Sâmbătă, 16 septembrie, în cadrul Galei Laureaților, ce a avut loc pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia, au fost anunțați câștigătorii celei de-a XVII-a ediții a Festivalului Național de Folclor „Strugurele de Aur”.
Marele Premiu, câștigat de Alexandra Chira din Sălaj, a fost înmânat de către dl. Claudiu Necșulescu, Președintele Jidvei, compania care organizează festivalul-concurs de peste un deceniu și jumătate, din dorința de a contribui la conservarea și promovarea valorilor și tradițiilor naționale.
Dintre cei 36 de tineri interpreți selectați pentru participarea în concurs, trei au fost premiați la secțiunea soliști vocali și alți trei la secțiunea soliști instrumentiști. Evaluarea concurenților s-a realizat având în vedere două categorii de criterii: autenticitate și tehnică vocală sau instrumentală specifică.
La secțiunea soliști vocali, au fost premiați următorii concurenți: Roxana Croitoru (locul I), Geanina Gavrilă (locul II) și Simona Alexandru (locul III). Câștigători la secțiunea soliști instrumentiști la ediția de anul acesta fiind Emanuel Silaghi (locul I), Andrei Câmpean (locul II) și Tudor Vârciu (locul III).
De asemenea, s-au oferit premii speciale: Premiul Cramei Jidvei – Florin Mihalache, Premiul „Drumul Vinului, Ţara Vinului” – Roxana Croitoru, Premiul de Popularitate – Coralia Costea și Premiul Special „Valeria Peter Predescu” – Vlad Sărmaș.
Iulia Vatafu, Nicolae Balu și Vlad Sărmaș s-au numărat printre cei trei câștigători la categoria mențiuni.
Duminică, 17 septembrie, în ultima seară a Festivalului Național de Folclor „Strugurele de Aur”, se anunță un Spectacol de Muzică Populară susținut de artiști din Transilvania, regizat și prezentat de Marinela Baba, precum și Ecoul Galei Laureaților și recitaluri ale unor cântăreți îndrăgiți: Zinaida Bolboceanu, Nicolae Mureșan și Nicolae Mureșan jr., Sirma Granzulea, Reta Rus și Adriana Irimieș. Acestora li se vor alătura Grupul instrumental „Veselia” al Școlii de Muzică din cadrul Asociației Elijah, Ansamblul Jidvei, laureați ai Festivalului „Strugurele de Aur” și tineri interpreți de folclor. Spectacolul va fi transmis în direct la TVR Cluj și TVR 3.
Festivalul Național de Folclor „Strugure de Aur”, organizat de compania Jidvei, se derulează în parteneriat cu Consiliul Județean Alba și Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba, și în coproducție cu Societatea Română de Televiziune. Parteneri media: TVR Cluj, Radio România Cluj, Ziarul Unirea și Alba 24.
Citește și:
Fabrica elvețiană de înaltă tehnologie – VAT, și-a inaugurat noul sediu la Arad
O nouă investiție cu capital străin s-a concretizat în județul Arad: fabrica elvețiană VAT, specializată în tehnologii industriale…
5 iunie 2025
Cum s-au autoclasificat universitățile din Cluj
Patru instituții de învățământ superior din oraș se vor a fi de educație și cercetare avansată, iar alte…
5 iunie 2025
Timișorenii, interesați de mobilitatea urbană
Miercuri seară la Co Work Timișoara a avut loc lansarea oficială și prima prezentare a Invest, un accelerator…
5 iunie 2025
Agro Transilvania, „fabrică” de curent electric
Piața de gros din Cluj a primit un sistem fotovoltaic la cheie fără a investi niciun leu; mai…
4 iunie 2025
Cum a fost la inaugurarea Wild Hills
Noul complex din localitatea clujeană Juc-Herghelie și-a deschis oficial porțile, printr-un eveniment presărat cu numeroase momente spectaculoase. “Suntem…
4 iunie 2025
Civitas va preda servicii de extensie agricolă la Cluj după modelul american
Fundația Civitas pentru Societatea Civilă Cluj, Romanian-American Foundation (RAF) și University of Georgia (SUA) au prezentat programul pilot…
