Din 16 în 20 iulie, participanții la festival au 70 de activități cu care să-și umple programul de festival, între concertele susținute de 200 de artiști.
“Cu peste 70% dintre participanți petrecând cel puțin opt ore, zilnic, în festival, agenda activităților din Electric Castle trebuie să fie generoasă. E din plin pentru că festivalierii au de ales din 70 de puncte de activități pe harta festivalului. Noutatea ediției este cea mai mare arena de sporturi dintr-un festival de muzică din România.
Pe o suprafață de 5.000 de mp vor fi amenajate terenuri ce pot fi folosite pentru fotbal, baschet, volei, badminton și alte sporturi. Arena sportivă este deschisă, pe toată durata festivalului, tuturor celor care vor și să-și testeze limitele sau să se distreze alături de prieteni într-un meci spontan.
Branduri locale, designeri independenți, piese unicat și produse sustenabile sunt disponibile în Castle Market by Mastercard. Cei care vor să adauge un strop de glam se pot bucura de sesiunile de make-up și hairstyling din zonele special amenajate. Arta specialiștilor în frumusețe va fi pusă în evidență în Insta stories realizate în toate punctele iconice din festival, precum Royal Wheel by Lidl și castel” anunță organizatorii.
Program de întâlniri cu personalități
Electric Castle oferă un spațiu pentru idei care provoacă, inspiră și conectează. Programul EC Talks by E.ON include întâlniri cu actori, oameni de media, antreprenori pregătiți să împărtășească din poveștile lor de succes.
„Grija față de propria persoană se învață la workshop-urile Medlife, unde specialiști în sănătatea sexuală demontează mituri și oferă informații corecte. Pentru cei care vor dori să se testeze, Medlife aduce, și în acest an, centrul mobil de testare BTS. Conversații care continuă și după festival
Cei care aleg să se cazeze în camping vor putea participa la clase de fitness alături de WorldClass și se vor putea bucura de Feel Good Club, care cuprinde sesiunile de meditație și eliberare a stresului cu FundaMental. Pentru cei care vor să râdă, Comedy Box aduce câte o oră de stand-up în fiecare zi de festival, alături de o parte din comedianții săi, precum Maria Popovici, Frînculescu, Mirică, Ioana Luiza.
O explorare atentă a festivalului este absolut necesară pentru a descoperi toate surprizele pregătite. Printre ele, personaje îmbrăcate excentric ce te conduc spre castel sau doar umbra a două codițe ce ademenește spre pădurea de pe deal. Secretele vor fi dezvăluite doar celor prezenți la Electric Castle”, arată inițiatorii festivalului. Ultimele bilete sunt disponibile pe platforma Electric Castle.
Brățările de intrare cu acces general, de la Iulius Mall
„Iulius Mall Cluj (IMC) este unul dintre partenerii Electric Castle, iar tu ești așteptat să îți ridici brățara pentru cele cinci zile de distracție. Și în acest an, ți-am pregătit oferte speciale în mai multe locații din IMC, pe care le poți accesa imediat după ce îți ridici brățara de la Pre-Swap.
Știm că abia aștepți să cânți alături de Justin Timberlake, Queens Of The Stone Age și Shaggy. Dacă nu mai ai răbdare până săptămâna viitoare, vino în IMC, unde te așteaptă standul „Pre-Swap Your Ticket”! În perioada 8-16 iulie, poți să vii și să îți iei brățara de festivalier din zona Atrium, în intervalul orar 10:00-22:00.
Poți intra mai devreme în posesia brățării de festivalier dacă ai General Access Pass, standul nefiind disponibil pentru biletele de o zi și nici în cazul biletelor minorilor. Vibe-ul electric pune stăpânire pe IMC, așa că ți-am pregătit și super oferte care să te introducă în atmosfera festivalului. Campania Electric Offers începe de pe 10 iulie, iar pe baza brățării de la Electric Castle beneficiezi de reduceri speciale.
Dacă mai ai nevoie de accesorii pentru outfit-ul tău sau vrei să-ți completezi garderoba cu mai multe ținute de festival, vino la locațiile partenere IMC și bucură-te de prețuri și oferte personalizate. Locația U-Man te așteaptă în perioada 10-23 iulie, cu reduceri de până la 10% la toate produsele.
Tot ce trebuie să faci pentru a beneficia de promoții este să prezinți brățara de festivalier. Dacă vrei să campezi la Electric Castle, poți să îți lași mașina în parcarea de la mall, unde ai și prețuri promoționale: abonament de 24 de ore la 40 de lei și abonament de cinci zile la 100 de lei”, conform IMC.