Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

De la frustrare la inovație: povestea brașovenilor care construiesc magazine robotizate – SQB Robotics

Victor Tanvuia & Alexandra Boroș, cofondatori SQB Robotics

„Într-un startup lucrurile evoluează de la o oră la alta. Te surprinde rapiditatea cu care trebuie să iei decizii”, spune Alexandra Boroș, cofondatoare a SQB Robotics. Împreună cu Victor Tanvuia, a pornit la drum cu o idee născută dintr-o nevoie personală și a crescut într-o soluție deja validată în zona de retail: magazine automatizate robotizate, deschise 24/7.

Totul a început de la experiența prin care a trecut Victor Tanvuia, care, gestionând un magazin fizic, s-a lovit de toate problemele pe care le au micii comercianți: costuri operaționale ridicate, lipsa forței de muncă și imposibilitatea de a atrage clienți dincolo de comunitatea imediată. „A ajuns la concluzia că a epuizat piața, piața fiind oamenii din jurul magazinului. Și a zis: ok, trebuie să fie altă soluție, cum pot să aduc produsele mai aproape de clienți și să reduc costurile operaționale, să fie automatizat, deschis non-stop?”, povestește Alexandra Boroș, cofondator SQB Robotics.



Cu experiență în hardware și software, Victor a început să construiască robotul cu mâinile lui. A testat soluții, a trecut prin provocări, a greșit și a corectat. Așa s-a născut un format aparent simplu, dar extrem de complex de realizat: un magazin robotizat care funcționează pe baza unui sistem integrat de gestiune a stocurilor și livrare automată.

Astăzi, tehnologia dezvoltată de SQB Robotics permite unui client să își comande produsele de pe un ecran, robotul să le identifice în magazin, să optimizeze ruta de colectare și să livreze coșul în câteva minute. Totul este supravegheat video, plata se face exclusiv cu cardul, iar intervenția umană apare doar la reaprovizionare. „Ține până la 400 SKU’s (stock-keeping unit), produse cu referințe unice, iar robotul are 15 mp, adică 6 x 2,5 m. Practic, magazinul funcționează singur 24/7”, explică Alexandra Boroș.

Dezvoltare pe resurse proprii

Startup-ul a început cu bani puțini, dar cu multă ambiție. „Din resurse proprii, încă sunt resurse proprii. Până acum am investit circa 100.000 de euro în business – timp, knowledge și utilaje. Nu am apelat la familie sau rude, cum se face uneori, ci ne-am susținut singuri”, spune Alexandra Boroș.

Primul prototip, instalat în Sânpetru, Brașov, a fost deschis consumatorilor finali și a demonstrat că oamenii sunt dispuși să cumpere dintr-un magazin complet automatizat. „Am vrut să validăm nu doar tehnologia, ci și adopția la utilizatorul final. Astea au fost validate”, adaugă aceasta.

O echipă determinată

Astăzi, echipa numără patru oameni: cei doi cofondatori, un inginer care îl susține pe Victor pe partea tehnică și un specialist în retail. „Suntem încă mici, dar foarte concentrați pe ceea ce construim. Avem capacitatea de a produce patru magazine pe lună, iar odată ce vom eficientiza linia de producție și vom aduce oameni noi, ritmul va crește”, precizează cofondatoarea.

Acum totul pe partea de producție se întâmplă într-o hală din Hărman, județul Brașov, unde Victor Tanvuia asamblează totul „de la A la Z”.

Proximart – rețeaua de magazine robotizate

SQB Robotics pregătește lansarea unei rețele proprii de magazine automatizate, sub brandul Proximart, bazată pe model de licență. „Invităm antreprenorii să adopte o locație, să gestioneze un magazin Proximart, având în vedere că ei nu trebuie să fie acolo. Costurile lunare sunt minime – practic chiria spațiului și curentul – și poți gestiona între 20 și 30 de magazine”, explică Alexandra Boroș.

În paralel, compania lucrează și pe linia de white-label, pentru retaileri interesați să implementeze tehnologia în spațiile proprii.

Strategia de piață și lipsa concurenței directe

Planurile de expansiune vizează întreaga țară, cu accent pe orașele mari, zone rezidențiale, spitale și universități. „Există necesitate. Pentru că poți să gestionezi magazinul fără să fii fizic implicat, ceea ce îți dă voie să faci altceva și să ai alte surse de venit”, punctează cofondatoarea.

În ceea ce privește concurența, SQB Robotics mizează pe unicitate. „În România nu avem concurență, nici în Europa. Există soluții de automatizare a unor spații specifice, dar nu există nimic like-for-like pe zona de convenience. Tocmai ce am trimis solicitarea de brevet la Bruxelles”, declară Alexandra Boroș.