4 iunie 2025
Fermierii își sporesc în mod sustenabil productivitatea la porumb și floarea-soarelui cu ajutorul produselor biologice
Agricultura trece prin una dintre cele mai semnificative transformări din ultimele decenii, pe măsură ce variabilitatea climatică continuă…
4 iunie 2025
TenarisSilcotub a schimbat designul spațiilor de interacțiune și recreere de la UTCN
Cel mai important producător român de țevi fără sudură de diametre mici a inaugurat un proiect de design…
4 iunie 2025
Investiții
Fabrica elvețiană de înaltă tehnologie – VAT, și-a inaugurat noul sediu la Arad
O nouă investiție cu capital străin s-a concretizat în județul Arad: fabrica elvețiană VAT, specializată în tehnologii industriale…
5 iunie 2025
Timișorenii, interesați de mobilitatea urbană
Miercuri seară la Co Work Timișoara a avut loc lansarea oficială și prima prezentare a Invest, un accelerator…
5 iunie 2025
Lufthansa a inaugurat oficial legătura între Aeroportul Oradea și Munchen
Marți, 3 iunie 2025, Lufthansa a inagurat oficial cursele dintre Aeroportul Oradea și Aeroportul din Munchen. Vor fi…
3 iunie 2025
Alte 11 contracte „Anghel Saligny” au fost semnate, în valoare de 135 milioane lei
Noi contracte în valoare de 135,51 milioane lei au fost semnate prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.…
3 iunie 2025
Încă un pas pentru investiția în proiectului rețelei Tram-train metropolitan Oradea
Consiliul Județean Bihor a aprobat, în ședința ordinară de săptămâna trecută, indicatorii tehnico-economici ai proiectului „Dezvoltarea rețelei de…
2 iunie 2025
Construiana alocă 6,5 milioane € în noua unitate din parcul industrial Baia Sprie
Societatea sătmăreană de lucrări de construcții administrată de Ana Dumitrescu a decis să investească în județul vecin Maramureș.…
2 iunie 2025
Încă 6,6 milioane euro în reabilitarea Palatului Principilor Transilvaniei
Palatul Principilor Transilvaniei din Alba Iulia beneficiază de încă o finanțare în valoare de 6,6 milioane euro, pentru…
2 iunie 2025
Alba Iulia, evaluat de OECD în categoria orașelor intermediare
Alba Iulia urmează să fie evaluată de o misiune a Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică. Experții internaționali…
31 mai 2025
Infrastructură
“Expresul” de Tureni, funcțional din 1 iulie
Conexiunea dintre Autostrada Transilvania (A3) și Drumul Național 1 (DN1) menită să ocolească municipiul Turda va fi circulabilă…
3 iunie 2025
Încă un pas pentru investiția în proiectului rețelei Tram-train metropolitan Oradea
Consiliul Județean Bihor a aprobat, în ședința ordinară de săptămâna trecută, indicatorii tehnico-economici ai proiectului „Dezvoltarea rețelei de…
2 iunie 2025
Trenul metropolitan Brașov – licitație pentru a prinde 230 milioane euro
Asociația de Transport Brașov a reluat licitația pentru transportul feroviar metropolitan pe un sistem cu trei magistrale: Stupini…
2 iunie 2025
Oferte de angajare în toată țara și remote la Târgul de Carieră Feroviară în România
Târgul de Carieră Feroviară în România se apropie cu pași repezi și vine cu o mulțime de motive…
2 iunie 2025
Bijuteria acvatică de la Câmpia Turzii. Cluj-Napoca mai așteaptă
În timp ce “capitala” Ardealului se întrece în anunțuri de aquaparkuri și complexuri uriașe, localități cu populație mai…
1 iunie 2025
Alba Iulia, evaluat de OECD în categoria orașelor intermediare
Alba Iulia urmează să fie evaluată de o misiune a Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică. Experții internaționali…
31 mai 2025
Asociația Businessului European Moldova pregătește investiții, în așteptarea proiectelor de infrastructură rutieră RO-MD
