Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Președintele CNAS, viziune pentru un sistem sanitar predictibil

CNAS

Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Horațiu Moldovan, a participat la Conferința ”360APT – Acces. Prevenție. Terapii: puncte de echilibru într-un sistem în schimbare”, organizată de Platforma 360 Medical.



În cadrul evenimentului, acesta a subliniat faptul că rolul CNAS este să reprezinte, ”cu responsabilitate”, interesele tuturor asiguraților ”într-un sistem în care resursele sunt limitate, iar așteptările, pe bună dreptate, cresc”.

”Pentru a putea vorbi cu adevărat despre sustenabilitate este esențial să lucrăm la construirea unui echilibru de lungă durată între cei care contribuie la sistemul de asigurări sociale de sănătate și cei care beneficiază de acest sistem”, a precizat Moldovan. Totodată, președintele CNAS a subliniat importanța optimizării cheltuielilor din sistemul de sănătate care să fie adaptate la cerințele pacienților.

”Am subliniat că, în contextul bugetar provocator pe care îl traversăm, e obligatoriu ca optimizarea cheltuielilor să răspundă în primul rând nevoilor pe care le au pacienții. Pentru aceștia, trebuie să facem alegeri chibzuite, iar prin facilitarea accesului la alternative terapeutice venim în întâmpinarea așteptărilor tuturor celor care vor să beneficieze cât mai rapid de tratamente moderne.

Sunt optimist, pentru că vedem deja efectele unor măsuri curajoase de eficientizare în sistemul de sănătate. Creșterea numărului de contributori va aduce un plus de peste 8,5 miliarde lei în bugetul CNAS, în următorul an. Acești bani pot și trebuie să se transforme în tratamente, prevenție și servicii de calitate pentru pacienți”, a menționat președintele CNAS.

Speakerul de seamă al evenimentului organizat de Platforma 360 Medical și-a exprimat apoi aprecierea pentru modul în care CNAS colaborează cu instituții precum Ministerul Finanțelor și Ministerul Sănătății.

”Am o mare mulțumire că, la sfârșitul lunii august, am reușit să marcăm o bornă importantă în ceea ce privește optimizarea activității CNAS: am achitat integral toate datoriile către spitale și furnizorii de medicamente, cu sprijinul primului ministru, Ilie Bolojan și al ministrului de finanțe, Alexandru Nazare.

Salut această deschidere și cred cu tărie că Ministerul de Finanțe trebuie să aibă un loc permanent la masa deciziilor importante din sănătate, nu doar în fazele finale de aprobare a bugetului CNAS, ci pe toată durata procedurilor care vizează actualizarea listei medicamentelor compensate, pentru a evita sincopele și situațiile în care deciziile cu privire la decontarea medicamentelor se iau de către instanțele de judecată.

Prioritatea este să avem un sistem predictibil. Să oferim stabilitate atât pentru pacienți, cât și pentru partenerii noștri – profesioniști în sănătate, furnizori de servicii medicale, de medicamente si dispozitive medicale. Îmi doresc ca fiecare început de an bugetar să vină cu garanția continuității terapiilor și o alocare bugetară clară, pentru sănătate.

Apreciez parteneriatul deschis cu Ministerul Sănătății, care a făcut pași concreți spre îmbunătățirea accesului la tratamente. Publicarea, în transparență decizională, a ordinului care permite includerea în lista de compensate a încă 35 de medicamente esențiale pentru pacienții cu afecțiuni grave este o dovadă de responsabilitate față de cei în nevoie”, a conchis Moldovan.





Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Orădenii câștigă un nou loc de promenadă și o privire în adâncul Crișului Repede

Articolul următor

Evenimentul ce conectează antreprenorii locali cu succesul: Gala BNI Varadinum

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Brașov, Covasna și Harghita 2024
The Voices of Business Awards Arad, Timiș și Caraș-Severin 2024
The Voices of Business Awards Bistrița-Năsăud, Mureș, Sălaj și Cluj 2024
The Voices of Business Awards Sibiu, Alba și Hunedoara 2024
The Voices of Business Awards Bihor, Satu Mare și Maramureș 2024
Citește și:
Investiții
Infrastructură
Câțcău
Citeste mai mult

Minicentura Dejului devine funcțională

Consiliul Județean (CJ) Cluj a terminat asfaltarea drumului care leagă localitățile Câțcău și Vad, rută ce funcționează ca…
Turism
VT
Citeste mai mult

Via Transilvanica va avea bornă la Roma

Inițiatorul traseului turistic, Alin Ușeriu, va colinda România pentru a-i convinge pe fanii acestuia să devină membri ai…
Educație
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share