Bariere și oportunități de adoptare

Chiar dacă soluția a fost validată, rămân provocări legate de obișnuințele consumatorilor. Piața locală încă se familiarizează cu interacțiunea 100% digitală. „Cu cât vorbim mai mult cu retailerii și cu oamenii din industrie, realizăm că este soluția necesară. În România, problema angajaților loiali și disponibili noaptea este reală, iar costurile sunt mari. Noi venim cu un răspuns la aceste probleme”, spune Boroș.

Sprijinul primit în cadrul ecosistemului de startup-uri

Un rol important în evoluția startup-ului l-au avut programele de accelerare. „O rampă de lansare, cel puțin în acest ecosistem, care ne-a permis să și înțelegem foarte multe lucruri și să realizăm dacă suntem pe drumul cel bun, este Rubik Hub. Aplicând la mai multe programe, pot să spun că Rubik Hub e unul dintre cele mai bune. Am fost în contact și cu diferite acceleratoare la nivel european care ne-au invitat să participăm și mi s-au părut că sunt puțin nepregătite. Am trecut și prin alt program de accelerare, respectiv Start Smart CEE, în colaborare cu MIT. Program pe care, de altfel, l-am terminat cu câștigarea locului 1. În cazul ăsta concurența a fost mare, a fost bună. Spre surprinderea noastră investitorii și audiența de la Atena a decis că noi trebuie să fim câștigători datorită echipei, potențialului de scalabilitate și inovație”, afirmă cofondatoarea.

Startup-ul are deja doi ani de muncă în spate pe partea de producție și peste un an de validare în piață. Urmează extinderea națională a rețelei Proximart și intrarea pe noi piețe. „Formatul pe care l-am dezvoltat, cu toate că pare în Europa foarte nou, în afara spațiului european este deja obișnuit. Trebuie să ne aliniem la trendul tehnologic, să stabilizăm ce am făcut și să evoluăm. Luăm în calcul integrarea comenzilor vocale și păstrarea unei interacțiuni cât mai umane, chiar dacă e 100% digitală”, spune Alexandra Boroș.

Mai mult, tehnologia robotului are potențial de a fi aplicată în numeroase alte industrii, de la warehouse și biblioteci până la soluții pentru poliție. „Cu cât vorbim cu mai mulți oameni, aflăm de alte aplicații. Am primit și request pe partea de warehouse. Motivul pentru care ne-am axat pe retail este pentru că de acolo a venit și necesitatea și frustrarea. Am fost în Emiratele Arabe Unite, și o necesitate a venit de la biblioteca municipală, care ne-au spus că au deja un robot, dar le lipsește o parte care trebuie automatizată. Din conversațiile cu poliția din Emirate am descoperit o altă aplicabilitate a soluției. Având capacitatea să ia orice produs, fiind antrenat și cu Computer Vision, îl antrenezi pe produsul respectiv și îl ia din locul A în locul B și îl mută, utilitatea poate fi foarte mare în multe aspecte. Vrem să ne centrăm pe partea de retail ca să nu ne împărțim în prea multe zone. Pe măsură ce se mărește echipa, ne vom orienta și spre alte industrii”, adaugă ea.

SQB Robotics este povestea unui startup românesc care a plecat dintr-o frustrare personală și a ajuns la o soluție ce poate schimba modul în care cumpărăm. Startup-ul din Brașov are patru oameni în echipă, o investiție de 100.000 de euro din resurse proprii, un brevet depus la Bruxelles și primele magazine automatizate deja lansate și ambiția de a penetra piețe globale.

 





Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior
ADRNV

Proiectele de 35 milioane € ale Șimleului, încă la faza "pe hârtie"

Articolul următor

Alianța “creierelor” IT din Transilvania

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Brașov, Covasna și Harghita 2024
The Voices of Business Awards Arad, Timiș și Caraș-Severin 2024
The Voices of Business Awards Bistrița-Năsăud, Mureș, Sălaj și Cluj 2024
The Voices of Business Awards Sibiu, Alba și Hunedoara 2024
The Voices of Business Awards Bihor, Satu Mare și Maramureș 2024
Citește și:
Leshan
Citeste mai mult

Investitorii din China, invitați în Baia Mare

Administrația băimăreană se bazează în decontaminarea și ecologizarea perimetrelor miniere pe echipamentele de ultimă generație din această țară.…
Investiții
Leshan
Citeste mai mult

Investitorii din China, invitați în Baia Mare

Administrația băimăreană se bazează în decontaminarea și ecologizarea perimetrelor miniere pe echipamentele de ultimă generație din această țară.…
Infrastructură
Câțcău
Citeste mai mult

Minicentura Dejului devine funcțională

Consiliul Județean (CJ) Cluj a terminat asfaltarea drumului care leagă localitățile Câțcău și Vad, rută ce funcționează ca…
Turism
Citeste mai mult

Spune Aeroportului Sibiu unde vrei să zbori

Aeroportul Internațional Sibiu anunță lansarea unui sondaj de opinie destinat pasagerilor și comunității locale, prin care se urmărește…
Educație
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share