Situată într-o poziţie privilegiată, la câteva ore de Budapesta şi Viena, ediţia a 8-a a Târgului RoEnergy Timișoara va avea loc într-un context energetic complicat.
Ei bine, dar tocmai din acest motiv, companii, asociații, decidenți, experți și reprezentanți media, vor avea ocazia unor dezbateri aplicate din care se pot trage concluziile unui an 2025, dar mai ales se pot emite predicții pentru 2026.
La ediţia curentă a celui mai titrat eveniment din domeniul energiilor regenerabile și eficienței energetice, Târgul Internaţional RoEnergy România, manifestare desfăşurată sub patronajul Ministerului Energiei, vor fi prezenți expozanţi profilaţi pe solar/fotovoltaic, stocare energie, biomasă, cogenerare, eficiență energetică, IoT, automatizări și multe altele.
Expo și dezbateri
În aceeaşi perioadă, pe lângă expoziţie, timp de trei zile, vor avea loc, în paralel, manifestări conexe, workshop-uri, GreenJobs.
Dintre temele planificate spre abordare menționăm:
- Cogenerare vs. fotovoltaic: Care este mixul ideal pentru diverse industrii?
- Când devine rentabilă cogenerarea pentru o fabrică sau o clădire logistică?
- Prognoză energetică prin inteligență artificială
- Stocare inteligentă a energiei: baterii, hidrogen și alternative inovatoare
Branduri de succes din peste peste șapte ţări expun în vestul țării, la Târgul RoEnergy Timișoara, în 1-3 octombrie 2025
La ediţia RoEnergy Timişoara, 1-3 octombrie 2025, vor fi prezenţi zeci de expozanţi, proveniți din peste șapte țări ( Europa și Asia ), ce vor expune produse şi tehnologii inovative, menite să facă diferenţa şi să conducă la dezvoltarea unor afaceri sustenabile, de succes.
Companii cu reputație mondială vor expune la Expoziția din Timișoara, unele branduri fiind prezente acum, la RoEnergy Timişoara, pentru prima dată în România.
De la discipolii lui Carl Benz, inventatorul automobilului, austriecii de la MWM, la furnizorii soluțiilor de stocare al Jocurilor Olimpice de iarnă din Beijing 2022, Wingain Europe. Şi desigur, companii româneşti interesate de cote dintr-o piaţă ce se naşte chiar acum, sub ochii noştri.
Producători și expozanți de marcă
Printre expozanții înscriși la Târgul RoEnergy Timișoara menționăm: ADEX Energy, Admira Distribution, ATMOCE, Comfortex Energy, Lektri.Co, MWM Austria, Plug and Play, Hammertech, SolarKit Europe Kft, SolarPlus, EEE SA, Flexik Automation, Wingain Európa Kft./Wingain Europe Machinery & Commercial Ltd., Primăria Municipiului Timișoara, Universitatea Politehnică Timișoara ( UPT).
Producător asiatic de echipamente de stocare a energiei cu fabrică în Ungaria cu o experiență de peste 25 de ani pe piață, distribuitori de panouri fotovoltaice, soluții de montare a panourilor fotovoltaice, producători de aplicații pe gaz, motoare pe benzină/grupuri electrogene, centrale electrice distribuite și multe altele vor fi expuse numai la Târgul RoEnergy din Timișoara.
Pe parcursul celor 3 zile, vizitatorii români vor putea solicita soluții personalizate de la reprezentanții unor firme reputate, câștigătoare ale unor distincții internaționale, posesoarele unor soluţii inovative, de succes.
Din 2010, 15 ani de regenerabile în România cu Târgul RoEnergy!
În acest an, RoEnergy marchează 15 ani de activitate, respectiv 16 manifestări, susținute fără întrerupere, prin organizarea de expoziții la Timișoara ( 8 ediții) ori la București ( 8 ediții).
Timp de 15 ani, Târgul RoEnergy a fost ales de cele mai renumite companii, consacrându-se pe drept cuvânt ca principala poartă de acces pentru know-how & investiţii străine în România.
Participanții se pot informa și înscrie la info(at)roenergy.eu.