, un subterfugiu față de restricțiile pe care le au acum instituțiile statului”, a spus Tișe.





Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Aradul, pe radarul Elveției: Planuri pentru investiții și reforme în educație și sănătate

Articolul următor

Produs de Cluj sărbătorește Rusaliile la Gherla

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Brașov, Covasna și Harghita 2024
The Voices of Business Awards Arad, Timiș și Caraș-Severin 2024
The Voices of Business Awards Bistrița-Năsăud, Mureș, Sălaj și Cluj 2024
The Voices of Business Awards Sibiu, Alba și Hunedoara 2024
The Voices of Business Awards Bihor, Satu Mare și Maramureș 2024
Citește și:
proiecte
Citeste mai mult

Clujul marilor proiecte pe hârtie

Metroul, trenul metropolitan și centura metropolitană propriu-zisă încă nu au ajuns în faza de șantier, conform listei proiectelor…
Investiții
Infrastructură
proiecte
Citeste mai mult

Clujul marilor proiecte pe hârtie

Metroul, trenul metropolitan și centura metropolitană propriu-zisă încă nu au ajuns în faza de șantier, conform listei proiectelor…
Turism
Educație
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share