Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Când balmoșul bate șaorma. Mii de clujeni la Festivalul Toamnei

FTC
Lili și Drăgana, bivolițele din Pâglișa, printre atracțiile principale ale târgului | Foto: MET, FTC

La o săptămână de la gratuitățile inaugurale promovate de un fast-food din centru, Parcul Etnografic a atras o mulțime de oameni, majoritatea familiști, în căutare de produse locale autentice, distracție și mișcare în aer liber.

Maria Tritean și-a promovat la Festivalul Toamnei la Cluj (FTC) castraveții crocanți, roșiile coapte la soare, vinetele fragede, dar și fructe de sezon, zacuscă tradițională, lavandă parfumată din grădină, suc de roșii natural și pâine caldă de casă.



“Tot ce vedeți este produs și preparat de familia noastră, în comuna Ceanu Mare. De curând, cu Cooperativa Agricolă Cenana, din care facem parte, am reușit să deschidem un magazin în oraș, pe str. Câmpului. Așa am găsit spațiul, nu prea am aveam alternative, dacă merg bine vânzările, poate mai deschidem altul, într-o locație mai bună”.

FTC

Produse greu de vândut

Deja un veteran al acestor târguri, Andras Miklosi, din Gherla, produce sucuri naturale din cătină, mere, morcovi, în diverse combinații, dar și uleiuri presate la rece.

“Nu a fost un an grozav pentru floarea-soarelui – ba perioade fără apă, ba ploi care parcă nu se mai opreau; estimez un minus de 10-15% la vânzări. Totuși, am intrat în rețeaua de supermarketuri Oncos, care deja a ajuns la 80 de magazine. Dacă ar mai fi câțiva investitori locali în astfel de magazine, cum este Vasile Onacă, noi, micii producători, am fi mult mai câștigați”.

În căutarea gustului de pe vremuri

Familia Ispas, din comuna Rișca, a adus “cei mai buni cartofi din Ardeal”, ambalați la sac, alături de morcovi, pătrunjei sau sfeclă, familia Pojar, de la Jucu de Mijloc, roșii având “gust ca pe vremuri”, agricultorii de la Cooperativa Lunca Someșului Mic, legume proaspete. Nu lipsesc pâinea coaptă pe vatră, brânza burduf sau frământată, procesată de mai multe familii din județ.

Degustarea, sufletul comerțului

Rețeaua ROA a mobilizat inclusiv producători din afara Clujului: Silvania Bio a venit cu produse de la fermele sale din Sălaj. Sunt mulți producători de lactate: la un stand cu brânzeturi de capră toată lumea e invitată la degustare: telemea, iaurt și brânză maturată până la doi ani; la altul clujenii sunt îmbiați cu smântână dolofană sau unt la borcan.

Asalt la murături

O producătoare expune murături asortate la găleată sau pungă: gogonele, conopidă, castraveți, varză întreagă sau răzălită, ardei iuți, hrean preparat. Mierea bio, de toate sortimentele, e ambalată în borcane hexagonale. Din ceară apicultorii au confecționat lumânări în formă de piramidă.

Meșteșugarii, prezenți în număr mare

Nu lipsesc deserturile tradiționale: cornulețe, haioșe, prăjitură cu mere, cozonac cu nucă sau langoș cu varză. Asociația Meșterilor Populari Clujeni (AMPC) expune siropuri de merișoare, coacăze negre, muguri de brad, zmeură, mentă și flori de soc, alături de figurine populare, păpuși confecționate manual, icoane pictate pe sticlă.

Procesarea crește prețul

Prețurile la legume sunt parcă mai decente decât cele practicate la târguri de acest gen – vinetele care în vară au fost și la 6-7 lei/kg costă aici 3 lei, ardeii se vând cu 5 lei, însă un borcănel cu zacuscă poate ajunge la 25 de lei.

