Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Care e ingredientul secret al creșterii Wolt în România? Puiul

 



Cerere record, creștere rapidă și lecții învățate

Brașov, 21 iulie – Wolt România continuă să se dezvolte într-un ritm accelerat după lansarea aplicației la nivel local. În mai puțin de două luni, numărul comenzilor a depășit cu mult așteptările inițiale, fiind peste volumul total procesat de Tazz în aceeași perioadă a anului trecut. Cu o extindere treptată la nivel național în cursul lunii mai, Wolt a înregistrat o cerere neașteptat de mare din partea utilizatorilor, partenerilor curieri și comercianților, ceea ce a dus la o creștere rapidă și la ajustări logistice.

Sprijinul pe care Wolt l-a primit încă de la lansare a fost pur și simplu incredibil. De la primii utilizatori entuziaști care și-au plasat primele comenzi, până la partenerii curieri și afacerile locale care li s-au alăturat cu brațele deschise, reacția a fost copleșitor de pozitivă. Wolt este onorat de încrederea pe care comunitatea i-a acordat-o și recunoscător pentru primirea călduroasă. A fost un început în forță, iar motivația lor este mai mare ca niciodată pentru a livra experiențe excelente în toată țara.

Obiceiuri de consum în Brașov și la nivel național

Românii nu doar comandă mâncare – abia așteaptă să o primească. Dau click rapid și au un tip preferat de comandă: preparatele pe bază de pui. De la burger de pui, la cheeseburger și kebap din curcan, carnea de pasăre domină topurile. Iar când vine vorba de sosuri, usturoiul este rege – cu peste 100.000 de porții comandate, este campionul absolut. Un utilizator dedicat a plasat 268 de comenzi într-o singură lună, iar cel mai activ curier a realizat 54 de livrări într-o singură zi. Deși valoarea medie a comenzilor la nivel național se menține stabilă, orașe precum Brașov, București, Cluj-Napoca și Iași ies în evidență, cu valori peste medie, un indiciu clar că pofta pentru livrări e în plină expansiune în aceste zone urbane.

Privind preferințele la nivel local, puiul predomină în alegerile brașovenilor. Cele mai comandate trei preparate sunt shaorma, aripioarele și burgerii de pui – un trio care arată apetitul orașului pentru aromele intense și preparatele clasice.

Cerere ridicată și reacții rapide

Entuziasmul din jurul lansării Wolt în România, în special în primele două săptămâni, a depășit toate așteptările și a generat ajustări logistice în anumite zone. Creșterea accelerată a numărului de comenzi a venit și cu provocări, printre care întârzieri în livrare în regiunile cele mai solicitate.

„Primele săptămâni de la intrarea Wolt în România au confirmat potențialul extraordinar al acestei piețe și apetitul real pentru un serviciu de livrare centrat pe calitate, viteză și transparență. Deși începutul a venit cu provocările sale, le suntem profund recunoscători clienților, partenerilor curieri și comercianților pentru încrederea acordată. Echipa noastră a învățat rapid, a reacționat prompt și a îmbunătățit lucrurile pe parcurs. Suntem entuziasmați să continuăm dezvoltarea acestui proiect împreună cu întreaga comunitate Wolt,” a declarat Alin Șerban, General Manager, Wolt România.

***

Despre Wolt

Wolt este o platformă de comerț local cu sediul central la Helsinki, având misiunea de a construi tehnologie care aduce bucurie, simplitate și oportunități în cartiere din întreaga lume. Wolt conectează persoanele care doresc să comande mâncare, produse alimentare și alte bunuri cu cei care doresc să le vândă și să le livreze.

Pentru a face acest lucru posibil, Wolt dezvoltă o gamă largă de tehnologii – de la soluții logistice la software de retail, servicii financiare și propriile magazine de tip grocery sub brandul Wolt Market.

Wolt a fost fondată în 2014 și s-a alăturat companiei DoorDash în 2022. Împreună, DoorDash și Wolt operează în peste 30 de țări. În România, Wolt este prezentă în 34 de orașe și zone învecinate, începând din mai 2025: București, Timișoara, Cluj-Napoca, Brașov, Iași, Sibiu, Craiova, Bacău, Pitești, Arad, Galați, Constanța, Oradea, Târgu Mureș, Ploiești, Suceava, Focșani, Botoșani, Baia Mare, Deva, Satu Mare, Vaslui, Râmnicu Vâlcea, Brăila, Alba Iulia, Buzău, Târgoviște, Piatra Neamț, Sfântu Gheorghe, Reșița, Slatina, Drobeta-Turnu Severin, Târgu Jiu, Zalău.





Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior
CUV

Proiectul Velo Apuseni intră pe terenuri private la Cluj

Articolul următor

„Mureșul ne unește” – Proiect transfrontalier între Arad și Szeged

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Brașov, Covasna și Harghita 2024
The Voices of Business Awards Arad, Timiș și Caraș-Severin 2024
The Voices of Business Awards Bistrița-Năsăud, Mureș, Sălaj și Cluj 2024
The Voices of Business Awards Sibiu, Alba și Hunedoara 2024
The Voices of Business Awards Bihor, Satu Mare și Maramureș 2024
Citește și:
INH
Citeste mai mult

ARL Cluj ridică IndustriaNova Hub

Constructorul din grupul austriac Strabag se va ocupa de proiectarea și execuția viitorului parc de specializare inteligentă (PSI)…
Investiții
Infrastructură
Turism
Citeste mai mult

Spune Aeroportului Sibiu unde vrei să zbori

Aeroportul Internațional Sibiu anunță lansarea unui sondaj de opinie destinat pasagerilor și comunității locale, prin care se urmărește…
Educație
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share