Iva Berghmann, antreprenor dar și antrenor de antreprenori, a fost invitatul special al întâlnirii săptămânale de la Clubul Connect din Timișoara. Peste 30 de antreprenori bănățeni au discutat și s-au antrenat în tainele networking-ului în afaceri.
Ce se întâmplă când aduci laolaltă oameni cu inițiativă, un trainer cu viziune și un cadru care încurajează conexiunile reale? Rezultatul e simplu: 𝘂𝗻 𝗲𝘃𝗲𝗻𝗶𝗺𝗲𝗻𝘁 #𝗖𝗼𝗻𝗻𝗲𝗰𝘁 𝗰𝗮𝗿𝗲 𝗹𝗮𝘀ă 𝘂𝗿𝗺𝗲! Miercuri seară, alături de Iva Berghmann, antreprenorii bănățeni au vorbit despre networking intenționat – acel tip de networking care nu se oprește la schimbul de cărți de vizită, ci deschide drumuri reale în business.
Sub bagheta lui Roșca
Sub moderarea lui Sorin Rosca, 𝗖𝗘𝗢 𝗖𝗢𝗡𝗡𝗘𝗖𝗧, participanții spun că au avut parte de un eveniment intens, cu energie, claritate și focus pe rezultate. Toți antreprenorii prezenți au avut ocazia, de asemenea, să descopere și să cumpere 𝗰𝗮𝗿𝘁𝗲𝗮 “𝗗𝗲 𝗰𝗲 𝗽𝗶𝘀𝗶𝗰𝗶𝗹𝗲 𝗻𝘂 𝗹𝗮𝘁𝗿ă”. O carte de care unii au aflat în premieră iar alții au citit-o deja.
Tradiția la Connect este să nu pleci cu mâna goală de la evenimentele organizate în parteneriat cu Bizz Club și cu Transilvania Business, care a fost partenerul media al evenimentului, ci aproape toți participanții, în urma unor trageri la sorți, să primească premii. Unele mai mari altele simbolice, după cum i-a fost norocul fiecăruia…
Premii
Iar 𝗽𝗿𝗲𝗺𝗶𝗶𝗹𝗲 au fost pe măsură:
• 𝗕𝘂𝗿𝘀𝗮 𝗡𝗟𝗣 𝗣𝗿𝗮𝗰𝘁𝗶𝘁𝗶𝗼𝗻𝗲𝗿 – 𝟭𝟮𝟱𝟬 €
• 𝗕𝗶𝗹𝗲𝘁 𝗚𝗢𝗟𝗗 𝗖𝗢𝗡𝗡𝗘𝗖𝗧 – 𝟯𝟬𝟬 €
Și multe alte premii simbolice, de la diagnoze auto la sucuri și livrare de mâncare.
„Vrei să fii și tu parte din următorul eveniment #Connect? Rezervă-ți locul din timp – te așteaptă oameni, idei și oportunități care contează. Evenimentele au un număr restrâns de participanți și presupun o taxă modică de participare, de 100 de lei, pentru a ne asigura de reușita evenimentului și confortul celor prezenți”
Sorin Roșca, CEO Connect Timișoara.