FTC

Căruța, mijloc de transport eco

Decorul e format din căpițe de fân, bostani sau știuleți de mălai uscat. Într-un loc se prepară balmoș moțesc, în altul fierb regulamentar în cazan prunele pentru silvoiță, alias magiun. Mulți clujeni au venit până aici cu mașinile personale, însă în incintă singurul mijloc de transport permis este atelajul ecologic: căruța trasă de cal.

Impresionați de cabaline

Remus Lăpușan, deputat în Parlamentul României și fermier în timpul liber, este atras de zona cu animale. “Am venit să încurajez producătorii locali din Cluj, mi se pare un gest normal”, ne mărturisește. Copiii au zonele lor, unde pot să deprindă meșteșugurile tradiționale, dar și să se arunce peste aranjamentele din fân.

„Negresele”, atracția târgului

Ferma lui Ionuț, din satul Pâglișa – comuna Dăbâca, prezintă demonstrativ mulsul bivoliței. Ionuț Rus promovează un animal care la prima vedere pare fioros. Nu și pentru copii. „Bivolița este de fapt un animal liniștit, dă lapte mai puțin ca producție – lactatele sale sunt mai grase decât cele de vacă, oaie sau capră – însă acesta nu conține colesterol”.

De la control, la ceaunul cu silvoiță

Inclusiv organele de control par aici mai permisive. “Am trăit o zi specială și plină de bucurie. Am fost alături de producătorii locali din județul Cluj, oameni care știu ce înseamnă să muncești cu rost, cu credință și cu drag de pământ.

Prima ediție a FST a adus aproape satul și orașul, producătorul și consumatorul, tradiția și bucuria de a gusta ceva adevărat. Miros de brânză proaspătă, borcane de miere, legume culese cu grijă și povești spuse din inimă au făcut din ziua asta o sărbătoare a comunității și a muncii cinstite.

M-am gândit de multe ori că m-am născut într-o zi de octombrie, în plin belșug de toamnă. Poate de asta simt anotimpul ăsta atât de aproape, e ca un dor care revine în fiecare an și îți amintește cât de frumos e să vezi munca prinsă-n rod”, mărturisește Ioan Oleleu, vicepreședintele Autorității Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor.

Prima ediție le-a dat curaj

FTC a fost organizat, în perioada 18-19 octombrie, în Parcul Etnografic de lângă Pădurea Hoia, de către Asociațiile Meta Urban, Flori de Sare, Despărțământul Astra Câmpia Turzii și AMPC, în colaborare cu Muzeul Etnografic al Transilvaniei (MET) și Consiliul Județean Cluj. Biletul de intrare în incinta muzeului satului a fost de 10 lei pentru adulți și de 5 lei pentru copii.





Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Florin Jianu se retrage din funcțiile politice și revine în fruntea IMM România

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Brașov, Covasna și Harghita 2024
The Voices of Business Awards Arad, Timiș și Caraș-Severin 2024
The Voices of Business Awards Bistrița-Năsăud, Mureș, Sălaj și Cluj 2024
The Voices of Business Awards Sibiu, Alba și Hunedoara 2024
The Voices of Business Awards Bihor, Satu Mare și Maramureș 2024
Citește și:
Leshan
Citeste mai mult

Investitorii din China, invitați în Baia Mare

Administrația băimăreană se bazează în decontaminarea și ecologizarea perimetrelor miniere pe echipamentele de ultimă generație din această țară.…
Investiții
Leshan
Citeste mai mult

Investitorii din China, invitați în Baia Mare

Administrația băimăreană se bazează în decontaminarea și ecologizarea perimetrelor miniere pe echipamentele de ultimă generație din această țară.…
Infrastructură
Câțcău
Citeste mai mult

Minicentura Dejului devine funcțională

Consiliul Județean (CJ) Cluj a terminat asfaltarea drumului care leagă localitățile Câțcău și Vad, rută ce funcționează ca…
Turism
Citeste mai mult

Spune Aeroportului Sibiu unde vrei să zbori

Aeroportul Internațional Sibiu anunță lansarea unui sondaj de opinie destinat pasagerilor și comunității locale, prin care se urmărește…
Educație
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share