Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

 RECOMANDAREA SĂPTĂMÂNII de la VISIT TIMIȘ: Țara Făgetului

Sfârșitul de săptămână a sosit, iar vremea se anunță una excelentă pentru o escapadă, departe de tumultul orașului aglomerat. Nu ai nevoie de bagaje și nici de pregătiri costisitoare… tot ce îți trebuie este un strop de aventură și o mașină.



 Știai că, la doar o oră de Timișoara, adânc în Țara Făgetului, te așteaptă un ținut presărat cu povești despre haiduci, peisaje spectaculoase și sate încremenite într-un timp de mult apus?

Pentru pasionații de natură, zona are multe de oferit și pentru toate gusturile: de la traseele prin pădurile seculare ale Munților Poiana Ruscă la avansata Via Ferrata, situată la Turnul lui Liman – o experiență unică în județul Timiș, dar care te răsplătește cu momente de liniște profundă și priveliști melancolice.

Așadar, fără alte introduceri, Visit Timiș vă recomandă următorul traseu, perfect pentru o zi sau două de relaxare.

Prima oprire este în localitatea Margina, imediat după coborârea de pe autostrada A1

Pentru cei mai matinali, Margina ascunde o experiență gurmandă inedită: „Mic dejun la Margina”, un proiect premiat în Europa pentru turism sustenabil, marca Visit Timiș.
La Casa Emiliei Popa veți fi întâmpinați nu cu un full English breakfast, ci cu ceva mai bun: un full Banat breakfast – pâine coaptă pe vatră, pancove, cârnați și alte mâncăruri specifice zonei, alături de un păhărel de răchie sau o cafea, după gust, pentru a vă începe ziua în forță, înainte de a continua traseul.
Pentru programări la Casa Emiliei Popa, contactați-o direct pe pagina de Facebook Punct Gastronomic Local – Casa Emilia Popa sau la numerele de telefon 0763 067 980 (Emilia) și 0737 086 175 (Gabi).

Dacă nu sunteți pe grabă, localitatea Margina are și alte comori ascunse. Printre acestea se numără Biserica de lemn „Cuvioasa Parascheva”, ridicată în 1730 și declarată monument istoric. Lăcașul, se află la ieșirea din sat, pe drumul spre Zorani.
Și bisericile din Coșevița și Bulza merită o oprire: simple, dar pline de semnificație, ele continuă tradiția celor 13 biserici de lemn din Țara Făgetului – o „Bucovină a Banatului”, unde credința și meșteșugul local se împletesc.

Purcedem mai departe, trecem de localitatea Curtea și, cu munții în fața noastră, ajungem la o răscruce de drumuri. O cruce impunătoare veghează asupra drumului, desprinsă parcă din începutul romanului Ion de Liviu Rebreanu.
La stânga, drumul șerpuiește spre comuna Pietroasa, renumită pentru Cascada Șopot și pentru Cripta Măresei de la Poieni Strâmbu.
La dreapta, drumul te poartă spre comuna Tomești, cunoscută pentru fosta fabrică de sticlă, Concertul din Peștera Românești și spectaculosul drum Transluncani.

Aici puteți vizita vestita peșteră, biserica de lemn proaspăt restaurată sau Mănăstirea „Izvorul lui Miron”, cunoscută și sub denumirea de „Balta Caldă”
Ar fi o nedreptate să spunem că una sau cealaltă variantă este mai frumoasă, dar, din punct de vedere logistic, prin comuna Tomești este posibilă trecerea în comunele Fârdea și Traian Vuia pentru revenirea pe autostrada A1, oferind astfel un traseu circular care nu te obligă să te întorci pe același drum.

Ca atare, facem dreapta și ajungem la a doua oprire, în localitatea Românești. Aici puteți vizita vestita peșteră, biserica de lemn proaspăt restaurată sau Mănăstirea „Izvorul lui Miron”, cunoscută și sub denumirea de „Balta Caldă”.
Totodată, Româneștiul mai are de oferit, pe drumul spre peșteră, două locații unde vă puteți trage sufletul și odihni: Stâna lui Cătălin și Carul cu Stele, o zonă de glamping unică în vestul țării. Pentru rezervări puteți suna la 0732 769 829 (Carul cu Stele) și 0723 081 665 (Stâna lui Cătălin).

