3.200 de spectatori au urmărit filmul Asteroid City în Piața Unirii din Cluj-Napoca, marcând finalul unei ediții spectaculoase a Festivalului Internațional de Film Transilvania (9-18 iunie).
Din cele 350 de proiecții și evenimente propuse de organizatori, peste 100 au fost sold out. Cu o creștere de 8% față de anul trecut, TIFF a înregistrat 110.000 de bilete vândute. Activitățile cu intrare gratuită din Florești dedicate copiilor și părinților, masterclass-urile ținute de invitații speciali Geoffrey Rush, Oliver Stone, Timothy Spall, Michel Franco, întâlnirile zilnice cu actori și regizori din TIFF Lounge, expozițiile de la Muzeul de Artă, contribuie la bilanțul final: 125.000 de participanți.
În top 5 al celor mai vizionate producții din festival, filmului Asteroid City i se alătură Confort nordic (regia Hafsteinn Gunnar Sigurosson), Casablanca (r. Michael Curtiz), Libertate (r. Tudor Giurgiu) și Încă două lozuri (r. Paul Negoescu). De mare succes s-a bucurat și TIFF Picnic, care a avut loc la Parcul Etnografic Romulus Vuia.
Printre evenimentele sold-out se numără cine-concertul S-a furat o bombă (r. Ion Popescu-Gopo), filmul moldovenesc Carbon (r. Ion Borș), care a câștigat și Premiul Publicului, filmele spaniole Viza de intrare (r. Alejandro Rojas, Juan Sebastián Vasquez) și Povești indiscrete (r. Cesc Gay) sau filmele românești MMXX (r. Cristi Puiu) și Vulturii din Țaga ( r. Adina Popescu, Iulian Ghervase).
Dintre concertele ediției, pionierii muzicii electronice Tangerine Dream au adunat cei mai mulți spectatori. Proiecția filmului Strălucire (r. Scott Hicks), la care a participat și actorul Geoffrey Rush, a fost îndelung aplaudată de o sală plină de spectatori. „A fost o săptămână extraordinară pentru mine. Oamenii din festival au fost generoși, din toate punctele de vedere.
Sunt foarte recunoscător pentru proiecția filmului Strălucire, nu am mai avut parte de o astfel de primire de foarte mult timp. Legătura mea cu România a început atunci când am decis să traduc Regele moare, piesa dramaturgului Eugen Ionesco, în care am jucat și care mi-a adus multe premii.
Acum faptul că sunt aici, în țara natală a lui Ionesco, e o încununare a acestei relații. Publicul și toți românii pe care i-am întâlnit, încă din avionul care m-a adus la Cluj, au fost calzi și primitori. Două fete au crezut chiar că sunt Regele Angliei. Cine sunt eu să le contrazic?” a spus Rush, pe scena Galei.
Organizatorii au anunțat datele celei de-a 23-a ediții TIFF, care va avea loc între 14 și 23 iunie 2024, la Cluj-Napoca. Până atunci, filmele TIFF vor putea urmărite în alte festivaluri: Constanța (17-20 august), Sibiu (7 – 10 septembrie) și Oradea (29 septembrie – 1 octombrie).