Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Spitalul Dr.Holhoș, cea mai nouă investiție în peisajul medical românesc

Rețeaua de oftalmologie Dr. Holhoș a bifat o nouă reușită în peisajul medical românesc și se extinde cu noi servicii medicale, reunite sub cupola primului spital privat din municipiul Alba Iulia, dar și din județul Alba. Spitalul Dr. Holhoș, ce găzduiește un adevărat centru de excelență în chirurgia oftalmologică, este o investiție ce se ridică la suma de peste 6 milioane de euro și reprezintă încununarea succesului obținut de Dr. Teodor Holhoș pe parcursul a 15 ani de activitate, în care a tratat peste 220.000 de pacienți și a realizat 30.000 de intervenții chirurgicale oftalmologice.



.

Cel mai mare spital de oftalmologie din Transilvania a fost inaugurat sâmbătă, 28 iunie, și promite să ofere pacienților din Alba Iulia, și nu numai, îngrijire și intervenții chirurgicale realizate la standarde internaționale. Totul a început în urmă cu 15 ani, de la un singur cabinet, după care a urmat o perioadă în care s-a clădit o întreagă rețea, investindu-se nu doar bani, ci și timp, pasiune, ambiție, determinare și viziune din partea familiei Holhoș, pentru a atinge borna unui business de succes. ”Am început cu un cabinet care avea un singur medic și un singur angajat. Și am ajuns la acest spital și la o întreagă rețea, care cuprinde șase clinici de oftalmologie și 14 cabinete de optică medicală în Transilvania, cu un număr de angajați de peste 100, fără să amintim medicii. Și toate investițiile noastre însumează 16 milioane de euro la momentul actual, pe toată rețeaua. Doar în acest spital, până acum, am investit 6 milioane euro și mai urmează, deoarece trebuie să achiziționăm și aparatura. O parte o avem, o parte o achiziționăm în viitor”, a declarat Andra Holhoș, Director General al rețelei de oftalmologie Dr. Holhoș.

Dotări la standarde internaționale

Spitalul este structurat pe șapte nivele, subsol, parter și cinci etaje. Are în componenta sa patru săli de operații, saloane pentru spitalizare de zi și continuă, salon de ATI și 23 de paturi. Se întinde pe o suprafață de 3800 de metri pătrați și are cabinete pentru 22 de specialități medicale, pentru care și-au anunțat deja intenția de colaborare 65 de medici. ”Omul nu are doar o boală la ochi, ochiul este parte din organism. Sunt pacienți care au retinopatie diabetică, dar de fapt ei sunt cu diabet și atunci diabetologul trebuie să lucreze în strânsă legătură cu oftalmologul. Au probleme la inimă și atunci cardiologul trebui să fie în strânsă colaborare. De aceea a apărut ideea de spital multidisciplinar”, a explicat Dr. Teodor Holhoș, fondatorul rețelei Dr. Holhoș. Pentru a crea cele mai bune condiții desfășurării actului medical din fiecare specialitate, pe viitor se ia în considerare extinderea spitalului cu o nouă clădire. Pentru început, noua unitate va pune la dispoziția pacienților 22 de specialități medicale, cu posibilitatea ca paleta de servicii să fie lărgită în viitor: Oftalmologie, Pediatrie, Chirurgie generală, Ortopedie, Urologie, Chirurgie vasculară, Chirurgie plastică și microchirurgie reconstructivă, Medicină internă, Medicină fizică, Neurochirurgie, ORL, Gastroenterologie, Endocrinologie, Diabet/Boli metabolice/Nutriție, Alergologie, Pneumologie, Cardiologie, Ginecologie, Dermatologie, Chirurgie orală și maxilo-facială, Psihologie și psihiatrie și, respectiv, Psihiatrie pediatric.

ă

Blocul operator este dotat cu centrală de tratare a aerului cu filtru HEPA și presiune pozitivă (1 atm) prevenind, astfel, apariția infecțiilor nozocomiale prin pătrunderea din exterior a germenilor patogeni. ” Cel mai important lucru în operații este procesul de sterilizare și sterilitate. De multe ori, în comparația cu un sistem de sănătate la stat, nu neapărat chirurgul este problema, sau instrumentele, pentru că nimeni nu operează și aruncă instrumente pe jos, ci mediul, aerul din încăpere (n.red. este problema). Și infecțiile nozocomiale sunt chiar din acest aer, când se mișcă. Când intrăm în sala de operație pot să intre microbi, care după o perioadă intră în pereți, până la 10 cm în tencuială, și nu mai pot fi scoși. Și atunci cel mai important lucru este sterilizarea continuă a aerului din încăpere, care este preluat și dus sus, pe spital, unde este o centrală mare de tratare a aerului. Îl purifică, îl sterilizează, îl filtrează și îl introduce înapoi, în sala de operație. Permanent face lucrul acesta și cu presiune pozitivă, adică dacă se deschide o ușă să aducem instrumente, aerul de aici, care e sterilizat, nu se contaminează. Presiunea atmosferică e mai mare aici și aerul intră în cealaltă încăpere, nu intră microbii din hol în sala de operație. Și atunci, pe tot parcursul operației, aerul, pe care practic nu-l vedem, este sterilizat. Fiecare sală de operație are sistemul propriu, cu reglaj, de la temperatură, aerul condiționat și acest sistem de filtrare”, a oferit mai multe detalii fondatorul rețelei Dr. Holhoș.