Interconectarea cu România reprezintă obiectivul principal pentru mediul de business din Republica Moldova. Asociația Businessului European și-a setat…
30 mai 2025
Oradea, capitala energiei verzi: Lider național în termoficarea geotermală
Municipiul Oradea a marcat joi, 29 mai 2025, finalizarea unuia dintre cele mai importante proiecte de eficiență energetică…
29 mai 2025
Turism
NTT DATA a actualizat varianta de mobil pentru Via Transilvanica
Asociația Tășuleasa Social (ATS) a anunțat noua unealtă digitală pentru descoperirea traseului turistic care străbate România. „Ești pregătit…
4 iunie 2025
Lufthansa a inaugurat oficial legătura între Aeroportul Oradea și Munchen
Marți, 3 iunie 2025, Lufthansa a inagurat oficial cursele dintre Aeroportul Oradea și Aeroportul din Munchen. Vor fi…
3 iunie 2025
Băile Felix, gazda EMTW 2025 (European Medical Tourism & Wellness Conference)
În perioada 2-6 iunie 2025, stațiunea balneară Băile Felix găzduiește EMTW 2025 (European Medical Tourism & Wellness Conference),…
3 iunie 2025
Încă un pas pentru investiția în proiectului rețelei Tram-train metropolitan Oradea
Consiliul Județean Bihor a aprobat, în ședința ordinară de săptămâna trecută, indicatorii tehnico-economici ai proiectului „Dezvoltarea rețelei de…
2 iunie 2025
Încă 6,6 milioane euro în reabilitarea Palatului Principilor Transilvaniei
Palatul Principilor Transilvaniei din Alba Iulia beneficiază de încă o finanțare în valoare de 6,6 milioane euro, pentru…
2 iunie 2025
S-a stabilit data lansării oficiale a grupului BNI Oradea – BNI Varadinum
Sala Toscana de conferințe de la Ramada by Wynham Oradea a găzduit, miercuri, 29 mai 2025, ultima întâlnire…
2 iunie 2025
Chef Regal de Ziua Feteștii regale
E CHEF REGAL marți, 3 iunie, de la 20:00, la restaurantul La Mama de la Muzeul Țăranului Român…
2 iunie 2025
Hotelul Univers își face sală de evenimente cu deschidere spre lac
Conducerea unității turistice din Cluj pregătește o nouă etapă în dezvoltarea complexului prin transformarea terasei de pe lacului…
1 iunie 2025
Educație
Cum s-au autoclasificat universitățile din Cluj
Patru instituții de învățământ superior din oraș se vor a fi de educație și cercetare avansată, iar alte…
5 iunie 2025
Civitas va preda servicii de extensie agricolă la Cluj după modelul american
Fundația Civitas pentru Societatea Civilă Cluj, Romanian-American Foundation (RAF) și University of Georgia (SUA) au prezentat programul pilot…
4 iunie 2025
TenarisSilcotub a schimbat designul spațiilor de interacțiune și recreere de la UTCN
Cel mai important producător român de țevi fără sudură de diametre mici a inaugurat un proiect de design…
4 iunie 2025
Aradul, pe radarul Elveției: Planuri pentru investiții și reforme în educație și sănătate
Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, a avut o întâlnire de lucru cu Excelența Sa Massimo Baggi, ambasadorul…
3 iunie 2025
Băile Felix, gazda EMTW 2025 (European Medical Tourism & Wellness Conference)
În perioada 2-6 iunie 2025, stațiunea balneară Băile Felix găzduiește EMTW 2025 (European Medical Tourism & Wellness Conference),…
3 iunie 2025
S-a stabilit data lansării oficiale a grupului BNI Oradea – BNI Varadinum
Sala Toscana de conferințe de la Ramada by Wynham Oradea a găzduit, miercuri, 29 mai 2025, ultima întâlnire…
2 iunie 2025
Oferte de angajare în toată țara și remote la Târgul de Carieră Feroviară în România
Târgul de Carieră Feroviară în România se apropie cu pași repezi și vine cu o mulțime de motive…
2 iunie 2025
Politehniștii clujeni vor ecologiza zona Someșeni
Cu ocazia Zilei Mondiale a Mediului, studenții de la ingineria mediului, din cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca (UTCN),…
2 iunie 2025
Zi de Zi știri economice:
