Premianții BATRA au fost anunțați la Gala de Decernare a Premiilor, care a avut loc la Auditorium Maximum, din Cluj-Napoca.
Arhitecți din toată România s-au întâlnit la la Gala Bienalelor și Anualelor de Arhitectură. Cel mai bun dintre proiectele propuse la fiecare categorie de concurs a fost recompensat cu diplomă, trofeu special creat pentru această ocazie și premii în bani.
Trofeele au fost realizate de artista Miruna Copăcel, care a câștigat concursul organizat în parteneriat cu Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca. Concursul a adus o provocare inedită participanților: integrarea unui material specific pus la dispoziție de partenerul industrial, și anume betonul.
Nominalizat la două categorii, Parcul Feroviarilor a fost apreciat de juriul BATRA 2025 pentru faptul că ilustrează cel mai bine, spiritul temei Est.etic. “De la concepție până la realizare, proiectul a fost un exemplu de responsabilitate profesională și colaborare interdisciplinară.
Născut dintr-un concurs de arhitectură, realizat de o echipă pluridisciplinară și dus la bun sfârșit printr-un parteneriat solid între beneficiar, arhitecți, proiectanți, executanți și administrație, e astăzi un spațiu viu, deschis comunității.
Un exemplu concret despre cum etica profesiei și frumusețea rezultatului pot coexista armonios, oferind orașului nu doar un loc, ci o lecție de arhitectură responsabilă”, conform juriului BATRA.
Membrii juriului internațional au susținut prezentări în fața auditoriului, iar la final au răspuns întrebărilor publicului. Organizatorii au anunțat perioada desfășurării BATRA 2027: 15-24 octombrie. Expoziția BATRA 2025 poate fi vizitată în Piața Unirii până în 2 noiembrie.
BATRA este un eveniment de referință nu doar în lumea arhitecturii, ci și în domeniile conexe, reunind profesioniști, studenți și pasionați din întreaga țară.
Pe lângă competiția principală, programul bienalei include expoziții, conferințe, workshop-uri și tururi ghidate, menite să promoveze excelența și să aducă arhitectura și domeniile conexe mai aproape de comunitate. BATRA 2025 a avut loc la Cluj-Napoca, Oradea, Baia Mare, Alba Iulia și Satu Mare
Premiile BATRA 2025
Secțiuni principale:
- Locuințe individuale: Casa I, autor principal: arh. István Levente SZÖCS, birou de arhitectură: Tektum Arhitectura & Arta
- Locuințe colective: Locuire stratificată Imobil mixt în zonă centrală, autor principal: Vlad Sebastian Rusu, birou de arhitectură: Vlad Sebastian Rusu
- Clădiri pentru administrație, sport, servicii și producție: Sediul central Banca Transilvania, autor principal: arh. Mihai Anca, arh. Arnold Macalik, ing. Jacint Virag, birou de arhitectură: Mossfern
- Clădiri pentru educație, cultură și sănătate: Lăcaș pentru pustnici Paolini, autor principal: arh. Macalik Arnold, arh. Csaba Lazar, arh. Jozsef Szilagyi-Bartha birou de arhitectură: Mossfern
- Restaurarea patrimoniului cultural: Restaurarea și revitalizarea casei artelor, autor principal: arh. Tiberiu Vlad Bucur, arh. Mădălina Bucur, birou de arhitectură: Format4 architects
- Construind ruralul de azi: Recuperarea unei locuințe și a unei șuri la țară. Autor principal: Vlad Sebastian Rusu, birou de arhitectură: Vlad Sebastian Rusu.
- Spațiul public, spațiul comunitar: Revitalizarea spațiului pietonal din centrul istoric al municipiului Turda, autor principal: arh. Claudiu Piper, birou de arhitectură: SS Construct Proiect
- Estetica spațiului interior: Războinici uitați și podoabe eterne – Muzeul de Istorie al Transilvaniei. Autor principal: arh. Camelia Sisak, arh. Violeta Frișan, birou de arhitectură: Atelier Mass
- Arhitectură temporară și design de obiect: Mobilier urban Masă Ribbon. Autor principal: arh. Adina Andreea Chiejdan, birou de arhitectură: AA Design Lab
- Experimente, cercetări și proiecte culturale: Școala de Vară Simbyotic Architecture. Autor principal: arh. Horațiu Răcășan, birou de arhitectură: Raum
Secțiuni speciale:
- Fotografie de arhitectură: arh. Alexandru Crișan
- Versuri despre arhitectură și locuire: Ilie Sorin Trif – cu poezia “Baia de sare”
- Parteneriate care construiesc: ”Unde lumina întâlnește cărămida, se naște acasă”, autor: Laura Hasmatuchi
- Vocea spațiului civic: ”Apel public: Palatul Telefoanelor din Cluj merită să intre în patrimoniul orașului”, autori: Mediile asociative / facilitare din partea asociației Societatea Organizată Sustenabil
Alte premii:
- Premiul Diplome BATRA 2025: Radu-Alexandru Borșan, Regenerare urbană continuă. Centru de fotografie la Târgu Mureș.