ș.

Succesul intervențiilor realizate de-a lungul timpului se datorează rigurozității și respectării tuturor protocoalelor pentru a fi creat un mediu cât mai sigur pentru intervenția chirurgicală, respectiv pentru pacient, cu riscurile reduse la minim. ”Pentru mine este foarte important să fiu cât mai riguros. Eu sunt foarte strict în sala de operații, aproape ca un dictator. Lucrurile trebuie făcute foarte bine, sunt extrem de tipicar la cum facem lucrurile. De aceea și avem aceste rezultate bune și volumul acesta de operații. Vrem să îl păstrăm și la restul operațiilor”, a completat Dr. Teodor Holhoș.

În dotarea spitalului se află cel mai performant microscop de neurochirurgie de la Zeiss, fiind ”un sistem robotizat pentru neurochirurgie, cu aplicabilitate în mai multe domenii, dar dedicat operațiilor creier și coloană. Este un sistem cu posibilități de vizualizare multiplă, sisteme de fluorescență pentru a vedea în creier exact de unde avem o sângerare, pentru a delimita tumori, pentru intervențiile în coloană în aplicații deosebite”, potrivit descrierii făcute de Florin Săvan, director național vânzări Zeiss România, prezent la eveniment.

.

Deschiderea pentru pacienți este prevăzută pentru perioada imediat următoare, după obținerea ultimelor avize. Prima specialitate medicală care va fi operațională este oftalmologia, urmând ca, ulterior, să fie disponibile și celelalte specialități.

Intervenții chirurgicale complexe și transplant de cornee

Spitalul va deschide posibilitatea realizării unor intervenții chirurgicale oftalmologice complexe, care până acum nu puteau fi efectuate, deși exista competența necesară. ”A fost nevoie de un mediu spitalicesc, adică o sală de operație cu terapie intensivă, cu bloc operator modern, cu salon de internare continuă, peste noapte, ca să pot realiza operațiile oftalmologice complexe, ca transplantul de cornee pe care vrem să-l facem aici, ca operațiile de strabism la copilași, care trebuie anesteziați. Ca să pot face toată paleta de operații oftalmologice am avut nevoie de acest spital”, a motivat decizia care a stat la baza construcției spitalului, fondatorul rețelei oftalmologice Dr. Holhoș. Spitalul se află în curs de autorizare pentru efectuarea operațiilor de transplant de cornee.

 

 

Recunoaștere din partea Zeiss România

La evenimentul de inaugurare, Dr. Teodor Holhoș i s-a conferit, din partea companiei Zeiss, liderul mondial în producția de dispozitive optică de precizie și aparatură medicală, o diplomă de recunoaștere pentru parteneriatul durabil, ”ZEISS highest volume partner for Intraocular Lenses & Refractive in Romania in 2024”, precum și trofeul ”Preferred Partner of Seeing beyond”. Acestea i-au fost înmânate Dr. Teodor Holhoș de către Florin Săvan, director național vânzări Zeiss România. ”Ați avut un parcurs extraordinar. Suntem onorați să ne asociem numele cu numele dumneavoastră, pe care l-ați transformat într-un brand. Felicitările noastre”, a precizat acesta.

Apreciere pentru performanță

Inaugurarea spitalului a început cu slujba de sfințire, oficiată de un sobor de preoți împreună cu ÎPS Irineu al Alba Iuliei, care i-a acordat Dr. Teodor Holhoș Ordinul ”Credință și Unire”, fiind urmată de alocuțiuni din partea primarului municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleșa, care a subliniat importanța acestei investiții private ”pentru că va aduce servicii de calitate”, dar și din partea cuplului Andra și Cătălin Măruță, prieteni apropiați ai familiei Holhoș, care au apreciat modul în care chirurgul oftalmolog face performanță, fiind medicul ”cu cele mai multe operații în ceea ce privește vederea, din România”.

 

a consemnat ARINA TOTH și GABRIELA BELEAN.

 

 

 

 

 





Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior
Beclean

Parc botanic cât un cartier lângă Băile Figa. Proiecte de 70 mil. € la Beclean

Articolul următor
Blidar

Proprietarul grupului Astra devine cetățean de onoare al Maramureșului

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Brașov, Covasna și Harghita 2024
The Voices of Business Awards Arad, Timiș și Caraș-Severin 2024
The Voices of Business Awards Bistrița-Năsăud, Mureș, Sălaj și Cluj 2024
The Voices of Business Awards Sibiu, Alba și Hunedoara 2024
The Voices of Business Awards Bihor, Satu Mare și Maramureș 2024
Citește și:
Investiții
Infrastructură
Citeste mai mult

Incursiune în istoria Inteligenței Artificiale

„Aducem 𝐈𝐧𝐭𝐞𝐥𝐢𝐠𝐞𝐧𝐭̗𝐚 𝐀𝐫𝐭𝐢𝐟𝐢𝐜𝐢𝐚𝐥𝐚̆ mai aproape, în Regiunea Vest” a fost sloganul impus de ADR Vest, aceștia reușind ca…
Turism
Educație
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share