În pas cu constructorii consacrați, administrațiile publice evoluează pe linia digitalizării și, implicit, a standardizării proceselor înspre eficientizarea serviciilor publice livrate mediului de business, a apreciat Daniela Hagmann, CEO Geodata, la Conferința ”România 2030” organizată de revista Transilvania Business ăn 5 iunie 2025, remarcând progresul înregistrat de administrația publică în ultimii 5 ani prin intermediul proiectelor finanțate prin PNRR.
„Legislația se schimbă, apar reglementări noi. De la zonă la zonă lucrurile diferă, pentru că nu există o standardizare. Adică avem o lege, dar normele de punere în aplicare le interpretează fiecare autoritate câteodată după bunul plac. Lucrurile acestea au venit foarte repede peste administrația publică. Dacă în 2020 ne duceam cu dosarul cu șină, cu hârtiuța, luam număr de înregistrare, puneam ștampiluța, astăzi deja lucrurile se schimbă, vorbim de semnături digitale, vorbim despre procese care se întâmplă automatizat și totul s-a desfășurat într-un timp scurt.
Față de acum 5 ani de zile, de la cum am fost în 2020, este un progres fantastic, pentru o resuscitare a unei administrații publice. Peste asta vin într-adevăr și altele. Noi legi, noi norme de aplicare, legislație europeană care vine peste noi și este transpusă, dacă este transpusă. Avem noul cod urbanistic pe care ne chinuim să-l scoatem de 2 ani de zile. Sunt multe piedici, multe modificări care apar și eu cumva înțeleg și perspectiva administrației publice. E dificil să fii în locul lor. E dificil ca cu un grup de oameni care poate nu au o pregătire deosebită, partea de competențe digitală este oarecum limitată de multe ori în anumite localități, să vii și să ceri atât de multe într-un timp scurt este complicat”, a detaliat Daniela Hagmann, CEO Geodata.
Daniela Hagmann, CEO Geodata Services
Pornind de la studiile de caz ale Estoniei (țara cu cel mai ridicat grad de digitalizare la nivelul administrației publice), Danemarca, Finlanda, compania de IT subliniază avantajele survenite în urma digitalizării proceselor din cadrul activității administrației publice din România.
„Digitalizarea la nivelul administrațiilor publice și, bineînțeles, digitalizarea vine mână-mână cu standardizarea, poate să aducă economii de 2% din PIB. 2% din PIB-ul României este echivalentul bugetului Ministerului Sănătății (n.red. simulare realizată pe cifrele din 2023). Vă puteți da seama ce înseamnă asta pentru noi? Promovând digitalizarea la nivel de administrație publică, practic, asigurăm dublarea bugetului la nivel de Ministerul Sănătății. Vorbim de peste 50% din bugetul Educației sau bugetul total pentru infrastructură rutieră și feroviară. Este fantastic.
Momentan încă nu resimțim, pentru că proiectele care au fost impulsionate prin PNRR abia acum se finalizează. Inclusiv noi am implementat o bună parte din ele la nivel național. O să le simțim cu siguranță în următorul an. Cred că până în 2026, optimistic vorbind, o să ajungem la o digitalizare de 70% din totalul proceselor administrative în zona urbană. Fondurile europene, cum a fost PNRR-ul, au adus foarte multe miliarde și eu, personal, cred că nu există oraș în România care să nu fi implementat cel puțin un proiect pe PNRR”, a declarat Daniela Hagmann, CEO Geodata.