A treia atracție de pe traseul nostru este Valea lui Liman

Aici, pe lângă complexul turistic unde puteți vedea o adevărată fermă cu lame, măgăruși și alte orătănii, la doar 300 de metri se află Via Ferrata de la Turnul lui Liman, un traseu de dificultate medie pentru pasionații de alpinism.

De la Liman, drumul ne poartă spre al patrulea punct de interes, satul Luncanii de Jos, la limita cu județele Caraș-Severin și Hunedoara. Localitatea, atestată încă din secolul al XIV-lea, este o adevărată oază de liniște, situată pe malul Begăi.

Zona a cunoscut o dezvoltare reală în ultimii ani, mai ales odată cu apariția drumului agricol Transluncani, acum modernizat si asfaltat complet, care duce spre Vârful Oboare, la o altitudine de peste 700 de metri.
Pe drum există două locații: prima este Forrest Grill, un loc ferit unde puteți savura un pahar de vin alături de o ceafă fragedă, iar a doua poartă chiar numele drumului și se află în vârf; aici vă puteți relaxa în hamace și viziona filme sub cerul liber. De asemenea, în Luncanii de Jos există două pensiuni agroturistice – Pensiunea Alpin și Casa Ardeleană – unde vă puteți caza și degusta preparate din păstrăv proaspăt.

Al cincilea obiectiv, și apogeul traseului nostru, este Luncanii de Sus

Un cătun în care mai trăiesc doar șapte persoane. Așezat pe dealuri, satul adăpostea, în urmă cu zeci de ani, peste o sută de suflete, care trăiau din oierit și din munca la pădure.

Astăzi, arhitectura vechilor case este încă prezentă și, dacă ai noroc, îl poți întâlni pe Gelu, ultimul cioban din sat, care încă mai prepară brânza după rețete de mult uitate.

Din Luncanii de Sus, drumul te va purta prin Zolt, Gladna, Fârdea, Surduc și Traian Vuia, înapoi spre A1, sau poți opta pentru o oprire în Făget, la Muzeul de Istorie și Etnografie sau la o cafea la Hotel Padeșul.

Evident, traseul are mult mai multe de arătat, dar nu vrem să vă stricăm surprizele. Ia-ți prietenii sau familia și pornește la drum.

Citește și: Simonis: „Avem locuri extrem de frumoase în Timiș!” FOTO-VIDEO





Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Hidroelectrica 4000 TWh de energie electrică verde

Articolul următor

Fondurile europene, gura de oxigen pentru investitorii români

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Brașov, Covasna și Harghita 2024
The Voices of Business Awards Arad, Timiș și Caraș-Severin 2024
The Voices of Business Awards Bistrița-Năsăud, Mureș, Sălaj și Cluj 2024
The Voices of Business Awards Sibiu, Alba și Hunedoara 2024
The Voices of Business Awards Bihor, Satu Mare și Maramureș 2024
Citește și:
Citeste mai mult

COVER STORY. Despre consolidarea industriei farmaceutice și viziunea pe termen lung cu Mihai Fugarevici, GM STADA România

Fabrica STADA din Turda a împlinit un an de la inaugurarea oficială, un moment de cotitură pentru industria farmaceutică românească. „Pe lângă poziționarea geografică strategică, am avut în vedere și talentul pe care îl găsim în zonă atunci când am ales Turda. Orașul se află în apropierea a două centre universitare farmaceutice importante, cum ar fi UMF Cluj și UMFST Târgu Mureș, care pregătesc anual absolvenți farmaciști.”
Investiții
Citeste mai mult

COVER STORY. Despre consolidarea industriei farmaceutice și viziunea pe termen lung cu Mihai Fugarevici, GM STADA România

Fabrica STADA din Turda a împlinit un an de la inaugurarea oficială, un moment de cotitură pentru industria farmaceutică românească. „Pe lângă poziționarea geografică strategică, am avut în vedere și talentul pe care îl găsim în zonă atunci când am ales Turda. Orașul se află în apropierea a două centre universitare farmaceutice importante, cum ar fi UMF Cluj și UMFST Târgu Mureș, care pregătesc anual absolvenți farmaciști.”
Infrastructură
Turism
Citeste mai mult

Recomandare de weekend-Visit Timiș

Simple legende pentru unii, trasee de poveste pentru cei pasionați de mister și istorie. În acest weekend, de…
Educație
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share